Centenarul Unirii Basarabiei cu România

La 27 august 1916, România intra în Primul Război Mondial cu un scop clar: Transilvania. A urmat cea mai dramatică toamnă din istoria ţării. Grelele înfrângeri suferite atunci de armata română puneau în pericol însăși existenţa statului român.

Cu mai bine de două treimi din ţară ocupată și aliată cu Imperiul Ţarist, niciun român nu cuteza măcar să își imagineze că, peste doar un an și jumătate, Basarabia avea să se unească cu România. Câteodată, însă, istoria nu mai are răbdare și oferă schimbări uriașe într-un interval scurt de timp. După izbucnirea Revoluţiei din Februarie 1917 de la Petrograd și prăbușirea ţarismului, românii din Basarabia au căutat drumul spre autodeterminare prin crearea unor organisme locale.

Deși supusă vreme de peste un secol unei politici puternice de rusificare, marea majoritate a locuitorilor Basarabiei aveau conștiinţa apartenenţei la neamul românesc. Vor rămâne în istorie cuvintele scriitorului Alexei Mateevici, la Congresul învăţătorilor din Basarabia (25-28 mai):

„Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. (...) N-avem două limbi și două literaturi, ci numai una, aceeași cu cea de peste Prut”.

Drumul către autonomie, independenţă și apoi Unire cu România nu a fost ușor, fiind presărat cu numeroase pericole și ameninţări. Totuși, oamenii politici din Basarabia, cât și cei aflaţi la Iași au înţeles întorsătura istoriei și au căutat să profite de șansa uriașă care se ivea pentru români.

Votul dat de Sfatul Ţării de la Chișinău la 27 martie/9 aprilie 1918 a deschis drumul către realizarea României Mari. La 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, istoria acelor vremuri ar trebui să fie cunoscută de către toţi românii și să tragem învăţămintele necesare.