Pacepa dezvăluie motivul fugii: „Nu am vrut să ucid“
Generalul-locotenent susţine că adevăratul motiv al rupturii faţă de sistem a fost decizia lui Ceauşescu de a-l însărcina cu uciderea lui Noël Bernard, Paul Goma, Vlad Georgescu, precum şi a „Viesparului“ de la Munchen (adică a celor care activau la Radio Europa Liberă).
„Timp de 27 de ani am trăit cu coşmarul că într-o zi am să primesc un asemenea ordin. (…) Ideea de a mă rupe de comunism s-a conturat în mintea mea în 1972, când am ajuns la vârful piramidei româneşti. Atunci am înţeles, fără drept de apel, că aberantul comunism importat din Moscova va duce România la faliment total şi am decis să mă desprind de el.
Actul fizic s-a dovedit însă mult mai dificil de realizat decât decizia mintală. În primul rând, nu mi-a fost uşor să renunţ la viaţa extrem de privilegiată pe care o duceam în România:vila mea cu bazin de înot şi saună de pe Aleea Alexandru 28, terenul de tenis, maşinile cu doi şoferi permanenţi, salariul care îl egala pe cel al primului-ministru, vilele gratuite de la Marea Neagră şi cabanele de vânătoare din Munţii Carpaţi. În al doilea rând, a fost teama de a-mi pierde trecutul.
Eram convins că Ceauşescu şi Securitatea lui vor face tot ce le va sta în putere ca să şteargă din minţile oamenilor chiar şi faptul că ar fi existat cândva un «general Pacepa»“ (…).„În 1951, când am devenit ofiţer de Securitate, mi-am jurat că nu mă voi lăsa implicat în acţiuni care să ducă la pierderi de vieţi omeneşti. (…) În anii negri în care am lucrat pentru Securitate şi DIE (Direcţia de Informaţii Externe) am comis nenumărate fapte reprobabile, dar mi-am respectat cu sfinţenie acel jurământ. Până atunci, generalul Doicaru, care a fost şef al DIE din 1959, a condus toate «operaţiunile ude», cum se numeau în jargonul serviciilor de spionaj ale blocului sovietic asasinatele politice comise în Occident. Acum eu eram şef al Casei Prezidenţiale şi nu mai puteam evita implicarea în asasinate, care deveniseră instrument de politică externă.“ (Fragment din noua ediţie a cărţii „Orizonturi roşii“)
„Orizonturi roşii“ a fost publicată prima oară în septembrie 1987 de editura Regnery Gateway din Washington D.C. Câteva luni mai târziu a apărut şi în limba română, tot în SUA, iar de la 1 ianuarie 1988, Radio Europa Liberă a început să transmită în serial ediţia în limba română.