O scrisoare inedită expediată de Camus lui Sartre, descoperită în Franţa

O scrisoare inedită expediată de Albert Camus lui Jean-Paul Sartre, care oferă un nou punct de vedere despre relaţia amicală dintre cei doi filosofi, a fost descoperită de curând în Franţa.

"Dragul meu Sartre (...) Dă-mi un semn când te întorci şi vom petrece o seară relaxantă împreună", îi spunea Camus lui Sartre, doi mari filosofi francezi, despre care istoria a reţinut mai degrabă despărţirea lor şi mai puţin prietenia care i-a unit la mijlocul secolului al XX-lea.

Librari în oraşul Orléans şi organizatori ai unei expoziţii Camus, în septembrie, la Lourmarin, localitatea în care a fost înmormântat scriitorul, Hervé şi Eva Valentin au găsit această scrisoare într-o carte cumpărată de la un colecţionar.

Scrisoarea, manuscrisă, a fost ataşată în 1966 într-un exemplar din ediţia originală, tipărită în 60 de exemplare, a unui text redactat şi publicat de Sartre, la scurt timp după moartea lui Camus.

Nedatată, scrisoarea provine din perioada cuprinsă între 1943, anul în care s-au cunoscut, şi 1948, când cei doi s-au certat şi au încetat să îşi mai vorbească, potrivit experţilor.

Potrivit persoanelor care au descoperit scrisoarea şi care citează expertiza lui Ronald Aronson, specialist american în opera şi viaţa lui Sartre, "această scrisoare este foarte importantă, arată, contrar celor scrise de anumiţi autori, că Sartre şi Camus aveau o relaţie amicală şi durabilă".

Scrisoarea conţine şi o menţiune la adresa lui Simone de Beauvoir, supranumită castorul, o poreclă ce i-a fost dată de Sartre şi pe care o foloseau prietenii apropiaţi ai acestor scriitori.

Scrisoarea expediată de Camus lui Sartre va fi prezentată în expoziţia "Camus de Tipasa à Lourmarin", între 3 septembrie şi 8 septembrie, la Lourmarin, pentru a marca centenarul naşterii scriitorului-filosof.

Născut pe 7 noiembrie 1913, în Algeria, Camus a fost perceput ca un om al poporului, de origine foarte modestă, lucru care l-a distins de restul intelectualilor francezi. Orfan de tată dinaintea vârstei de un an, Camus a fost crescut de mama sa, o menajeră care nu ştia nici să scrie, nici să citească. A publicat prima sa carte la vârsta de 24 de ani, apoi s-a mutat la Paris, unde a intrat în mişcarea de rezistenţă împotriva naziştilor şi a condus jurnalul clandestin Combat. În 1945 a fost unul dintre puţinii intelectuali care au condamnat folosirea bombei atomice la Hiroshima.

Din anii '40, Camus a dezvoltat, cu opera sa, "Mitul lui Sisif", filosofia absurdului, aceea care prezintă un om care nu găseşte logica în lume şi nu poate decât să se revolte. Deşi cu o orientare de stânga, Camus a denunţat totalitarismul din Uniunea Sovietică şi s-a certat, pe acest subiect, cu Sartre. Francez algerian, Camus a refuzat terorismul chiar şi atunci când stânga a susţinut lupta de independenţă a algerienilor. Scriitor angajat, Camus a protestat faţă de reprimarea sângeroasă a revoltelor din Berlinul de Est din iunie 1953 şi faţă de expansionismul comunist de la Budapesta din septembrie 1956. Romanele sale, scurte şi dense, s-au impus în cultura franceză şi universală. Astfel, "Străinul" (1942) a fost bestseller, în timp ce Ciuma (1947) şi "Căderea" (1956) au intrat în programa liceelor franceze. Albert Camus a fost recompensat cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 1957.

Jean-Paul Charles Aymard Sartre, născut pe 21 iunie 1905, a fost un filosof francez existenţialist, dramaturg, scriitor, scenarist, activist politic, biograf şi critic literar. A fost una dintre cele mai importante personalităţi din filosofia existenţialistă şi una dintre figurile marcante ale filosofiei franceze şi a celei marxiste din secolul al XX-lea. Operele sale au influenţat sociologia, teoria critică, teoria postcolonială şi studiile literare şi continuă să influenţeze aceste discipline şi în zilele noastre. Jean-Paul Sartre a rămas în istorie şi pentru relaţia sa deschisă cu Simone de Beauvoir, o proeminentă teoreticiană a feminismului. Filosoful francez a fost recompensat în 1964 cu premiul Nobel pentru literatură, însă a refuzat distincţia, spunând că a refuzat întotdeauna onorurile oficiale şi că "un scriitor nu ar trebui să îşi permită să fie transformat într-o instituţie".