Friedrich Merz (©  x.com / Friedrich Merz)

Europa, după alegerile din Germania

📁 Istorie recentă
🗓️ 25 februarie 2025

În ultima vreme, Germania a ținut capul de afiș al interesului pentru evoluțiile politice-cheie la nivel mondial, prin cele discutate la Conferința de Securitate de la München și prin rezultatele alegerilor parlamentare din 23 februarie, definitorii pentru viitorul Europei. În tot acest timp, reprezentanții administrației Trump au continuat să susțină puternic extrema dreaptă și să critice establishmentul german, tot ca un sprijin pentru AfD.

Alegerile din 23 februarie au înregistrat o prezență uriașă, 84%, electoratul german arătând că înțelege importanța scrutinului, nu numai pentru Germania, dar și pentru Uniunea Europeană.

Prezența masivă la urne a dus la rezultate care reflectă frământările lumii în care trăim.

Pe de o parte, victoria a revenit alianței CDU-CSU din familia Popularilor Europeni. Friedrich Merz, liderul CDU, se pregătește să înceapă negocierile pentru a deveni noul cancelar al Germaniei. El a anunțat obiectivul său de a contribui la întărirea Uniunii Europene în momente de schimbare geopolitică în care Europa se vede în situația de a se pregăti pentru o diminuare a interesului SUA, sub administrația Trump, pentru asigurarea securității Bătrânului Continent. Pentru europeni este la fel de important, pe lângă asumarea propriei securități, să susțină pe mai departe Ucraina, astfel încât o viitoare pace să fie una care să nu însemne doar un răgaz până la reluarea atacurilor rusești. Victoria centrului-dreapta și conservator în Germania demonstrează că electoratul s-a mobilizat în număr-record pentru a răspunde îngrijorării legate de ascensiunea partidelor extremiste.

Pe de altă parte, este o victorie, dar în ceasul al doisprezecelea, după cum a declarat chiar Friedrich Merz, pentru că, în lipsa unor rezultate palpabile ale viitoarei guvernări, valul extremist nu va mai putea fi oprit. AfD și-a dublat scorul electoral față de ultimele alegeri, la fel și stânga radicală. Mai mult, în fosta Germanie de Est, AfD a câștigat aproape în toate circumscripțiile electorale. Moștenirea comunistă se vede, la fel ca și în alte țări foste comuniste, în ascensiunea forțelor de extremă dreapta, diferența electorală față de fosta Germanie de Vest, unde s-a impus alianța CDU-CSU, fiind frapantă. Actualul partid de guvernământ SPD, sub conducerea cancelarului Olaf Scholz, a înregistrat la nivel național cel mai slab rezultat și cea mai mare pierdere de voturi de la precedentele alegeri, în timp ce liberalii de la FDP, cei care au provocat căderea actualului guvern și alegerile anticipate, nici măcar nu au mai intrat în parlament.

În cel mai dificil mediu de securitate de după 1945, Europa a căpătat un moment de respiro în urma alegerilor din Germania. Cel mai mare și mai puternic stat din punct de vedere economic al Uniunii Europene rămâne dedicat, ba chiar mai dedicat ca înainte, rolului său de motor european, dar acum și în ceea ce privește securitatea continentului. Însă lucrurile nu se opresc aici. Greul abia începe. Uniunea Europeană trebuie să se trezească și să investească mult mai mult în propria securitate. Un răspuns în această privință, dar și în reformarea Uniunii către o economie mai performată și mai competitivă este așteptat cât mai repede.

Foto sus: © x.com / Friedrich Merz