Copiii din cimitirul Bisericii Mavrogheni
O parte până acum necercetată din vechiul cimitir al Bisericii Mavrogheni a fost scoasă la lumină cu ocazia celor mai recente cercetări arheologice.
Mormintele descoperite se remarcă prin prisma inventarului bogat, a datării neobișnuit de târzii, dar și prin faptul că defuncții erau în cea mai mare parte copii, scrie Muzeul Curtea Veche, pe pagina de Facebook a instituției.
Biserica „Izvorul Tămăduirii” Mavrogheni este singura construcție rămasă în picioare din amplul complex de clădiri ridicat la sfârșitul secolului al XVIII-lea de către domnitorul Nicolae Mavrogheni. Pe lângă biserică, acesta cuprindea cimitirul, chiliile călugărilor, trei mori de vânt, reședința de vară a domnitorului, precum și visteria apelor ce alimenta casele boierești de pe Podul Mogoșoaiei (azi Calea Victoriei).
Cimitirul a funcționat în jurul bisericii de la ridicarea acesteia în anul 1787 până în anul 1860, când s-a decis scoaterea cimitirelor parohiale în afara orașelor din motive de igienă publică. În ciuda acestui fapt, înmormântările în jurul bisericii au continuat să se practice vreme de câțiva ani în cazul persoanelor cu un statut socio-economic deosebit.
Cele mai recente cercetări arheologice efectuate pe terenul Bisericii Mavrogheni au scos la lumină opt complexe funerare aparținând unor copii. Majoritatea monedelor depuse în interiorul sicrielor au fost emise în anul 1867, cu câțiva ani după intrarea în vigoare a legii mormintelor. Inventarul bogat trădează apartenența defuncților la familii înstărite.
Mormintele conțineau câte 2-5 monede, inele simple sau încrustate cu pietre semiprețioase și cercei. De asemenea, toți defuncții erau încălțați cu pantofi din piele, fapt remarcabil într-o perioadă în care mulți locuitori ai capitalei umblau desculți. (autor: Radu Nicolae, muzeograf, Biroul Arheologie Preventivă și Sistematică, Secția Istorie a Muzeului Municipiului București)
Mai multe pentru tine...