Ce mâncau oamenii obișnuiți în Japonia premodernă? Tartrul dentar oferă indicii surprinzătoare
Ce ajungea, de fapt, pe masa oamenilor obișnuiți din Japonia premodernă? Răspunsul nu este ușor de găsit. Cărțile de bucate oferă informații despre preparatele cunoscute în epocă, iar resturile de animale descoperite în gropile de deșeuri arheologice pot indica ce alimente erau disponibile. Dar aceste surse spun mai puțin despre ceea ce mânca efectiv fiecare persoană.
Nici metodele arheologice tradiționale și nici analiza izotopilor stabili din schelete nu pot oferi, de regulă, un asemenea nivel de detaliu. Ele pot arăta, de exemplu, dacă dieta unei populații se baza în mare măsură pe pește marin sau pe plante terestre, însă nu pot indica cu precizie ce specii consuma fiecare individ și nici dacă accesul la anumite alimente varia în funcție de statutul social.
O echipă de cercetători de la Graduate University for Advanced Studies (SOKENDAI), Aomori Public University, Kyushu University și alte instituții a apelat la o sursă neobișnuită de informații: tartrul dentar antic, placa dentară mineralizată care se poate păstra pe dinții scheletelor umane timp de secole.
Cercetătorii au analizat tartrul dentar provenit de la opt adulți de rând îngropați în cimitirul Umeda, aflat la nord de actuala gară JR Osaka. Ei au căutat proteine provenite din alimente și conservate în tartrul dentar. În paralel, au analizat raporturile izotopilor stabili din colagenul oaselor pentru a obține o imagine mai largă asupra alimentației acestor oameni.
Rezultatele izotopice au confirmat ceea ce era de așteptat pentru locuitorii unui mare oraș premodern: dieta lor se baza pe plante terestre și resurse marine. Analiza tartrul dentar a oferit însă o imagine mult mai detaliată.
Din probele celor opt indivizi au fost identificate 38 de proteine alimentare provenite de la 17 taxoni, printre care nouă tipuri de pești, mai multe mamifere terestre și marine și mai multe plante.
Una dintre cele mai interesante descoperiri a fost cea a proteinelor provenite din țesutul muscular al doradei roșii (Pagrus major). Acestea au fost identificate la șase dintre cei opt indivizi. Descoperirea este importantă deoarece sursele istorice descriu dorada drept un aliment de lux. Cu alte cuvinte, oamenii considerați relativ săraci și îngropați în cimitirul Umeda nu erau limitați la alimentele cele mai ieftine și mai ușor accesibile.
Cercetătorii au găsit și proteine provenite de la pești plați, precum peștii-limbă din familia Soleidae, care ocupă și astăzi un loc important în bucătăria regiunii Kansai și a Mării Interioare Seto.
Și mai surprinzătoare au fost dovezile privind consumul de salmonide, pești de apă rece care nu trăiesc în mod natural în Golful Osaka. Prezența lor arată că astfel de produse marine ajungeau în Osaka după călătorii pe distanțe considerabile, probabil prin rețeaua de rute maritime de coastă care lega Hokkaido și coasta Mării Japoniei de marele centru comercial din Osaka.
Așadar, comerțul pe distanțe lungi nu aproviziona doar elitele. Cel puțin o parte dintre produsele transportate din regiuni îndepărtate ajungeau și pe mesele oamenilor obișnuiți.
Carne, în ciuda tabuului
Tartrul dentar a oferit indicii și despre un alt aspect interesant al alimentației din Japonia premodernă. La trei dintre indivizi au fost identificate proteine provenite de la mamifere terestre.
Descoperirea se potrivește cu relatările istorice potrivit cărora carnea animalelor sălbatice era consumată în ciuda tabu-urilor și restricțiilor oficiale. Pentru a ocoli aceste interdicții, carnea putea fi prezentată drept „carne medicinală”, mai degrabă decât ca aliment obișnuit.
Cercetătorii au identificat, de asemenea, proteine provenite din semințe de bumbac. Semințele nu sunt, în mod obișnuit, comestibile, însă pot fi procesate pentru obținerea uleiului de semințe de bumbac.
Această descoperire ridică posibilitatea ca produsele uleioase obținute din bumbac să fi făcut parte din alimentația cotidiană a locuitorilor obișnuiți. Bumbacul era cultivat pe scară largă în regiunea Osaka în perioada Edo, iar uleiul obținut din semințele sale ar fi putut ajunge astfel în gospodăriile urbane.
Osaka, „Bucătăria Regatului”
Privite împreună, descoperirile conturează o imagine surprinzător de diversă a alimentației oamenilor de rând din Osaka premodernă.
Chiar și locuitorii urbani relativ săraci îngropați în cimitirul Umeda aveau acces la o varietate de produse care proveneau din medii și regiuni foarte diferite. Dieta lor putea include pești locali, specii considerate produse de lux, animale sălbatice și produse alimentare transportate de la distanțe mari.
Rezultatele ajută, de asemenea, la explicarea reputației istorice a orașului Osaka drept „Bucătăria Regatului”. Orașul era un centru major pentru producția, comerțul și redistribuirea alimentelor provenite din vestul Japoniei. Studiul arată că această imensă rețea de aprovizionare nu era relevantă doar pentru curtea imperială, elite sau negustorii bogați, ci își făcea simțit efectul și în alimentația oamenilor obișnuiți. Cu alte cuvinte, diversitatea gastronomică a orașului nu era doar o caracteristică a meniurilor celor bogați.
Doar începutul unei povești mult mai mari
Cercetătorii avertizează însă că rezultatele trebuie privite cu prudență. Studiul publicat în revista Anthropological Science a analizat doar opt indivizi, o fracțiune minusculă din miile de schelete descoperite în cimitirul Umeda și din sutele de mii de oameni care au trăit în Osaka în perioada premodernă.
Cercetările viitoare ar putea aplica aceeași metodă unor grupuri foarte diferite: samurailor, comunităților rurale mai puțin conectate la rețelele comerciale, dar și locuitorilor altor mari orașe, precum Edo și Kyoto. Analizarea unor perioade mai timpurii ar putea arăta, de asemenea, cum s-au schimbat obiceiurile alimentare de-a lungul timpului.
O astfel de abordare ar permite cercetătorilor să compare dieta în funcție de statut social, regiune și perioadă istorică.
Studiul oferă, în același timp, o perspectivă interesantă asupra originilor unor tradiții culinare care există și astăzi. Preferința regiunii Kansai pentru doradă și pești-limbă, de exemplu, nu este o invenție recentă, ci pare să aibă rădăcini care se întind cu mult în trecut.
Iar pentru a descoperi astfel de legături, cercetătorii trebuie să se uite uneori la surse pe cât de neobișnuite, pe atât de prețioase: oasele umane și pelicula de tartru care s-a conservat pe ele timp de secole.
Foto sus: Prânzul la un han de pe marginea drumului. Pictură de Utagawa Yoshitaki din secolul al XIX-lea (© Walters Art Museum / Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
