O stemă uriașă a Hunedoarei, construită în centrul istoric al orașului
Centrul istoric al Hunedoarei a fost împodobit cu o stemă de peste 20 de metri, realizată din piatră și marmură. Lucrarea de artă de la poalele Castelului Corvinilor nu este încă finalizată, dar atrage deja privirile turiștilor.
Centrul istoric al municipiului Hunedoara a intrat în șantier la începutul anului 2023, iar lucrările de reabilitare, finanțate de Uniunea Europeană, trebuiau finalizate în acest an. Cel mai probabil, ele vor continua și în 2025.
Investiția a schimbat treptat aspectul centrului vechi al Hunedoarei însă a cuprins și un element inedit: muncitorii sud-asiatici angajați în proiect construiesc stema municipiului, dintr-un mozaic de pavaje de piatră și marmură.
Lucrarea de artă înfățișează simbolurile reprezentative pentru Hunedoara: Castelul Corvinilor, corbul și oțelul. În apropierea ei, o nouă alee care traversează în diagonală Parcul Libertății în direcția Castelului Corvinilor, a fost marcată cu numele „Hunedoara” și cifra 1265 - anul atestării documentare a localității.
Deși nu este încă completă, stema de peste 20 de metri a stârnit interesul localnicilor și al turiștilor care trec prin centrul istoric al Hunedoarei, pentru a vizita castelul, vizibil în fundalul ei.
„Zona pietonală din Centrul Istoric este aproape finalizată. Se lucrează acum la realizarea stemei oraşului, amplasată pe pavaj, într-un „medalion” cu diametrul de aproximativ 23 de metri. O bună parte din mobilierul urban este “pus pe poziţie”, iar alte elemente de acest fel urmează să completeze zona. Traseul semi-pietonal care leagă Centrul Istoric de Castelul Corvinilor (pe străzile Maior Stângă, 9 Mai (parţial) şi Castelului) este şi el într-un stadiu avansat de execuţie”, anunță reprezentanții Primăriei Hunedoara.
Semnificația stemei municipiului Hunedoara
Stema municipiului Hunedoara se compune dintr-un scut tăiat. În partea superioară, pe fond albastru, apare Castelul Corvinilor, în culoarea argintie, care amintește trecutul istoric al localității.
Partea inferioară, despicată, cuprinde în dreapta, pe fond de aur, un corb negru care ţine în cioc un inel de aur cu o piatră roşie şi care stă pe o crenguţă verde de stejar, având două frunze şi două ghinde. Corbul cu inel în cioc, preluat din stema lui Iancu de Hunedoara, face parte din tradiţia heraldică a aşezării. În stânga, pe fond roşu, vasul specific pentru metalurgie, de aur, în poziţie de curgere a metalului, şi trei stele din acelaşi metal. Elementele evocă activitatea metalurgică. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din şapte turnuri crenelate.
Vezi mai multe fotografii pe adevarul.ro
Mai multe pentru tine...