„Iadul adevărat” de la Ciurea, în „Historia” de martie
Accidentul feroviar de la Ciurea – o dramă a unei Românii aflate în război, care era prăbușită moral și mutilată teritorial de ofensiva Puterilor Centrale din toamna anului 1916. S-au vehiculat cifre exagerate: 1.000 de morţi și peste 1.000 de răniţi. Care a fost realitatea confirmată documentar? Aflați în dosarul de luna aceasta. Începând de azi, 13 martie, revista „Historia” vă așteaptă la toate punctele de vânzare a presei și online, pe platforma paydemic.
În dimineaţa zilei de 30 decembrie 1916, din gara Galaţi, un tren plin cu călători de toate soiurile a plecat cu destinaţia Iași. Aglomeraţia era mare, zeci de civili se îmbulziseră să fugă dintr-un oraș în care se auzea tot mai aproape bubuitul tunurilor lui Mackensen. Însă cei mai numeroși erau soldaţii: români, câţiva ruși, dar și francezi, aceștia din urmă membri ai Misiunii Militare Franceze în România. De la Galaţi, trenul a oprit în gările de la Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, unde s-au mai atașat vagoane, ajungând într-un final la 26 de vagoane.
„Yvonne Blondel a relatat, în jurnalul său, condiţiile groaznice ale călătoriei într-un tren cu niște vagoane care aveau scânduri în loc de geamuri din considerente de camuflaj și din care, cu mici excepţii, lipsea încălzirea. Nu trebuie uitat nici că trenul a circulat în condiţii de iarnă, inclusiv pe o ninsoare abundentă pe alocuri”, subliniază Dorin Stănescu.
În noaptea de 30 spre 31 decembrie 1916, tre nul a ajuns la staţia Bârnova, iar călătoria părea că se va încheia cu bine. Nu a fost așa. La ora unu noaptea, trenul a plecat din Bârnova, a intrat într-un tunel și după ce a ieșit din tunel, la coborârea în pantă, mecanicii au constatat că viteza crește rapid și nu mai poate fi controlată. Au încercat în zadar să reducă viteza de deplasare și, după cum constata un martor, distanţa Bârnova-Ciurea, care se parcurgea în mod normal în 27 de minute, a fost parcursă în doar nouă minute.
„Am simţit perfect cum trenul a sărit de pe șine ca o reptilă monstruoasă de fier și de oţel, trăgându-i pe toţi călătorii săi spre mutilare sau spre marea călătorie de dincolo... Aveam senzaţia că sunt aruncată în fundul unui puţ, o ploaie de obiecte alunecând în jurul corpului meu... Cât a durat acest supliciu? Câteva minute, dar mie mi s-a părut interminabil…”, cu aceste cuvinte a descris șocul accidentului Yvonne Blondel.
Ce s-a întâmplat după aceea și care au fost cauzele tragediei? Aflați în Dosarul de martie.
O bijuterie medievală a Transilvaniei și o Expoziție Universală
După istoria tragediei feroviare de la Ciurea, vă invităm să vă relaxați citind despre cetatea Feldioara, un simbol al moștenirii medievale săsești din sudul Transilvaniei. Introdusă în Ruta Cetăţilor din proiectul de turism cultural România Atractivă, este un loc de poveste care ascunde multe mistere, legende, dar și realităţi istorice care îi surprind pe cei care îi trec pragul.
Localitatea Feldioara are o istorie ce datează din epoca neolitică, fiind descoperite artefacte de tip Ariușd, monede grecești și macedonene, precum și obiecte romane din secolul al IV-lea d.Hr. Știați că Feldioara a fost locul unei bătălii importante la 22 iunie 1529, când oastea lui Petru Rareș a învins trupele lui Ferdinand de Habsburg, consolidând influenţa, pentru o perioadă, a Moldovei în regiune?
Cunoscută în trecut sub denumirea de „Marienburg“, cetatea de aici este una dintre cele mai bine conservate fortificaţii medievale din România. Ciprian Plăiașu povestește despre arhitectura, istoria și restaurarea cetății.
După incursiunea în Transilvania, poposim la Viena, în episodul al doilea din serialul despre participarea românească la expoziţiile universale. Dacă în primul episod am vorbit despre Paris, în 1867, când Principatele Române au fost una dintre curiozităţile expoziţiei vizitate de circa 11-15 milioane de oameni, acum povestim despre Wiener Weltausstellung, din 1873.
„Exponatele românești, ca și ideologia oficială a participării la expoziţia de la Viena au fost mai vizibile atunci când Carol I a ajuns în capitala imperiului în iunie 1873. A vizitat și expoziţia, inclusiv standurile românești, care s-au bucurat atunci de o expunere consistentă în presa vieneză”, notează Laurențiu Vlad.
Primul „campionat de turism pentru toţi bicicliștii români“
Stop-cadru: anul 1910. Societatea Cicliștilor „Principele Carol“ și „Revista Automobilă“ pun la cale „întemeierea unui Campionat naţional de mare turism pe biciclete, în scopul de a îndemna la lungi excursii colective pentru cunoașterea ţării“. Este vorba despre „Circuitul Munteniei“, autointitulat „campionat de turism pentru toţi bicicliștii români“, născut ca o răbufnire de orgoliu naţional în faţa Turului Franţei, organizat pentru prima oară în 1903.
Cum arăta ciclismul antebelic? „De-a lungul traseului, șoselele erau aproape pustii. Doar ici-acolo sătenii din comune, ca și cei aflaţi la câmp priveau cu nedumerire la sportivii care zoreau pe «căluţul de fier». Câinii îi lătrau, se ţineau liotă după cicliști, iar copiii satelor, neînţelegând nici ei despre ce era vorba, se amuzau dând cu pietre după «giganţii șoselelor». Sosirea în pluton, la sprintul final, era un lucru rarisim. Cicliștii terminau alergarea, de obicei, de unul singur și la intervale destul de mari, așa că arbitrii de sosire nu aveau probleme. Termen de închidere a controlului, de 10-15% din timpul învingătorului, ca acum, nu exista.”
Pe locuri, fiți gata, start la citit articolul lui Adrian Hubca!
Soacra Europei și compozitorul fericit
V-a plăcut serialul Împărăteasa de pe Netflix, care urmărește viaţa intensă a prinţesei Elisabeta, căsătorită cu vărul său, împăratul Austriei? Atunci s-ar putea să citiți cu interes despre istoria Casei Wittelsbach, din care făcea parte și Sisi. Este una dintre cele mai vechi dinastii ale înaltei nobilimi germane, numele provenind de la micul castel Wittelsbach.
„Primul strămoș documentat al familiei a fost, la 1045, contele de Paar. În 1329, prin contractul intern de la Pavia, familia s-a împărţit în două: palatinii și bavarezii, dreptul succesoral fiind unul reciproc în cazul în care una dintre ramuri ar fi dispărut, ceea ce s-a întâmplat, în 1777, cu linia bavareză. În vremea Reformei, rivalitatea dintre cele două linii a fost extremă, căci palatinii s-au îndreptat spre evanghelism, în timp ce bavarezii au fost printre principalii stâlpi ai bisericii catolice germane”, subliniază Paul Zaharia.
La rubrica de istoria muzicii rămânem în spațiul german, la început de secol XIX. Pe 3 februarie 1809 se năștea la Hamburg, într-o familie foarte înstărită de origine evreiască, Felix Mendelssohn. Sub deviza „felix” (care în latină înseamnă „fericit“ sau „norocos“) a fost scrisă povestea de viaţă a celui care a fost probabil singurul mare compozitor cu un parcurs predominant fericit, cu o existenţă materială abundentă și cu un talent extraordinar, din plin recunoscut în timpul vieţii sale, notează Cristina Niculescu.
Lui Mendelssohn îi datorăm celebrul Marș nupţial, dar și Hark! The Herald Angels Sing, devenit colind popular de Crăciun, deși compozitorul l-a creat iniţial ca parte a unei lucrări care celebra 400 de ani de la inventarea tiparului de către Gutenberg.
***
La final de revistă, nu ratați recomandările noastre de filme, cărți și expoziții.
Lectură cu plăcere și cu folos!
