Romanii au demontat cu grijă o statuie aurită a împăratului Antoninus Pius, când s-au retras din Scoția, dar au lăsat în urmă un picior
În urmă cu aproape două milenii, în sudul Scoției s-ar fi înălțat o statuie ecvestră impresionantă, dedicată împăratului roman Antoninus Pius. Deși din monument a supraviețuit doar un fragment de picior din bronz aurit, cercetările recente au reușit să-i dezvăluie povestea și să ofere noi indicii despre ambițiile Imperiului Roman la granița sa nordică.
Descoperirea este cu atât mai importantă cu cât reprezintă singura dovadă cunoscută până acum a existenței unui asemenea monument în Scoția. Rezultatele cercetării aduc noi informații despre cea mai nordică frontiere a Imperiului Roman și vor fi prezentate publicului în cadrul expoziției Roman Scotland: Life on the Edge of Empire (Scoția romană: viața la marginea Imperiului), care se deschide în acest weekend la Muzeul Național al Scoției (National Museums Scotland).
Potrivit unui comunicat al Muzeului Național al Scoției, fragmentul de statuie din bronz aurit, care reprezintă partea inferioară a unui picior de dimensiuni mai mari decât cele naturale, încălțat cu o cizmă, a fost descoperit în 1820, într-o mlaștină din Milsington, în apropiere de Hawick. Datat în anii 140 d.Hr., artefactul este considerat unul dintre cele mai valoroase și spectaculoase obiecte din perioada romană britanică aflate în colecția instituției muzeale.
Un monument imperial, nu o pradă de război
Timp de peste 200 de ani, specialiștii au presupus că fragmentul fusese adus dintr-o zonă mai sudică, posibil din York, vechiul oraș roman Eboracum. Noile analize indică însă o altă ipoteză: piciorul ar fi aparținut unei statui ecvestre a împăratului Antoninus Pius, asemănătoare celebrului monument dedicat succesorului său, Marcus Aurelius, păstrat la Roma.
Sculptura ar fi fost ridicată în sudul Scoției pentru a marca victoria romanilor asupra populației locale și extinderea controlului imperial în această regiune.
Ipoteza este susținută și de o analiză mai amplă a fragmentelor de statui descoperite de-a lungul frontierei romane. Cercetătorii au constatat că statuile imperiale din bronz, inclusiv cele ecvestre, erau amplasate și în forturile militare de la granițele imperiului. Prin urmare, existența unui asemenea monument în Scoția nu mai pare deloc improbabilă.
Un alt detaliu oferă indicii despre sfârșitul statuii. Modul în care a fost desprins piciorul indică faptul că monumentul a fost demontat cu grijă de romani în momentul retragerii lor din sudul Scoției, în anii 160 sau 180 d.Hr. Nu ar fi fost, așadar, distrus de populația locală într-un gest de răzbunare.
Examinarea fragmentului a arătat că partea superioară nu prezintă urme de tăiere sau lovituri. Suprafața este intactă, păstrând forma originală rezultată în urma turnării. În plus, absența auririi în zona genunchiului indică faptul că piciorul era acoperit de o tunică sau de o mantie. Micile aglomerări de material observate în partea superioară corespund pliurilor veșmântului și indică modul în care acesta era fixat de sculptură.
Aceste caracteristici contrastează cu cele ale statuilor distruse după bătălii, în urma condamnării memoriei unui împărat sau pentru recuperarea bronzului. În asemenea cazuri, sculpturile erau de regulă tăiate în fragmente neregulate și de dimensiuni mult mai mici.
Demontarea și îngroparea atentă a obiectelor de valoare nu reprezintă, de altfel, un caz izolat în Scoția romană. Practica este documentată și în contextul abandonării cuceririlor din perioada antonină, prin descoperiri precum inscripțiile de pe Zidul lui Antoninus și altarele dedicate zeului Mithras de la Inveresk. Și acestea vor putea fi văzute în cadrul noii expoziții.
Antoninus Pius, împăratul care a vrut să-și celebreze victoriile din Scoția
După ce au stabilit că statuia fusese, cel mai probabil, amplasată în Scoția, cercetătorii au încercat să identifice împăratul pe care îl reprezenta. Indiciile istorice i-au condus către Antoninus Pius.
Dintre împărații romani, acesta a fost cel care a acordat o atenție deosebită victoriilor obținute în Scoția. De altfel, cucerirea sudului regiunii a fost singura campanie militară externă pentru care a celebrat succesul prin asumarea titlului de Imperator, o distincție militară echivalentă cu „comandant”, care marca victoria unui împărat.
Dr. Fraser Hunter, curator principal pentru arheologie preistorică și romană la National Museums Scotland, consideră că descoperirea schimbă radical modul în care este înțeleasă cea de-a doua încercare a Romei de a cuceri Scoția.
„Această descoperire ne obligă să privim cu totul altfel cea de-a doua tentativă a Romei de a cuceri Scoția. Pentru împărat, campania a fost un eveniment major, suficient de important încât să merite celebrat. Artefactul ne oferă o imagine fascinantă a monumentelor grandioase care se înălțau cândva în sudul Scoției și demonstrează cât de importante erau pentru Antoninus Pius victoriile obținute aici. Dar ridică și o întrebare: unde se află restul statuii?”, a spsu specialistul, în comunicatul citat.
Cum se trăia la marginea Imperiului Roman
Noua expoziție de la Muzeul Național al Scoției nu se limitează la povestea monumentului. Roman Scotland: Life on the Edge of Empire reconstituie viața de la una dintre cele mai îndepărtate frontiere ale lumii romane.
Vizitatorii vor descoperi experiențele soldaților trimiși să cucerească aceste teritorii, viața familiilor și comunităților stabilite în jurul forturilor militare, dar și perspectiva populației locale, ale cărei pământuri și mod de viață au fost amenințate de invazia romană.
Expoziția explorează astfel nu doar ambițiile militare ale Romei, ci și felul în care comunitățile locale au încercat să supraviețuiască și să se adapteze în fața unei puteri imperiale care le-a schimbat definitiv existența.
Mai multe pentru tine...
