Care a fost adevăratul impact al migrațiilor germanice în Peninsula Iberică?
Sosirea suebilor, vandalilor, alanilor și vizigoților a schimbat harta politică a Peninsulei Iberice, dar nu a înlocuit populația locală. Un studiu internațional bazat pe analiza a 243 de genomuri antice arată că dominația romană a avut un impact demografic mult mai profund, transformând Hispania într-un mozaic genetic conectat la întregul spațiu mediteraneean.
Cucerirea romană a Peninsulei Iberice nu a însemnat doar extinderea granițelor imperiului, răspândirea limbii latine și transformarea instituțiilor locale. Ea a modificat profund și structura genetică a populației. În schimb, migrațiile care au urmat căderii Imperiului Roman de Apus, deși au contribuit decisiv la formarea noilor regate medievale, au avut un impact demografic mai redus decât se putea presupune din amploarea schimbărilor politice, relatează phys.org.
Aceasta este concluzia unui studiu internațional realizat de cercetători de la Institutul de Biologie Evolutivă din Barcelona, Muzeul de Științe Naturale din Barcelona, Universitatea Harvard și Universitatea Țării Bascilor. Publicată în revista Cell, cercetarea reconstruiește istoria genetică a Peninsulei Iberice între secolele I și VIII d.Hr., pe baza a 243 de genomuri antice provenite din 31 de situri arheologice.
Roma a transformat Hispania într-un mozaic genetic
Poziția strategică între Oceanul Atlantic și Marea Mediterană, precum și bogăția resurselor naturale au făcut din Peninsula Iberică una dintre cuceririle importante ale Romei. Integrarea în imperiu a facilitat circulația oamenilor între diferite regiuni, iar aceste deplasări au lăsat urme vizibile în ADN-ul populației.
Dacă locuitorii peninsulei din Epoca Fierului prezentau o relativă omogenitate genetică, indivizii din primele patru secole ale erei noastre aveau origini mult mai diverse. Cercetătorii au identificat contribuții genetice din estul Mediteranei și din Africa de Nord, indicând că Hispania devenise parte a unei rețele extinse de mobilitate umană.
Astfel, romanizarea nu a fost doar un proces politic și cultural, ci și unul demografic. Transformarea societății hispanice a rezultat inclusiv din sosirea și integrarea unor populații provenite din diferite teritorii ale imperiului.
Migrațiile germanice au schimbat puterea, nu întreaga populație
În anul 409 d.Hr., pe fondul slăbirii autorității romane, în Peninsula Iberică au pătruns alanii, vandalii și suebii. După căderea Imperiului Roman de Apus, aceste grupuri și alte populații germanice au contribuit la apariția unor noi structuri politice. Regatul Vizigot, de exemplu, a fost întemeiat în peninsulă în anul 507.
Analiza genetică arată că aceste migrații au introdus noi origini ancestrale, în special din Europa Centrală și de Nord. Totuși, comunitățile locale și-au păstrat în mare parte diversitatea genetică dobândită în perioada romană.
Contribuția genetică a grupurilor migratoare a variat între 12% și 22%, în funcție de regiune și de contextul social. Amestecul cu populația hispano-romană s-a produs treptat, fără o înlocuire demografică la scară largă. Situația contrastează cu cea din alte regiuni europene, precum Britania sau Balcanii, unde migrațiile de după perioada romană au avut efecte demografice mai pronunțate.
Doi frați, două morminte și o posibilă rută de migrație
Dincolo de tendințele generale, ADN-ul antic oferă indicii despre destinele unor oameni care au trăit în acea perioadă. Cercetătorii au identificat doi frați îngropați la aproximativ 725 de kilometri distanță, în actualele orașe Mérida și Castellón. Ambii aveau ascendență exclusiv central-europeană și erau, cel mai probabil, migranți de primă generație.
Înrudirea lor și contextul arheologic al mormintelor, care conțineau obiecte funerare bogate, indică o posibilă rută a migrației suebilor. Descoperirea arată că legăturile familiale puteau traversa peninsula, folosind infrastructura rămasă din epoca romană.
O altă descoperire pune sub semnul întrebării presupunerile despre originea elitelor germanice. Una dintre femeile cunoscute drept „prințese suebe”, considerate inițial reprezentante ale unei elite venite din afara granițelor imperiului datorită inventarului funerar bogat, avea de fapt ascendență locală. Datele indică faptul că alianțele matrimoniale dintre familiile suebe și cele hispano-romane puteau conferi apartenența la o elită fără ca originea genetică să fie străină.
Ce ne spune ADN-ul despre europenii de astăzi
Populațiile Peninsulei Iberice din Antichitatea târzie erau genetic mai eterogene decât cele contemporane. Această constatare indică faptul că procesele istorice ulterioare (cuceririle islamice, migrațiile interne și expansiunea regatelor creștine) au contribuit la remodelarea fondului genetic regional.
Pentru a înțelege mai bine legătura dintre locuitorii antici și populațiile actuale, cercetătorii consideră necesare noi analize ale genomurilor medievale și postmedievale, precum și extinderea cercetărilor în nordul Peninsulei Iberice și în Africa de Nord.
Concluzia studiului este clară: schimbarea puterii politice nu înseamnă automat înlocuirea populației. Roma a transformat profund structura genetică a Hispaniei prin mobilitatea oamenilor în interiorul imperiului. În schimb, suebii, vandalii, alanii și vizigoții au lăsat o amprentă genetică mai limitată, deși influența lor politică și culturală a contribuit decisiv la conturarea Europei medievale.
Foto sus: Posibile reconstituiri ale chipurilor „prințesele suebe” (© Joaquín Suárez)
Mai multe pentru tine...
