Comorile dacilor, între peștera lui Ali Baba și părerile specialiștilor, în Historia de decembrie

Cantitățile imense de aur exploatate de daci și tezaurele legendare luate de Traian în anul 106 fac parte din mitologia românească. Ne place să ne imaginăm grămezi impresionante din acest metal prețios, monede, artefacte, ca în peștera lui Ali Baba din O mie şi una de nopţi. Dar cât este adevăr istoric, confirmat de specialiști? Dosarul lunii decembrie, cu ilustrații unicat, este doldora de informații „aurite” și o lectură perfectă în prag de sărbători, în atmosfera sclipitoare a Crăciunului. Revista a ajuns la chioșcurile din toată țara și, în format digital, pe platforma paydemic.

Specialiștii sunt de acord că în Carpaţii de pe teritoriul României există încă resurse de aur foarte mari, care pot fi exploatate ori prin galerii, ori cu șaitrocul în albiile râurilor. Însă nu s-au găsit până în prezent urme ale unor galerii dacice de exploatare a aurului pe filon. Exploatările romane sunt clare și nu ridică probleme. Dar dacii – exploatau ei oare aurul prin galerii? Aveau tehnologia necesară? Foloseau doar daltă/dorn și ciocan? Cine erau lucrătorii? Oameni liberi sau sclavi? Cât despre tezaurul lui Decebal, a fost într-adevăr găsit?

Cumpără acum!

Istoricul antic Cassius Dio vorbește despre „o mulţime de argint și aur, precum și alte lucruri preţioase, mai ales dintre cele care suportau umezeala” ascunse în albia râului Sargetia de către Decebal. Fascinanta poveste nu e unică în mitologia istorică a Antichităţii. Și, la o analiză mai detaliată, nu e nici logică.

Andrei Pogăciaș explică de ce: „Să ne imaginăm că suntem în anul 106 în Dacia, năpădită de romani. Zona capitalei fusese ocupată de romani după 102, deci era cam greu să ascunzi aici comori. În 106 nu mai era când și aproape nici unde. Tezaurul trebuie, deci, ori să fi fost ascuns anterior cuceririi romane, poate chiar anterior anului 102, ori mutat în altă parte în 101-102 și ascuns departe de Sarmizegetusa, în 105-106. Decebal trebuia să-l poată și recupera, deci ascunzișul trebuia să fie unul accesibil, dar și ferit. Tezaurul poate că a fost găsit, nu de romani imediat după cucerire, ci ulterior sau în secolele și nu știm nimic despre el. Sau așteaptă undeva liniștit o alunecare de teren sau o exploatare, sau un speolog care să găsească o peșteră încă neexplorată. Sau, pur și simplu, nu (mai) există.”

Exploatările miniere antice sunt înconjurate de o aură de legendă, cu accente uneori sinistre. Deoarece în lumea romană criminalii erau, într-adevăr, adesea condamnaţi ad metalla – adică la munca în mină, până la sfârșitul vieţii lor – mineritul este asociat cu exploatarea brutală a con- damnaţilor și sclavilor.

Povestea aurului dacic este continuată de Rada Varga, care îi prezintă pe exploatatorii minieri „profesioniști”: ilirii stabiliți la Alburnus Maior (Roșia Montană, jud. Alba). „Principala dovadă a acestei specializări este însăși prezenţa lor aici, dar literatura antică ne oferă și ea câteva indicii. Plinius cel Bătrân spune că în Dalmatia, în timpul domniei lui Nero, a fost descoperit și exploatat aurul, minereul găsindu-se aproape de suprafaţă. Referindu-se aproximativ la aceeași perioadă, poetul Statius identifică și el Dalmatia ca o sursă de aur, așa cum face într-una dintre epigramele sale și Marţial.”

Bijuterii de început de secol XX și mese de Crăciun pe mapamond

Să nu credeți că ilustrațiile care-ți iau ochii se limitează la paginile Dosarului. „Historia” de decembrie include și o invitație în lumea austriacului Josef Hoffmann, pionier al artei vieneze de avangardă și membru marcant al mișcării Secession. Veți descoperi diverse obiecte și bijuterii create la Atelierele Vieneze în perioada 1905-1912, multe dintre ele vândute cu sute de mii de dolari la Casele de licitații de la New York, Londra sau Berlin.

„Prin discursul său estetic, Josef Hoffmann a prefigurat viitorul arhitecturii europene și mondiale. Poreclit de prietenii săi Quadratl (Pătrăţel), a promovat o estetică austeră, dedicată funcţionalului, concept similar cu cel promovat mai târziu de Avangarda Rusă prin Kazimir Malevich sau cu cel al Academiei Bauhaus din Germania, prin reprezentanţii săi, Walter Gropius și Wassily Kandinsky. Datorită spiritului său novator, Hoffmann nu a fost doar un arhitect de geniu, ci și o personalitate care amintește de marile spirite ale Renașterii”, notează Laurențiu Victor Săcui.

Din lumea diafană a bijuteriilor de colecție coborâm direct la masa de Crăciun, dar nu (doar) la cea cu sarmale, cârnați și cozonaci. Alexandru Zaharia ne invită la o călătorie culinară pe mapamond: de la bufetul suedez cu hering marinat și salată de sfeclă, la meniul de la KFC în Japonia și purcelul de lapte la proțap în Filipine sau Cuba.

„De sute de ani, oamenii din orice colţ al lumii au întins de Crăciun mese îmbelșugate, meniul îmbogăţindu-se de la an la an cu feluri de mâncare dintre cele mai alese. De exemplu, în sudul Italiei, masa obișnuită din ajunul Crăciunului poartă numele de Sărbătoarea celor șapte pești și cuprinde în mod tradiţional pește sau crustacee (șapte soiuri – caracatiţă, hamsii, anghilă sau scoici). La cina islandeză de Crăciun se consumă pasărea ptarmigan, alături de miel afumat, cu garnituri de mazăre, cartofi, fasole. Fructele lychee sunt un răsfăţ de sărbători în Madagascar. Pe aceste meleaguri, pe 25 decembrie, familiile îmbracă cele mai bune haine și se strâng pentru o cină unde vedetă este o tocană de pui cu nucă de cocos, usturoi și ghimbir.”

Un strop de sacralitate

N-aveți grijă, nici noi nu credem că sărbătorile de iarnă sunt doar despre mâncare, cadouri și reuniuni familiale. Tocmai de aceea am ales să includem, la finalul revistei, un articol despre trei capele europene care-ți taie răsuflarea: Capela-muzeu Sansevero (Napoli), biserica-monument San Michele (Anacapri, insula Capri) și Sainte-Chapelle (Paris). „Legătura omului cu planul divin a dat naștere unor construcţii absolut senzaţionale”, la care au lucrat cei mai mari meșteri și artiști ai tuturor timpurilor.

„În așteptarea sărbătorilor, un moment special al anului în care fiecare se apleacă mai mult spre cele spirituale și în care aspectele materiale ale vieţii ar trebui să treacă în plan secund, vă invităm să parcurgem împreună o călătorie de suflet”, spune Cristina Niculescu.

Iar noi, redacția „Historia”, vă spunem „Sărbători fericite” și vă invităm să vă bucurați, pe îndelete, de revista de decembrie.