Mihail Gorbaciov: Eşecul din Afganistan trebuia recunoscut mai demult jpeg

Mihail Gorbaciov a murit. Ultimul lider sovietic avea 91 de ani

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 31 august 2022

Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a murit marţi, la vârsta de 91 de ani, informează agenţiile ruse de presă, care citează oficiali ai spitalului unde acesta era internat, informează Agerpres.

„Astăzi seară (marţi), după o lungă boală gravă, Mihail Sergheevici Gorbaciov a murit”, a indicat Spitalul Clinic Central (TSKB).

Mihail Gorbaciov a încheiat perioada Războiului Rece fără vărsare de sânge, dar nu a reuşit să împiedice prăbuşirea Uniunii Sovietice. Ajuns secretar general al Partidului Comunist Sovietic în 1985, la doar 54 de ani, el şi-a propus să revitalizeze sistemul prin introducerea unor libertăţi politice şi economice limitate, însă reformele au scăpat de sub control.

În 1985, când Mihail Gorbaciov a devenit conducătorul Uniunii Sovietice, aceasta era una dintre cele două superputeri mondiale. În câțiva ani, reformele sale, perestroika și glasnostul, au transformat complet comunismul sovietic.

Până în 1990, Gorbaciov a avut un rol decisiv la încheierea Războiului Rece, iar în 1991, după ce a scăpat ca prin urechile acului dintr-o tentativă de lovitură de stat, tot el a prezidat, fără să vrea, prăbușirea Uniunii Sovietice, statul pe care încercase să-l salveze.

Mulţi ruşi nu l-au iertat niciodată pe Mihail Gorbaciov pentru turbulenţele pe care le-au declanşat reformele sale, considerând că scăderea ulterioară a nivelului de trai a fost un preţ prea mare de plătit pentru democraţie.

Gorbaciov, care a primit Premiul Nobel pentru pace în 1990, a încheiat acorduri de reducere a armamentului cu SUA şi parteneriate cu statele occidentale pentru a îndepărta Cortina de Fier, care a divizat Europa după cel de-al doilea război mondial, şi a dus la reunificarea Germaniei.

Când protestele în favoarea democraţiei au cuprins naţiunile din blocul sovietic al Europei de Est comuniste în 1989, Gorbaciov s-a abţinut să recurgă la forţă, spre deosebire de liderii anteriori ai Kremlinului, care trimiseseră tancuri pentru a zdrobi revolta din Ungaria, în 1956, şi cea din Cehoslovacia în 1968.

Între 1990 şi 1991, Mihail Gorbaciov a ocupat funcţia de preşedinte al Uniunii Sovietice, după care a fost nevoit în cele din urmă să demisioneze pe 25 decembrie 1991, ceea ce a dus la sfârşitul URSS.

Mai multe pentru tine...