Ce s-a întâmplat în urmă 6.700 de ani, când agricultorii i-au întâlnit pe vânători-culegători pe malul unui lac din Germania?
Analiza ceramicii descoperite la situl Hüde I, aflat pe malul lacului Dümmer din Saxonia Inferioară, Germania, oferă informații importante despre trecerea de la stilul de viață al vânătorilor-culegători la agricultură în nordul Europei.
Cele peste 50.000 de fragmente ceramice descoperite aici indică existența unor contacte culturale mult mai intense decât se credea anterior între comunitățile de vânători și pescari și primele grupuri de agricultori venite din sud, informează La Brujula Verde.
Hüde I este, până în prezent, singura așezare lacustră din nord-vestul Germaniei datată în Neoliticul timpuriu. Așezarea a fost ocupată timp de peste un mileniu, aproximativ între 4700 și 3500 î.Hr., într-o zonă de tranziție între regiunile deluroase din sud și câmpiile nordice.
Descoperit în 1949, în timpul unor lucrări hidrotehnice, situl a fost cercetat prin săpături arheologice de salvare. Pe lângă ceramică, au fost găsite aproximativ 30.000 de unelte din piatră și silex și 50.000 de oase de animale.
Diversitatea ceramicii demonstrează existența unor legături cu cel puțin cinci culturi. Cea mai bine reprezentată este cultura Swifterbant, asociată comunităților de vânători, pescari și culegători care începeau să adopte practici agricole.
Cercetătorii au identificat și vase aparținând culturilor Bischheim, Michelsberg și Funnel Beaker („Cultura ceștilor în formă de pâlnie” - n.r.). Deosebit de important este un fragment atribuit Culturii Ceramicii Liniare („Linear Pottery” sau „Linearbandkeramik”), asociată primilor agricultori din sud. Prezența sa arată că interacțiunile dintre vânători și agricultori au început mai devreme decât se presupunea.
Trecerea la Neolitic în nordul Europei a fost un proces lent
În timp ce agricultura se răspândise în sudul Europei încă din mileniul al VI-lea î.Hr., comunitățile nordice și-au păstrat timp de peste o mie de ani modul tradițional de viață.
Hüde I pare să fi fost un punct de întâlnire între cele două lumi. Locuitorii au continuat să vâneze, să pescuiască și să culeagă plante, dar au început treptat să crească animale și să consume cereale.
Structura așezării confirmă importanța activităților tradiționale. Au fost identificate șapte posibile locuințe construite din lemn și lut, precum și instalații pentru pescuit, inclusiv o capcană împletită.
Oasele de animale indică vânătoarea unor specii precum castorul, mistrețul, bourul, căprioara, cerbul și elanul, iar resturile de pește includ știucă, biban, plătică și anghilă. În același timp, prezența câinilor, bovinelor, porcilor și ovinelor sau caprinelor demonstrează începuturile creșterii animalelor.
Analizele reziduurilor alimentare de pe vase arată că produsele terestre și cele acvatice erau preparate în aceleași recipiente. În două dintre cele cinci probe analizate au fost identificate amestecuri de produse lactate și pește de apă dulce. Astfel, agricultura nu a înlocuit brusc vechiul mod de viață, ci a fost integrată treptat într-o dietă bazată în continuare pe resursele locale.
Deși terenul mlăștinos din jurul lacului nu era favorabil agriculturii, resturi de orz și einkorn (sau alac, o specie de grâu cultivat încă din timpuri preistorice – n.r.) carbonizate demonstrează că cerealele erau cunoscute și consumate, fiind posibil fie importate, fie cultivate pe suprafețe mai puțin inundate.
Ceramica demonstrează și existența unor rețele de schimb pe distanțe considerabile. Unele vase proveneau probabil din regiuni aflate la aproximativ 50–100 de kilometri distanță, ceea ce indică legături constante cu comunitățile vecine. Un fragment de lampă din lut este, de asemenea, remarcabil, deoarece aparține tradiției vânătorilor-culegători din interiorul continentului și reprezintă prima descoperire de acest tip la vest de Elba.
Un alt aspect semnificativ este numărul mare de vase reparate. Aproximativ 455 de fragmente prezintă urme de reparații, iar vasele sparte erau prinse cu ajutorul unor cordoane și sigilate cu rășină de mesteacăn. Acest lucru arată că obiectele deteriorate nu erau imediat abandonate, ci continuau să fie folosite, uneori în alte scopuri.
Hüde I poate fi considerată o „poartă de acces”, situată strategic între diferite grupuri culturale și economice. Așezarea demonstrează că trecerea la Neolitic în nordul Germaniei nu a fost o transformare bruscă, ci un proces gradual, desfășurat pe parcursul a mai mult de un mileniu.
Vânătoarea, pescuitul și culesul au coexistat cu creșterea animalelor și utilizarea cerealelor, în timp ce schimburile culturale au apropiat comunitățile locale de agricultorii din sud. Cercetările aflate încă în desfășurare asupra obiectelor din lemn, topoarelor și altor artefacte promit să ofere noi informații despre această perioadă esențială a istoriei europene.
Foto sus: Lacul Dümmer din Saxonia Inferioară, Germania (© Niteshift / Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
