SUA: Extinderea NATO ar contribui la promovarea stabilităţii în Europa jpeg

SUA: Extinderea NATO ar contribui la promovarea stabilităţii în Europa

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 15 aprilie 2022

Statele Unite nu ar fi îngrijorate de faptul că o extindere a NATO ar face altceva decât să promoveze stabilitatea în Europa, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price, potrivit agerpres.ro.

''Fără a ne referi la anumite ţări în special, nu am avea temeri că o extindere a alianţei defensive ar face altceva decât să promoveze stabilitatea pe continentul european'', a declarat Ned Price într-o conferinţă de presă.

Reprezentantul diplomaţiei SUA a răspuns astfel unei întrebări legate de posibilitatea ca Rusia să escaladeze confruntarea din Ucraina în cazul în care Suedia şi Finlanda ar adera la Alianţa Nord-Atlantică.

Şefa guvernului finlandez Sanna Marin a anunţat miercuri că ţara sa va lua ''peste câteva săptămâni'' decizia dacă va cere aderarea la NATO.

''Există diferite perspective de a cere aderarea la NATO sau nu, şi trebuie să le analizăm foarte atent'', a spus Sanna Marin, într-o conferinţă de presă la Stockholm alături de omoloaga sa suedeză Magdalena Andersson.

Aceasta din urmă a declarat că este importantă o analiză detaliată cu privire la o eventuală candidatură la NATO. Executivul suedez va prezenta spre finalul lunii mai o analiză a politicii de securitate.

Finlanda s-a opus mult timp opţiunii aderării la NATO, dar recenta invazie militară rusă în Ucraina a dus la o schimbare a opiniilor în această ţară, care are o frontiera terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia.

Sondajele de opinie arată că ultimele săptămâni au fost marcate de o creştere masivă a sprijinului populaţiei pentru intrarea Finlandei în Alianţă, iar unele voci de la Helsinki susţinând chiar că ţara ar putea depune în mai sau iunie cererea de aderare la Alianţă. Un summit al NATO va avea loc în iunie la Madrid.

NATO are în prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte şi din Uniunea Europeană. Ţările membre ale UE care nu au aderat la Alianţa Nord-Atlantică sunt Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta şi Suedia.