
Cât de înalți erau oamenii în urmă cu mii de ani? Progresul tehnologic nu a însemnat întotdeauna o viață mai bună
O amplă analiză a aproape 18.500 de schelete, descoperite în Europa și Asia, arată cum s-a schimbat înălțimea oamenilor în ultimele șapte milenii și oferă indicii surprinzătoare despre alimentație, economie și condițiile de trai ale generațiilor trecute.
Cât de înalți erau oamenii în urmă cu mii de ani și ce ne poate spune statura lor despre felul în care trăiau? Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Tübingen și Institutul Max Planck de Geoantropologie din Jena încearcă să răspundă la aceste întrebări printr-o analiză de amploare a rămășițelor umane.
Cercetătorii au examinat 18.457 de schelete provenite din 45 de țări europene și asiatice, estimând înălțimea indivizilor pe baza lungimii femurului. Rezultatele, publicate în revista științifică Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), conturează o imagine a evoluției nivelului de trai de-a lungul a aproximativ 7.000 de ani.
Conform unui comunicat al Institutului Max Planck, una dintre concluziile studiului este că statura populațiilor nu a crescut constant, odată cu trecerea timpului și cu progresul societăților. Dimpotrivă, în numeroase regiuni, oamenii au devenit mai scunzi în anumite perioade, inclusiv în epoci în care agricultura și tehnologia au cunoscut progrese importante.
În urmă cu 7.000 de ani, bărbații din Asia de Sud-Est aveau aproape 1,80 metri
În urmă cu șapte milenii, bărbații din Asia de Sud-Est aveau o înălțime medie de aproximativ 1,78 metri, potrivit datelor analizate. În timp, statura lor a scăzut, apropiindu-se de media înregistrată în alte regiuni ale lumii. Până în secolul al XIX-lea, aceasta ajunsese la puțin peste 1,60 metri.
O evoluție similară a fost observată în cazul femeilor din China. Dacă în urmă cu 7.000 de ani acestea aveau, în medie, 1,57 metri, statura lor a scăzut treptat, ajungând la aproximativ 1,48 metri în secolul al XIX-lea.
În nordul Europei, situația era diferită. Acum 5.000 de ani, bărbații aveau o înălțime medie de numai 1,62 metri. Ulterior, migrația populațiilor de păstori din stepele Europei de Est și din Siberia de Vest a contribuit la schimbarea acestui tablou.
Aceste comunități au adus cu ele tehnici mai avansate de creștere a animalelor pentru producția de lapte, dar și toleranța la lactoză, o caracteristică genetică ce le permitea să consume produse lactate. Accesul mai larg la lapte și la alte alimente bogate în nutrienți a fost unul dintre factorii care au favorizat creșterea staturii.
Tendința s-a inversat însă în Evul Mediu timpuriu. Începând cu perioada 500-1000 d.Hr., înălțimea medie a început din nou să scadă, fenomen care s-a menținut până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, atât în Europa, cât și în majoritatea celorlalte regiuni incluse în cercetare.
În cazul femeilor, evoluția a urmat în mare parte același tipar ca în cazul bărbaților. Excepție fac China și Japonia, unde scăderea staturii a fost mai pronunțată. În Europa, creșterea în înălțime din preistorie până în Evul Mediu a fost, de asemenea, mai lentă în rândul femeilor decât în cazul bărbaților.
De ce înălțimea oamenilor este un indicator al nivelului de trai
În lipsa unor documente istorice suficiente, oasele pot oferi informații esențiale despre condițiile în care au trăit generațiile trecute.
„În multe regiuni ale lumii, sursele scrise care ne-ar putea ajuta să tragem concluzii despre evoluția economică apar destul de târziu și sunt distribuite neuniform. De aceea, ne bazăm pe analiza oaselor”, explică Manon Stephan, cercetătoare în istorie economică la Universitatea din Tübingen.
Lungimea femurului permite estimarea înălțimii unei persoane, iar aceasta poate reflecta, cel puțin parțial, calitatea alimentației și condițiile de viață din copilărie și adolescență.
„Atunci când copiii și adolescenții au acces la hrană suficientă și de bună calitate, ei cresc mai înalți, în limitele impuse de factorii genetici. Prin urmare, statura ne permite să tragem concluzii despre nivelul de trai”, explică Stephan.
Cele mai multe dintre scheletele analizate provin din morminte ale oamenilor obișnuiți, nu doar din cele ale unor categorii privilegiate. Eșantionul cuprinde atât populații din zone dens populate, cât și comunități rurale, femei și bărbați.
Progresul tehnologic nu garantează o alimentație mai bună
Unul dintre cele mai interesante exemple identificate de cercetători vine din China secolului al XI-lea. În acea perioadă au fost introduse soiuri de orez cu randamente mai mari, alături de alte inovații agricole. Producția sporită a contribuit la menținerea puterii economice și politice a imperiului, însă nu a adus automat o îmbunătățire a condițiilor de trai pentru populația obișnuită.

Dimpotrivă, creșterea disponibilității alimentelor a fost însoțită de o explozie demografică. Oamenii au avut mai mulți copii, considerați și o formă de sprijin și siguranță la bătrânețe. Pe măsură ce populația a crescut, resursele alimentare au trebuit împărțite între tot mai mulți oameni.
Astfel, deși agricultura devenise mai productivă, cantitatea de hrană disponibilă pentru fiecare individ nu a crescut, ci a scăzut. În plus, s-a deteriorat și calitatea alimentației, inclusiv în ceea ce privește aportul de proteine de bună calitate.
„Studiul nostru confirmă și faptul că progresul tehnologic nu duce automat la creșterea staturii”, subliniază Jörg Baten, profesor de istorie economică la Universitatea din Tübingen.
45 de țări, analizate prin prisma rămășițelor umane
Cercetătorii avertizează că nu toate schimbările de statură pot fi explicate prin evoluția condițiilor sociale sau a agriculturii. Sunt necesare investigații suplimentare pentru a înțelege pe deplin mecanismele din spatele acestor transformări.
Cu toate acestea, datele statistice oferă indicii importante despre momentele în care au avut loc schimbările și despre direcția în care au evoluat condițiile de trai.
„Aceste aspecte necesită cercetări suplimentare. Totuși, datele statistice scot la iveală tendințe și ne ajută să identificăm perioadele în care au avut loc aceste schimbări”, explică Mark Hudson, arheolog la Institutul Max Planck de Geoantropologie din Jena.
Cercetarea a inclus date provenite din 22 de țări: Cambodgia, China, India, Irak, Iran, Japonia, Iordania, Kârgâzstan, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Liban, Mongolia, Nepal, Oman, Pakistan, Filipine, teritoriile asiatice ale Rusiei, Sri Lanka, Siria, Thailanda, Turcia, Uzbekistan și Vietnam.
În Europa, analiza a cuprins 23 de țări: Austria, Bosnia și Herțegovina, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Spania, Suedia, Elveția, Ucraina și Regatul Unit.
Foto sus: Mormântul nr. 738, descoperit în necropola calcolitică de la Durankulak, Bulgaria (© Ivan Vajsov, CC0, via Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...

















