Concluziile workshop-ului internațional organizat de IICCMER: „Muzeul Comunismului din România este un proces, nu un produs”
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat în perioada 18-21 mai 2015 un workshop internațional menit să adune și să analizeze argumentele în favoarea înființării Muzeului Comunismului din România (MCR) la București.
Experți din Marea Britanie, Letonia, Germania, Polonia, Slovenia și România au dezbătut pe marginea formulelor memoriale și muzeale aplicate în țările care au trecut prin experimentul comunist. Dincolo de comparații, diversitatea abordărilor a scos în evidență necesitatea identificării unui specific local al istoriei. Concret, viitorul MCR trebuie să țină cont de modul cum fenomenul mai larg al ideologiei totalitare, răspândit pe mai multe continente, s-a întrupat, a luat în stăpânire societatea românească, cutumele, comunicarea și emoțiile acesteia.
Apoi, discuțiile au oferit un spațiu larg întrebării „Cenu trebuie să lipsească?”, o interogație menită să facă un minim inventar al memoriilor polifone, dar uneori și concurente, legate de o perioadă de traumă colectivă și individuală deopotrivă. Dincolo de decizia politico-administrativă care stă la baza realizării MCR, vom fi nevoiți să parcurgem etapele negocierii datelor și artefactelor chemate să ilustreze perioada. Mediul academic, societatea civilă în ansamblu – cea care a făcut pași importanți în direcția unei culturi a memoriei prin muzeele, memorialele sau centrele de studii de la Sighet, Pitești, Aiud, Botoșani etc. – și instituțiile statului vor trece printr-un necesar examen de conștiință și de profesionalism.
O altă temă centrală:Cuise adresează MCR? Problematica publicului-țintă, ca să folosim o expresie curentă, este vitală pentru relevanța și durata în timp a oricărei inițiative care trăiește, încă din faza de proiect, din legământul dintre realizatori și beneficiari. Or, MCR se adresează tuturor grupelor de vârstă și cultură, din țară și străinătate, indiferent de opțiunile politice. Cu cât este mai consistent potențialul public, cu atât mai dificilă se va dovedi abordarea specifică, oferta muzeului. În afară de muzeografi, este nevoie de pedagogi.
În fine, nu se poate neglija o întrebare la fel de importantă:Cumprezinți istoria comunismului având în țesătura ei, inevitabil, crima și exaltarea, entuziasmul și manipularea, represiunea și emanciparea, patriotismul și demagogia, oroarea și banalitatea? Răspunsurile experților au fost vii și i-au provocat pe colegii români la replici pe măsură. Una peste alta, MCR se impune – la 25 de ani de la căderea dictaturii, și aici există deja un consens solid – drept un obligatoriu pas către igiena publică. Motiv de a vedea în MCR, cum s-a exprimat un participant, „mai puțin un produs, ci mai curând un proces”.
