Cercul copiilor pierduți: Înmormântări de sugari hitite, găsite într-o structură rituală la Uşaklı Höyük
Săpăturile de pe impunătorul tell de la Uşaklı Höyük, pe platoul anatolian central, au scos la iveală descoperiri care ar putea rescrie istoria cunoscută a vieții rituale hitite. În cadrul celui de-al XVIII-lea sezon al Misiunii Arheologice Italiene în Anatolia Centrală, condusă de profesorul Anacleto D’Agostino de la Universitatea din Pisa, în colaborare cu cercetători turci și britanici, echipa a identificat rămășițele a cel puțin șapte sugari, dispuse în jurul unei structuri monumentale din piatră, a cărei funcție a nedumerit specialiștii timp de decenii.
„Cercul Copiilor Pierduți”
Ansamblul, denumit sugestiv de către arheologi „Cercul Copiilor Pierduți”, cuprinde schelete aproape complete și fragmente osoase, un dinte de copil excelent conservat și rămășițe fragile de nou-născuți. Spre deosebire de înmormântările tradiționale din Orientul Apropiat antic, aceste corpuri nu au fost depuse în gropi sau vase funerare, ci în straturi de cenușă, alături de oase de animale și fragmente ceramice – indicii clare ale unui context ritual, și nu funerar.
Rămășițele au fost descoperite în asociere cu așa-numita „Structură Circulară”, identificată pentru prima dată în 2021. Construită din blocuri de piatră dispuse cu mare precizie, pe o terasă situată la nord de citadelă, această clădire enigmatică a generat dezbateri intense cu privire la funcția ei. Noile săpături au relevat faze succesive de folosire și reamenajare, ceea ce confirmă rolul sacru de durată al locului.
Paralele și interpretări
Dispunerea neobișnuită amintește de tophet-urile feniciene și punice – spații sacre în care erau depuși sugari –, însă la Uşaklı nu au fost găsite urne. Cercetătorii subliniază că, în Orientul Apropiat, înmormântările de copii se făceau de obicei sub case sau în vase, ceea ce face ca acest context să fie unic și legat de o sferă rituală aparte. Mulți specialiști consideră acum că edificiul era un sanctuar al Zeului Furtunii, divinitatea centrală a religiei hitite. Această ipoteză este în acord cu sursele care descriu orașul sfânt Zippalanda – pe care mulți îl identifică astăzi cu Uşaklı Höyük.
Între ritual și știință
Descoperirea are o importanță științifică majoră și dincolo de interpretarea religioasă. Dinte-le de copil, analizat la Human Genome Laboratory din Ankara (Universitatea Hacettepe), ar putea oferi atât datare radiocarbon, cât și date genetice despre populația hitită.
Au fost de asemenea descoperite resturi de cai, măgari, cerbi și vite, cel mai probabil legate de sacrificii. Analizele ceramice indică urme de carne și cereale, semne ale unor ospețe sau banchete rituale. În combinație cu depunerile infantile, toate acestea sugerează ceremonii legate de moarte, fertilitate și propitiarea divinității.
Continuitatea locului
În afara spațiului ritual, săpăturile din acropolă au documentat niveluri de locuire din Epoca Fierului până în perioada elenistică, dar și urme de distrugere din secolul I î.Hr. Pe terasa inferioară a fost descoperită o necropolă medievală cu morminte de familie, care ar putea oferi informații demografice despre impactul bătăliei de la Manzikert (1071).
De-a lungul anilor, cercetătorii au susținut că Uşaklı Höyük ar fi, de fapt, Zippalanda – un centru de cult hitit unde regii veneau în pelerinaj pentru a se închina Zeului Furtunii. Monumentele din granit, fragmentele de tăblițe cuneiforme și acum „Cercul Copiilor Pierduți” consolidează această identificare.
