image

Descoperire arheologică spectaculoasă lângă Iași. Obiecte unice vechi de 5.000 de ani

🗓️ 4 octombrie 2023

Un mic depozit de obiecte din bronz a fost descoperit pe raza comunei Miroslava, relatează cotidianului BZI

Artefactele au fost detectate duminică, 17 septembrie, de către prof. dr. ing. Cezar Cioran, profesor în cadrul Liceului Tehnologic Agricol „Olga Sturdza” Miroslava și, totodată, președintele Asociaţiei „IAŞI Detectează”. Tezaurul este format din 11 obiecte: zece din bronz (o lance, o suliță, două ciocane, două topoare, două seceri, o brățară și o figurină) și unul din cupru (un topor).

image

„Este o descoperire remarcabilă. Sunt obiecte create acum multe mii de ani, aflate într-o stare bună de conservare. Toate bunurile au fost predate conform legii și vor ajunge la Complexul Muzeal Național > Iași, unde vor fi cercetate în detaliu de către experți. La final vor ajunge acolo unde le este locul, adică într-un muzeu. Astfel, toți oamenii vor putea să se bucure la vederea lor”, a declarat Cezar Cioran.

image