Naţional-comunism - un termen nefericit ales
Se scrie din ce în ce mai mult despre existenţa unei perioade în istoria României definită drept naţional-comunism, adică o linie politică trasată de Dej după criza rachetelor din Cuba şi continuată după 1965 de către Nicolae Ceauşescu.
Termenul istoric a pătruns în programele şcolare oficiale şi a apărut în mod firesc în manualele alternative. Se încearcă o adevărată albire a celor doi conducători roşii. Se găsesc şi argumente prin eliminarea politicii de rusificare, eliberarea deţinuţilor politici, folosirea experienţei unor savanţi chinuiţi sau interzişi, colaborarea cu Occidentul etc.
Nu discutăm acum motivele schimbării de macaz, ci ne vom analiza termenul drag istoriografiei contemporane. Naţional are un sens clar. Comunismul înseamnă doar o variantă a socialismului, ideologie ce a dorit înlocuirea puterii de creaţie a individului cu dominaţia maselor. Avem astfel după 1962 instaurat după părerea specialiştilor un regim naţional-socialist, adică România tindea să devină stat nazist precum Germania lui Adolf Hitler.
Alipirea celor doi termeni este evident nepotrivită. Mai mult. Sunt multe aspecte ce demonstrează că un regim comunist nu poate să fie naţional din moment ce ideologia este internaţionalistă de la origini. Nici nu se poate menţine într-o singură ţară decât prin teroare şi un timp limitat doar de intensitatea acesteia. Termenul de naţional-comunist nu mai trebuie să existe în manuale şi lucrări ştiinţifice.
