Podul Minciunilor din Sibiu, închis pentru renovare
Podul Minciunilor, cel mai vechi pod de fontă încă funcţional din România, va fi închis pentru renovare, după ce au început să cadă bucăţi din tencuială.
„Luni, 29 august încep intervențiile în regim de urgență pentru reparații la Podul Minciunilor, un obiectiv turistic și istoric emblematic al Sibiului. Timp de două săptămâni podul va fi închis circulației pietonale, perioadă în care se va înlocui stratul de asfalt de la suprafață, placa de beton se va repara și se va reface hidroizolația. Lucrările presupun și intervenții sub pod, însă acestea nu vor afecta circulația auto. Este prevăzută repararea elementelor de reazăm ale structurii, se va curăța materialul degradat și se va aplica un mortar special, pentru închiderea fisurilor. Întreaga lucrare se va finaliza în maximum 45 de zile”, informează un comunicat al Primăriei Sibiu.
Decizia de reabilitare a fost luată după ce în luna mai au început să cadă bucăţi din tencuiala podului, motiv pentru care Primăria Sibiu s-a văzut nevoită să monteze o plasă pentru protecţia trecătorilor, informează adevarul.ro.
Între timp, s-a lucrat pentru obţinerea tuturor avizelor necesare unei reparaţii de anvergură la nivelul întregului pod, după ce s-au observat zone extinse cu dislocări ale zidăriei de cărămidă, fisuri şi crăpături, culee cu urme de degradare, infiltraţii în zidărie, urme de rugină şi multe alte neconformităţi.
Cu această ocazie, cablurile electrice suspendate pentru iluminatul stradal vor dispărea, zidăria va fi curăţată prin sablare, cărămizile cu probleme înlocuite, iar rosturile curăţate sau refăcute cu mortare speciale. Pentru a opri infiltrarea apei se vor folosi inclusiv răşini epoxidice.
Hidroizolaţia va fi înlocuită şi aşternut un nou strat de mixtură asfaltică, iar parapetele pietonal va fi curăţat şi apoi revopsit. Pe scurt, se vor face lucrări atât la infrastructură cât şi la suprastructura construcţiei.
Podul Minciunilor reprezintă una dintre cele mai renumite atracţii turistice din Sibiu alături de Turnul Sfatului, Muzeul Brukenthal, Muzeul Astra şi Biserica Evanghelică. Construit în 1859, deasupra Străzii Ocnei care lega Oraşul de Jos de Oraşul de Sus, are o lungime totală de 12,3 metri şi o lăţime de 6,8 metri. Circulă o serie de legende în jurul său, cea mai cunoscută fiind cea potrivit căreia dacă cineva spune o minciună cât timp se află pe pod, acesta se va prăbuşi. În realitate, numele provine chiar din denumirea sa: Lügenbrücke / Liegenbrücke - în germană înseamnă „minciună” /„culcat”.