
Un muzeu virtual al obiectelor de artă furate, inaugurat de UNESCO
UNESCO a inaugurat, luni, un muzeu virtual al obiectelor jefuite sau furate în scopul de a crește gradul de conștientizare cu privire la traficul de bunuri culturale.
Această platformă interactivă (https://museum.unesco.org/), proiectată de arhitectul burkinez Francis Kere (câștigător al Premiului Pritzker în 2022), găzduiește în prezent aproape 250 de obiecte ce oferă o mică perspectivă asupra unei rețele gigantice de trafic care implică cel puțin 57.000 de articole, potrivit Interpol, partener în această inițiativă, informează Agerpres.
„Este un muzeu diferit de oricare altul din lume”, a declarat pentru AFP directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay, care a lansat proiectul în 2022.
„Prin intermediul acestui spațiu muzeal unic, împărtășim cu cât mai mulți oameni provocările combaterii traficului ilicit de bunuri culturale, un trafic care perturbă amintirile, rupe legăturile dintre generații și împiedică știința”, a adăugat Azoulay.
Explorând acest „refugiu digital”, vizitatorii pot descoperi - și chiar examina, datorită modelării 3D - aceste obiecte pierdute, pot retrăi originile și rolul lor (rituri funerare, război, decorațiuni etc.) prin intermediul poveștilor, mărturiilor și fotografiilor însoțitoare.
Se așteaptă ca această colecție inițială să fie completată cu multe alte artefacte furate, odată ce acestea vor fi modelate. Dar, în cele din urmă, UNESCO speră să vadă „Galeria Bunurilor Culturale Furate” golită în favoarea „Camerei Returnărilor și Restituțiilor” vecine, unde vor fi expuse piesele recuperate sau returnate în țările sau comunitățile lor de origine.
Mai multe pentru tine...

















