Rusia își rescrie istoria: recuperarea Primului Război Mondial
La începutul Primului Război Mondial, Rusia făcea parte din Tripla Înțelegere (sau Antanta), alianța care avea să câștige în cele din urmă conflictul. Însă până în 1918, Imperiul Rus dispăruse, iar problema războiului a fost dată uitării de către noul regim bolșevic. În prezent, președintele Putin vrea să o readucă la viață, scrie publicația germană Spiegel.
Singurul monument în cinstea soldaților ruși morți în Primul Război Mondial se află într-unul din parcurile Moscovei. Aici există o placă de granit roșu pe care sunt gravate următoarele cuvinte:„Serghei Alexandrovici Schlichter, student la Universitatea din Moscova, n. 31 decembrie 1894, rănit în bătălie pe 20 iunie 1916 în apropiere de Baranovici, mort la data de 25 iunie 1916.”
Nicăieri în Rusia nu există un alt monument care să poarte numele unui soldat mort în Războiul din 1914-1918. Cei 2 milioane de ruși care au pierit în acest conflict au dispărut din memoria colectivă a țării lor, deoarece „Marele Război”, așa cum era odată cunoscut în Rusia, nu și-a mai găsit locul în discursul istoric comandat de centrul politic. Atunci, ne întrebăm, de ce cazul lui Serghei Schlichter este unic?
Povestea unui soldat imperial
Informații despre Serghei Alexandrovici Schlichter se găsesc în arhive. Născut în orașul ucrainean Poltava, Serghei era fiul unui bolșevic devotat. Când a început războiul, în vara lui 1914, Schlichter era student la Universitatea Imperială din Moscova, la Facultatea de Istorie și Pedagogie. S-a oferit voluntar pentru a munci într-un spital militar și, de acolo, a fost trimis pe front, unde s-a remarcat pentru curajul său. A trecut linia frontului către tabăra germană ca emisar pentru pace și a primit Crucea Sf. George pentru gestul său. Anul următor, în luna mai, s-a alăturat, ca voluntar, regimentului de infanterie 266.
Câteva săptămâni mai târziu, regimentul său s-a alăturat luptei din apropierea orașului Baranovici, din Belarus. După ce ofițerii aflați la comandă au murit, Schlichter a fost cel care a condus unitatea mai departe, reușind să cucerească un avanpost austriac. Tânărul a fost însă rănit și a murit în drum către spital. A fost înmormântat la Moscova, în cimitirul de onoare pentru soldații morți în război.
Soarta lui Serghei Schlichter, precum și cea a cimitirului veteranilor din Sokol, unde acesta e înmormântat, arată schimbările radicale prin care a trecut Rusia pe parcursul secolului XX. Când cimitirul a fost inaugurat pe 28 februarie 1915, în prezența unor invitați de onoare (consulii britanic, francez, belgian, japonez și sârb au participat, precum și Episcopul Bisericii Ruse și Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna, sora Împărătesei), spațiul de 22 de hectare era destinat să devină un loc al comemorării victimelor, un loc de onoare al națiunii ruse.
În curând, la Sokol aveau să fie înmormântați 17.920 generali, ofițeri și soldați ai Armatei Țariste. Schimbarea avea să vină în iarna anului 1917, după venirea la putere a bolșevicilor. În curând, la porțile cimitirului aveau să aibă loc execuții. Aici au fost uciși, într-o singură zi, un episcop și un protopo al Bisericii Ortodoxe Ruse, doi foști miniștri de interne, liderul consiliului naționali și mai mulți senatori.
Câteva luni mai târziu, Rusia și-a încheiat lupta pe front, încheind pace separate cu Germania (Pacea de la Brest-Litovsk din martie 1918). Războiului continental îi luase însă locul un altul:războiul civil dintre reprezentanții Vechiului Regim și Bolșevici. Așa au ajuns să fie înmormântați la Sokol atât membrii ai Armatei Albe, cât și soldații Armatei Roșii.
Cimitirul a fost închis în 1925 și distrus în 1932, la ordinele lui Stalin. Liderul de la Kremlin a ordonat ca pietrele de mormânt să fie înlăturate și ca parte din terenul de 22h să fie transformat în parc. Potrivit legendei, tatăl lui Serghei Schlichter, un apropiat al lui Lenin, s-a aruncat peste piatra de mormânt a fiului său chiar în momentul în care aceasta urma să fie distrusă, salvând-o. Ulterior, în anii ’50, pe terenul vechiului cimitir au fost contruite locuințe rezidențiale și un cinematograf.
Momentul cheie al istoriei ruse:războiul sau revoluția?
De ce a ales Rusia să șteargă din memoria colectivă Primul Război Mondial pentru aproape un secol? Și de ce îl redescoperă abia acum?
Marea Enciclopedie Sovietică descrie războiul din 1914-1918 ca fiind un „război imperialist dintre două coaliții ale puterilor capitaliste, purtat pentru reîmpărțirea unei lumi deja împărțite”. Războiul este descris drept „agresiv și injust”, cauză a „agravării luptei de clasă”, accelerând nevoia de Revoluție. Sub forma Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, această revoluție a permis poporului rus să se elibereze de opresiunea capitaliștilor și a nobilimii.
Timp de mulți ani, mesajul esențial al istoriografiei a fost că evenimentul-cheie al epocii fusese Revoluția lui Lenin și nu războiul, chiar dacă, până în 1918, Rusia pierduse aproape ¼ din teritoriile sale europene, inclusiv Polonia, statele Baltice, Ucraina și Finalanda.
În Rusia, Primul Război Mondial nu a creat eroi. Prea puține bătălii au avut loc pe teritoriul rus, armata țaristă luptând mai mult în Prusia de Est și în Caucaz. Și, spre deosebire de războiul din anii ’40 împotriva Germaniei naziste, rușii nici nu prea știau exact pentru ce luptă în acest război. În 1945, când Prusia de Est a fost cucerită de Armata Roșie – deci regiunea în care, la începutul Primului Război Mondial, muriseră 160.000 de soldați ruși, liderul de la Kremlin a decis să distrugă orice urmă a gropilor comune aflate aici, ignorând episodul pentru ca acesta să nu pună în pericol mitul revoluției.
Astăzi, aproape un veac mai târziu, povestea începe să se schimbe. Pe 1 august 2013, la Kremlin a fost organizată o ceremonie de comemorare a izbucnirii Primului Război Mondial, prima ceremonie de acest fel. Cu această ocazie, s-a lansat o competiție pentru realizarea unui monument care să onoreze memoria celor „15 milioane de soldați” care au plecat la război în 1914 „pentru apărarea patriei”. Monumentul urmează să fie dezvelit anul acesta, la 1 August.
Renașterea Imperiului
Această schimbare a politicii ruse poate fi explicată prin complexul de inferoritate care îi afectează pe ruși de multă vreme, dar mai ales de la începutul erei Putin. Elita de la Kremlin are impresia că Rusia nu este luată în serios de restul lumii, în timp ce liderii ruși își văd țara drept o mare putere.
De aceea, perioada 1914-1918 a fost reanalizată, iar discursul oficial rescris:timp de trei ani, Rusia s-a impus pe front și și-a apărat teritoriul, protejând, prin rezistența sa, Marea Britanie și Franța, care nu ar fi rezistat atacului german în cazul prăbușirii Frontului de Est. Și, mai spun istoricii, în lupta pentru victoria comună, Rusia a avut mai multe victime decât toți aliații săi la un loc. Cu toate acestea, Rusia nu a fost invitată la Conferința de Pace de la Versailles alături de aliații săi, ci a fost dată deoparte de Franța, Marea Britanie și SUA, care au „profitat” de victoria Aliată.
Perspectiva rusă este următoarea:înainte de 1914, țara nu era dora mare și bogată, ci și bine organizată datorită țarului, a forțelor de ordine și a bisericii. Trecuse printr-o perioadă de boom economic datorită exporturilor către Germania, prin care a ajuns să susțină chiar industria de război germană. Însă această creștere economică nu a fost privită cu ochi buni de inamicii Rusiei, anume Germania și aliații săi, dar și partenerii occidentali, inclusiv SUA. Concluzia? Toate aceste state – fie că vorbim de cele reunite în Puterile Centrale, fie că vorbim de Antanta – voiau de fapt să distrugă Rusia!
În aceste condiții, se mai poate spune că imperiul rus era o putere imperialistă ca toate celelalte? Nu, cel puțin nu în Rusia lui Putin. Acum, țarul, cândva hulit, este descris ca un mare lider, un conducător înțelept, care ar fi câștigat lupta dacă Revoluția nu l-ar fi împierdicat. Astfel, povestea Primului Război Mondial devine un model al lumii de astăzi. Nu încearcă guvernele occidentale să țină Rusia în frâu, așa cum au făcut-o întotdeauna? Nu a fost Occidentul complice la căderea Uniunii Sovietice? NATO se apropie tot mai mult de granițele Rusiei, iar influența occidentală în regiunile „tradiționale” de influență rusească, precum Georgia și Ucraina, crește pe zi ce trece. În mintea liderilor de la Kremlin, acestea sunt semne care arată că Occidentul are același țel ca și în trecut:divizarea sau distrugerea Rusiei.
De la Nicolae al II-lea la Vladimir Putin
Astăzi, Moscova se străduiește să păstreze aparența unui jucător important pe arena internațională. În problema Siriei, a Iranului sau a cazului lui Edward Snowden, poziția Moscovei e prezentată rușilor ca făcând parte dintr-o inteligentă strategie geopolitică. În realitate, Rusia continuă să fie în opoziție față de Occident, așa cum e din 1917, și nu e altceva decât un imperiu prost organizat a cărui soartă depinde de prețul petrolului. Cu toate acestea, Putin se comportă ca și cum vechiul imperiu ar fi renăscut.
Țarul, readus în atenția publicului în ultimii ani și prezentat drept un mare lider din istoria Rusiei (să nu uităm că el a fost și canonizat), poate fi văzut ca o metaforă a liderului de astăzi de la Kremlin. Spre exemplu, Ministrul Culturii Vladimir Medinsky a spus despre Putin că este „primul lider de la Nicolae Romanov” care a venit la putere în mod legal, iar Patriarhul Kiril, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, l-a onorat în Noiembrie anul trecut pentru „păstrarea poziției Rusiei ca mare putere”.
Rescrierea istoriei Rusiei se face acum cu atenție. Războiul ruso-japonez, pe care țarul l-a pierdut în 1905, este astăzi interpretat ca fiind o primă tentativă a unei „Revoluției Portocalii”, al cărei scop era să prevină ascensiunea Rusiei la rangul de mare putere mondială. Iar Ofensiva Brusilov din vara lui 1916, cea mai mare victorie rusească din Primul Război Mondial, e considerată punctul de cotitură în relația Rusiei cu aliații săi occidentali. Potrivit narațiunii oficiale, în acel moment, americanii și englezii au înțeles că, dacă Nicolae II nu e scos din joc, imperiul rus va distruge Germania, Austro-Ungaria și Imperiul Otoman singur, prin propriile puteri, și va deveni cea mai mare putere a lumii.
Sursă:Spiegel.de
