Statuetă neolitică foarte rară, veche de 7.500 de ani, descoperită în Transilvania

Arheologii de la MNCR – Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni au anunțat descoperirea unei rare statuete neolitice din lut, datată la aproximativ 7.500 de ani. Descoperirea excepțională a fost făcută în timpul unor săpături arheologice preventive desfășurate la marginea municipiului Sfântu Gheorghe, în centrul României, și oferă noi perspective asupra vieții spirituale și artistice a unora dintre cele mai timpurii comunități agricole din Europa, potrivit turismistoric.ro

Artefactul a fost găsit în situl arheologic Arcuș – Platoul Târgului (Vásártető), unde erau planificate lucrări de infrastructură pentru extinderea rețelelor electrice din zona Sepsi Arena. Conform legislației, înaintea începerii construcției a fost demarată o cercetare arheologică preventivă. Ceea ce părea inițial o zi obișnuită de teren s-a transformat rapid într-un moment de mare importanță științifică.

În vestigiile unei așezări neolitice datate între 5800 și 5500 î.Hr., cercetătorii au identificat urme de locuințe, fragmente ceramice, lut ars și depuneri de cărbune. Printre aceste resturi domestice, în interiorul unei structuri vechi de peste șapte milenii, a fost descoperită o statueta din lut, atent modelată, reprezentând o figură feminină cu brațele ridicate și întinse lateral.

Așezarea aparține culturii Starčevo-Criș, una dintre cele mai vechi culturi agricole din sud-estul Europei. Apărută la începutul Neoliticului, aceasta a jucat un rol esențial în răspândirea agriculturii în Balcani și în Bazinul Carpatic. Comunitățile sale se numără printre primele din regiune care au întemeiat sate permanente, au cultivat plante și au domesticit animale.

Statueta este de dimensiuni reduse – doar șase centimetri înălțime – însă importanța sa depășește cu mult scala fizică. A fost realizată din lut amestecat cu pleavă și nisip, o tehnică frecventă în epocă pentru creșterea rezistenței la ardere. Obiectul a fost ars la temperaturi ridicate, căpătând o culoare roșu-cărămizie deschisă. Nuanțele brun-închis de pe partea frontală indică o expunere inegală la căldură în timpul arderii.

Deși chipul nu este redat cu multe detalii, câteva trăsături sunt clar recognoscibile. Ochii sunt incizați sub forma literei „V”, iar nasul este sugerat printr-o mică formă ovală. Linii fine gravate indică părul lung, probabil strâns într-un coc. Specialiștii consideră că acest detaliu ar putea reprezenta una dintre cele mai vechi reprezentări ale unei coafuri feminine la nord de Dunăre.

Brațele figurinei sunt ridicate și întinse lateral, o postură frecvent asociată în arta simbolică neolitică cu rugăciunea, invocația sau gestul ritualic. Două mici proeminențe pe partea frontală a trunchiului confirmă reprezentarea feminină. Spre deosebire de multe statuete de tip „Venus” din preistoria europeană, caracterizate prin forme exagerate și accent pe fertilitate, acest exemplar are o siluetă suplă și stilizată. Modelarea sobră și expresivitatea discretă o diferențiază clar de alte descoperiri contemporane.

Figurinele din lut sunt relativ rare în contextul culturii Starčevo-Criș, ceea ce sporește valoarea acestei descoperiri. Majoritatea idolilor cunoscuți provin din zone precum Banatul sau bazinul Crișurilor și pun accent pe simbolismul fertilității. Prin contrast, statueta de la Arcuș sugerează fie o variație stilistică regională, fie o funcție simbolică diferită.

Funcția exactă a obiectului rămâne deschisă interpretărilor. Arheologii iau în calcul mai multe ipoteze: ofrandă votivă, amuletă protectoare pentru locuință sau obiect utilizat în ritualuri domestice ori legate de fertilitate. Gestul brațelor ridicate indică o posibilă comunicare cu o divinitate sau participarea la ceremonii colective. Chiar dacă un răspuns definitiv este greu de formulat, statueta oferă o fereastră rară către universul simbolic al primelor societăți agricole.

Dr. Dan-Lucian Buzea, arheolog la MNCR și membru al echipei de cercetare, a subliniat dimensiunea emoțională a unor astfel de descoperiri: obiecte aparent mărunte creează o legătură directă cu credințele și viața interioară a oamenilor de acum mii de ani. Deși separați de noi de milenii, acești primi agricultori împărtășeau aceleași impulsuri fundamentale: nevoia de a exprima credința, identitatea și speranța prin simboluri.

Proiectul de cercetare a fost coordonat de dr. Dan-Călin Ștefan, alături de dr. Dan-Lucian Buzea și dr. Puskás Jozsef. Au colaborat, de asemenea, arheologi independenți – dr. Nicoleta Paula Mazăre, dr. Florentina Mărcuți și dr. Marius Mihai Ciută – asigurând o documentare riguroasă și conservarea adecvată a sitului înainte de începerea lucrărilor de construcție.

Dincolo de valoarea sa arheologică, statueta reprezintă o veritabilă punte culturală peste timp. Ea reflectă o perioadă de transformare majoră din istoria umanității, când comunitățile au trecut de la viața de vânători-culegători la așezări agricole stabile. Această schimbare a remodelat economia și structurile sociale, dar a stimulat și apariția unor noi forme de expresie artistică și spirituală.

La peste 7.500 de ani de când a fost modelată de mâini omenești, mica figură de lut de la Arcuș pășește în lumea modernă ca un mesager tăcut al Neoliticului. Prin brațele sale ridicate și trăsăturile incizate cu grijă, continuă să provoace întrebări despre credință, ritual și căutarea sensului – amintindu-ne că, uneori, cele mai mici artefacte poartă cele mai profunde povești.