
Scheletul misterios descoperit într-un sarcofag roman la Westminster Abbey ar putea avea, în sfârșit, o identitate
Identitatea persoanei ale cărei rămășițe au fost descoperite într-un sarcofag roman, în incinta Westminster Abbey, în urmă cu mai bine de 150 de ani, ar putea fi dezvăluită.
Când sarcofagul din calcar a fost scos la lumină, în 1869, acesta purta o inscripție dedicată lui Valerius Amandinus, un britan bogat care ar fi trăit în oraș între anii 300 și 400 d.Hr.
Pe capacul sarcofagului era însă sculptată o cruce latină, datând aproximativ din secolele al X-lea sau al XI-lea. Detaliul indică faptul că rămășițele umane din interior ar putea aparține unei persoane care a murit la multe secole după perioada romană. Identitatea acesteia a rămas un mister până în prezent.
Doi abați medievali, posibili ocupanți ai sarcofagului
O nouă analiză, publicată în Journal of the British Archaeological Association, de Warwick Rodwell, arheolog consultant la Westminster Abbey, concluzionează că oasele aparțin unui călugăr medieval de rang înalt.
Potrivit lui Rodwell, cel mai probabil candidat este Aelfwig, care a murit în jurul anului 1020, după ce a ocupat funcția de abate al mănăstirii benedictine de la Westminster.
O altă posibilitate este Wulnoth, succesorul său, care a murit în 1049. Se presupune că ambii abați au fost înmormântați la Westminster Abbey.
„Avem doi candidați plauzibili pentru persoana înhumată în sarcofag. Nu cunoaștem anul nașterii niciunuia dintre ei. Totuși, ambii s-ar potrivi la fel de bine dacă presupunem că abatele avea puțin peste 20 de ani când a fost numit în funcție și aproape 50 de ani când a murit. Faptul că Aelfwig era deja călugăr la Westminster ar putea constitui un argument în favoarea lui”, afirmă Rodwell, într-un comunicat al Taylor & Francis.
Un alt indiciu că rămășițele ar putea aparține unui abate este modul în care a fost tratat defunctul: acesta a fost „onorat” cu un sarcofag deosebit de frumos. Sicriul său de lemn a fost așezat în interiorul celui din piatră, într-un posibil exemplu timpuriu de reutilizare a unui obiect funerar. Ulterior, capacul sarcofagului a fost sculptat din nou, pentru a include o cruce latină de mari dimensiuni, explică Rodwell.
De-a lungul anilor, scheletul și sarcofagul roman au făcut obiectul unor cercetări ample și al numeroaselor dezbateri.
Săpăturile arheologice au readus în atenție locul înmormântării
Noile descoperiri oferă o perspectivă proaspătă asupra istoriei sarcofagului. Ele se bazează pe o serie de analize aprofundate realizate de Rodwell, cu ajutorul altor specialiști.
Printre cercetările relevante se numără și cele desfășurate în 2009 de echipa emisiunii britanice „Time Team”, difuzată de Channel 4. Specialiștii au examinat vestigiile arheologice și structura sacristiei originale construite de regele Henric al III-lea, pe latura nordică a Westminster Abbey.
În această zonă, muncitorii au descoperit accidental sarcofagul în 1820, spărgându-i capacul în șase bucăți. Avariile au fost reparate ulterior, când sicriul roman a fost „redescoperit” oficial, în 1869.
Cele mai recente săpături din zona sacristiei au fost efectuate de Pre-Construct Archaeology (PCA), una dintre cele mai mari companii private din Marea Britanie specializate în arheologie și patrimoniu. Lucrările, finalizate în 2025, au fost necesare pentru construirea noii Sacristii Regele Charles al III-lea, care urmează să fie inaugurată anul viitor.
Proiectul a inclus și analiza scheletului din sarcofag, realizată de James Young Langthorne, specialist în studiul oaselor umane din cadrul PCA.
Analiza oaselor indică reutilizarea sarcofagului în perioada anglo-saxonă
Potrivit examinării, bărbatul înhumat avea între 35 și 49 de ani și o înălțime de aproximativ 1,75 metri. Estimarea diferă de cea făcută în secolul al XIX-lea, când specialiștii descriau rămășițele drept cele ale unui „tânăr robust”, cu o înălțime de aproximativ 1,70 metri și o vârstă de cel mult 30 de ani.
O mostră de os a fost trimisă și la Scottish Universities Environmental Research Centre pentru datare cu radiocarbon. Rezultatele indică faptul că persoana a murit între anii 987 și 1052 d.Hr.
„Acest lucru confirmă că reutilizarea sarcofagului și modificarea capacului au avut loc în perioada anglo-saxonă târzie”, explică Rodwell.
În articolul său, arheologul povestește și cum s-a crezut multă vreme că scheletul dispăruse. Ipoteza a fost infirmată în 2016, când sarcofagul din piatră a fost trimis la un atelier de restaurare. În momentul în care cercetătorii de la PCA au ridicat capacul, au avut surpriza să găsească în interior un schelet aproape complet.
Un sicriu dispărut, dar ale cărui urme au rămas vizibile
În studiul său, Rodwell descrie și o altă descoperire remarcabilă. În 2016, cercetătorii au identificat în interiorul sarcofagului conturul unei structuri dreptunghiulare, delimitat de un reziduu alb lăsat de var, o substanță folosită în mod tradițional în practicile funerare.
„Deși nu s-au păstrat urme fizice ale acestei structuri, ea nu putea fi decât un sicriu din lemn, care s-a descompus complet în cele șapte secole în care sarcofagul a fost îngropat în curtea sacristiei”, scrie Rodwell.
Sarcofagul poate fi văzut în prezent de public în galeriile Queen's Diamond Jubilee, amenajate în Westminster Abbey.
Foto sus: Scheletul descoperit într-un sarcofag roman la Westminster Abbey (© Pre-Construct Archaeology Ltd. Images edited with permission from Pre-Construct Archaeology Ltd. / Taylor & Francis)
Mai multe pentru tine...

















