„Bătălia Moldovei (6 aprilie – 22 august 1944) și Actul de la 23 august 1944”

Statul Major al Apărării, prin Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Filiala Iași, organizează conferința internațională „Bătălia Moldovei (6 aprilie – 22 august 1944) și Actul de la 23 august 1944. Mărturii, controverse istoriografice, lecții militare învățate”.

Conferința internațională se va desfășura în data de 25 aprilie 2024, în Sala Mare de Conferințe „Regele Ferdinand I și Regina Maria” din Cercul Militar Iași, informează Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Filiala Iași.

Invazia eșuată a Armatei Roșii în România: Bătălia de la Târgu Frumos

Timp de decenii, istoria Frontului de Est s-a scris folosindu-se aproape exclusiv documentele sovietice și lucrările de mari dimensiuni editate la Moscova, „istorii oficiale”, a căror lectură trebuie făcută cu mult spirit critic. Analize recente, realizate pe măsură ce arhivele germane au ajuns în atenția specialiștilor, demonstrează că istoriografia sovietică a interpretat într-un mod subiectiv campaniile militare, trecând sub tăcere eșecurile, diminuând pierderile proprii și exagerându-le pe cele ale inamicului. Una dintre aceste bătălii este cea de la Târgu Frumos, din primăvara anului 1944.

Într-o lucrare apărută în 2007 și intitulată sugestiv Red Storm over the Balkans. The Failed Soviet Invasion of Romania, spring 1944, istoricul american David M. Glanz sugerează că în iarna și primăvara anului 1944, Armata Roșie a condus o ofensivă pe scară largă pe întreg frontul din nordul Moldovei, cu obiective extrem de îndrăznețe, inclusiv cucerirea regiunii petrolifere de lângă Ploiești și, pe cale de consecință, a unei părți însemnate din teritoriul românesc.

Glanz respinge ideea adoptată de decenii de istoriografia sovietică și apoi rusă, conform căreia ar fi existat două direcții principale de efort militar, nord-est și sud-vest (Leningrad și Ucraina), iar după atingerea obiectivelor acestora, în aprilie 1944, Stalin ar fi ordonat schimbarea priorității strategice în Bielorusia, pe direcția Minsk-Varșovia. Ofensiva spre România, purtată de forța a două fronturi sovietice, a fost oprită prin efortul concentrat al trupelor germano-române, care au stabilizat frontul, aducând inamicului pierderi grele în oameni și mai ales unități blindate. În consecință, istoricul american (autor a numeroase lucrări de referință despre Frontul de Est) sugerează că eșecul a fost ascuns de sovietici, din motive evidente de propagandă. După ce frontul germano-român s-a prăbușit în vara anului 1944, această ofensivă de mari proporții, eșuată, a fost trecută sub tăcere, ca și sacrificiul făcut de soldații români și germani în primăvara anului 1944.

Şi istoricul german Klaus Schönher, într-o lucrare dedicată luptelor purtate de Wehrmacht pe teritoriul României în 1944, subliniază faptul că Înaltul Comandament al Armatei de Uscat germane ajunsese la concluzia că ofensiva sovietică pentru primăvara anului 1944 viza tot flancul sudic al frontului de răsărit, determinată înainte de toate de factorul politic, primul obiectiv al Uniunii Sovietice fiind scoaterea din război a României, ceea ce ar fi pus capăt dominației germane în sud-estul Europei.

Dacă în Occident bătălia pentru Moldova din aprilie-iunie 1944 este destul de cunoscută, cea de-a doua bătălie de la Târgu Frumos fiind obiect de studiu în academiile militare americane în timpul „războiului rece”, în România ea reprezintă un mister pentru opinia publică. După 1990, specialiștii s-au concentrat asupra evenimentelor derulate în jurul Actului de la 23 august 1944, trecând sub tăcere evenimentele din primăvara aceluiași an, cu excepția, notabilă, a istoricului Petre Otu.