Cel mai bine păstrat schelet de Homo habilis descoperit vreodată are o vechime de peste 2 milioane de ani

Paleoantropologii au anunțat descoperirea celui mai bine păstrat schelet de Homo habilis din lume, un strămoș al omului care a trăit în urmă cu peste 2 milioane de ani în nordul Kenyei.

Colecția de oase fosile a scos la iveală brațe neobișnuit de puternice, care diferențiau Homo habilis de speciile apărute ulterior, informează Live Science.

Oasele au fost descoperite inițial în 2012 de o echipă de cercetători condusă de Meave Leakey, de la Institutul Bazinului Turkana, și au fost anunțate ulterior, în 2015, la o conferință de cercetare. Acum, analiza completă a rămășițelor a fost descrisă într-un articol publicat în revista The Anatomical Record.

Scheletul a fost găsit în straturi geologice datate între 2,02 milioane și 2,06 milioane de ani. Un set complet de dinți inferiori a identificat clar scheletul ca aparținând speciei Homo habilis. Scheletul includea claviculele, fragmente din omoplați, toate oasele brațelor superioare și inferioare, precum și fragmente dintr-o vertebră, o coastă, un os al coapsei și pelvisul, ceea ce îl face cel mai bine păstrat schelet de Homo habilis recuperat vreodată și, totodată, unul dintre cele mai vechi, au notat cercetătorii în studiu.

Cel mai vechi schelet de Homo habilis cunoscut provine din Etiopia și datează de acum 2,33 milioane de ani.

„Există doar alte trei schelete parțiale, foarte fragmentare și incomplete, cunoscute pentru această specie importantă”, a declarat autorul principal al studiului, Fred Grine, paleoantropolog la Universitatea Stony Brook din New York, într-un comunicat.

Homo habilis a fost o specie de tranziție, fiind prima specie denumită care a pus bazele genului nostru după ce a evoluat din australopitecine (linia care include celebrul schelet fosil „Lucy”) dar a fost distinctă de strămoșul nostru mult mai bine înțeles, Homo erectus, care s-a răspândit în întreaga lume. Fosilele de Homo habilis sunt, prin urmare, esențiale pentru înțelegerea adaptărilor primilor noștri strămoși hominini. Homininii includ oamenii moderni și rudele noastre dispărute.

O analiză detaliată scheletului a arătat că oasele brațelor lui Homo habilis erau similare cu cele ale altor exemplare timpurii de Homo și cu cele ale unor australopitecine. De exemplu, Homo habilis avea un antebraț mai lung decât Homo erectus apărut ulterior și oase ale brațelor grele și groase, mai asemănătoare cu cele ale australopitecinelor.

Pe baza lungimii humerusului (osul brațului superior), cercetătorii au stabilit că acest Homo habilis era un adult tânăr, cu o înălțime de aproximativ 160 de centimetri. Din fragmentul de os al piciorului, ei au estimat că individul cântărea doar aproximativ 30,7 kilograme. Aceste trăsături anatomice sugerează că Homo habilis a păstrat proporții ale membrelor superioare similare cu cele ale australopitecinelor și era mai scund și mai ușor decât Homo erectus.

Însă aceste trăsături nu înseamnă neapărat că Homo habilis se deplasa prin copaci, potrivit cercetătorilor.

„Antebrațul relativ lung al lui Homo habilis ar fi putut permite un grad mai mare de locomoție arboricolă la această specie decât la Homo erectus, dar dacă Homo habilis practica într-adevăr viața arboricolă rămâne o chestiune de speculație”, au scris ei în studiu.

Descoperirea unui schelet de Homo habilis surprinzător de complet ar putea, de asemenea, să ajute paleoantropologii să clarifice abundența grupurilor de hominini care au trăit în Africa de Est între 2,2 milioane și 1,8 milioane de ani în urmă.

Cercetătorii au descoperit că până la patru specii de hominini — Paranthropus boisei, Homo habilis, Homo rudolfensis și probabil Homo erectus — au trăit în același loc aproximativ în aceeași perioadă. Iar deoarece Homo erectus a apărut cu aproape 500.000 de ani înainte ca Homo habilis să dispară din registrul fosil, nu este clar în prezent dacă Homo habilis a fost strămoșul lui Homo erectus sau o specie înrudită.

_{Foto sus: Oasele și dinții scheletului de Homo habilis (© Grine, F. E. et al., 2026.)}