Rebeliunea legionară, văzută din cabinetul lui Antonescu

"Am 79 de ani. Pot muri în orice zi"-scria, la 13 aprilie 1973, colonelul în rezerva Gallin Radu-Stefan. Acesta era unul dintre motivele care îl determinasera sa astearna pe hârtie, cu grija pentru amanunt, propriile marturisiri asupra evenimentelor pe care le traise, zi de zi, în ianuarie 1941, în timpul rebeliunii legionare, alaturi de generalul Ion Antonescu, conducatorul statului. Si colonelul Radu-Stefan Gallin continua astfel însemnarile sale:

"...Caci am datoria sfânta fata de tara si istorie sa comunic poporului meu si istoriei aceste adevaruri, pe care le însir aici, fiind singurul martor din lume care le detine pentru ca nici o alta persoana nu a avut posibilitatea sa ia act de ele în afara de mine. Daca as muri, s-ar îngropa cu mine si as ramâne în mormânt cu constiinta încarcata, ca mi-am tradat eu însumi onoarea patriei mele. Nu pot muri înainte de a împartasi istoriei, lumii, poporului român si celui german adevarul pe care îl contin aceste file, adevar care pâna azi nu a fost cunoscut" La peste trei decenii de când au fost scrise, scoatem acum la lumina zilei aceste însemnari, convinsi fiind ca ele vor servi-asa cum dorea autorul lor-"istoriei, lumii, poporului român si celui german".

Cine este colonelul Gallin?

O spune chiar el:"Sunt interpretul oficial pentru limba germana al lui I. Antonescu la absolut toate convorbirile lui, duse cu partenerii sai germani, în decursul acelor zile de restriste pentru poporul român. Mai am o alta calitate unica: am fost si sunt si azi unicul martor ocular si auditiv, fara alta asistenta, care a luat parte nu numai ca interpret, ci si ca parte activa, la toate aceste discutii cu toti acesti (colonelul Gallin se refera la oficialitatile germane - n.n.), care sarisera în bloc, ca un singur om, oferindu-i (generalului Ion Antonescu - n.n.) ".

Acesti "prieteni"-arata colonelul Gallin-"observând descumpanirea lui Antonescu, explicabila din cauza situatiei în care se gasea, dezinformare totala, izolat complet, dezarmat total, lasat în dezastru fara sfatuitor decât interpretul sau, hartuit ca un lup de o pleiada de care, având misiunea de a-l demoraliza si descumpani pâna la prabusire morala, îi prezentasera oferta , de sute de ori invocata, în favoarea lui Horia Sima. Toti acestia, fara exceptie, etalau aceeasi conditie, care-l dusese pe I. Antonescu aproape la disperare. Sistem de macerare morala si deprimare totala"-conchide colonelul Gallin.

Autorul însemnarilor nu este un partizan al lui Ion Antonescu:"Nu am fost niciodata tributar privirii fascinante a generalului (...), privire care te tulbura si înfricosa - marturiseste el. (...) Nu am fost niciodata prins în mrejele generalului Antonescu, ci l-am privit întotdeauna cu ochi deschisi si critic".

Cum a ajuns translatorul lui Antonescu

Cum a ajuns în anturajul conducatorului statului? Prin detasare "din oficiu", contrar dorintei sale:"Am iesit la raportul ministrului de Razboi, gen. Pantazi si i-am cerut revocarea acestei detasari pe motivul ca împartasesc alte pareri politice si îmi vine greu sa lucrez în contra convingerilor mele. Pantazi mi-a raspuns raspicat: . În fata acestui argument nu-mi ramase decât sa-i raspund: si m-am prezentat la Presedintia Consiliului de Ministri pentru a-mi lua în primire noul post. (...) Azi, însa, îi sunt recunoscator generalului Pantazi pentru acest raspuns scurt, militaresc, caci numai el mi-a dat ocazia sa-mi servesc tara asa cum am facut-o, ceea ce nu as fi putut face daca nu eram la Presedintie".
Chiar daca nu a împartasit politica sefului statului, "din primul si pâna în ultimul moment al colaborarii" cu acesta, colonelul Gallin arata ca daca ar fi fost pus sa aleaga între Ion Antonescu si Horia Sima, alegerea lui ar fi fost, fara ezitare, în favoarea lui Ion Antonescu "din multe considerente". Unul dintre acestea, pe care ni-l împartaseste în însemnarile sale, consta în faptul ca actul de la 23 august 1944 nu ar fi fost posibil în cazul în care în fruntea guvernului s-ar fi aflat Horia Sima:"Cu Horia Sima în fruntea guvernului, posturile cheie ale tarii ar fi fost de la început cedate unor Gauleiteri si Sturmführeri, iar apararea interioara a tarii ar fi fost cedata Wehrmacht-ului, SS, în timp ce tot tineretul român ar fi sângerat ca (!) carne de tun la Stalingrad sau în Caucaz. O reactie pe masura necesitatii tarii (...) nu ar fi fost posibila" în aceste conditii.

Ion Antonescu:un portret

Timp de patru ani, colonelul Gallin a lucrat în preajma lui Ion Antonescu, "acest om cu o mâna de fier, cu o vointa de otel". A ajuns astfel sa-l cunoasca foarte bine pe cel caruia îi era subaltern. Iar în zilele rebeliunii legionare s-a aflat alaturi de conducatorul statului, în cladirea Presedintiei Consiliului de Ministri, ceas de ceas, i-a cunoscut preocuparile, dilemele, zbuciumul interior, temerile, iar uneori-spune Gallin-chiar l-a încurajat, fiindu-i sfatuitor si ajutor în izolarea în care seful guvernului s-a aflat în acele momente, parasit de toti.

Iata portretul facut de colonelul Gallin lui Ion Antonescu în ianuarie 1941, în zilele rebeliunii. "L-am vazut atunci darâmat si în mizerie morala. A fost parasit si de primul sau sfetnic de atunci, gen. Steflea, caci nimeni nu mai cuteza sa-si ia raspunderea situatiei. Cabinetele sale, inaccesibile fara un prealabil ceremonial, erau acum deschise, dar nu mai intra nimeni prin usa cabinetului sau. Singurul obligat sa împarta în aceste momente critice aerul cu el eram eu, deoarece întâmplarea ma facuse interpretul sau pentru limba germana, si vizitele nemtilor pentru a-i oferi nu se mai terminau. Clodius iesea si intra Steltzer. Si daca iesea Steltzer, intra Neunbacher sau gen. Hansen sau consilierul Klugckist sau alta persoana din legatie sau un oficial sosit cu un Messerschmidt din Berlin. Eu trebuia sa fiu totdeauna prezent, dar n-am fost niciodata un manechin - mai ales în atmosfera de deruta care se instaura -, ci am cautat sa profit de ocazie pentru a-mi ajuta tara si sa întretin moralul lui Antonescu. L-am vazut pe Ion Antonescu asa cum era, gol: si Antonescu pentru mine devenise om, pe care l-am cunoscut în postura aceasta, poate eu singur, din toata pleiada Presedintiei. Antonescu pierduse atunci, pentru mine, orice putere hipnotica din privirea sa fascinanta. Pentru mine devenise om ca orice om, cu slabiciunile sale...".

 Audientele acordate unor oficiali germani aflati în tara noastra, care se succedau una dupa alta, din ora în ora, practic fara întrerupere, l-au uzat vertiginos pe conducatorul statului, care nu a mai avut timpul necesar pentru reculegere. "Atunci - spune colonelul Gallin - mi-am asumat dreptul de a actiona, de a interveni activ în discutie si, prin apararea lui Antonescu, sa apar viitorul tarii. Moralul sau trebuia întretinut, asigurat mereu pentru a contracara actiunea de distrugere morala (...). L-am vazut pe Antonescu demoralizat si l-am ajutat. Pe atunci reprezenta tara si nu se punea chestiunea înlocuirii sale cu generalul Mihail sau Tenescu sau cu alt patriot, ci cu Horia Sima, un dezastru pentru tara".

Autorul considera ca aceste solicitari de audiente din partea oficialilor germani-diplomati si militari-au reprezentat o tactica a acestora pentru a-l obosi, a-l epuiza nervos si a-i scadea puterea de rezistenta conducatorului statului român în fata exigentelor lor.

"Legionarii n-au fost decât servitorii..."

Cercetarile istoricilor români si straini au stabilit ca, în confruntarea Antonescu-legionari, centrele de putere de la Berlin au fost împartite. La început s-a sperat într-o împacare a lor, pentru ca în final Hitler sa decida:Germania îl sprijina pe generalul Antonescu, comandantul armatei române, de care cel de-al treilea Reich avea nevoie. Antonescu era omul capabil sa asigure stabilitatea economiei românesti de care, de asemenea, Germania avea nevoie;si, nu în ultimul rând, conducatorul statului putea sa asigure linistea si ordinea în tara, de care, de asemenea, Reichul avea nevoie pentru punerea în practica a planurilor sale de viitor în regiune.

Pe baza impresiilor câstigate în zilele rebeliunii, la locul sau de observatie pe care îl avea la Presedintia Consiliului de Ministri-fara a cunoaste ansamblul situatiei din tara, fara a mai vorbi de ceea ce se întâmpla la Berlin-colonelul Gallin considera ca ne aflam în fata unui act de tradare a lui Hitler si a Germaniei fata de un aliat:Ion Antonescu si România. Din discutiile pe care Antonescu le-a avut în zilele rebeliunii cu oficialii germani, din "scenele dramatice" la care a asistat, colonelul Gallin a capatat convingerea ca Hitler nu l-a sustinut pe Antonescu "nici o clipa", deoarece "interesele Germaniei îl cereau pe Horia Sima" în fruntea guvernului român. Nu ne vom referi la argumentele aduse în discutie de colonelul Galllin, desprinse din dramatismul acelor zile si din interpretarile date de el celor întâmplate la Presedintia Consiliului de Ministri, dar vom reproduce concluzia acestuia:"Aceasta nu a fost deci o rebeliune legionara clasica, ci o manifestare interna [a unuis act premeditat de tradare externa a întregului regim nazist fata de aliatul sau: Tara Româneasca. Legionarii nu au fost decât servitorii (Sklavenvolk) care trebuiau sa scoata castanele din foc pentru Hitler".

Presedintia-fara aparare

Asupra celor întâmplate în zilele de 21-23 ianuarie 1941 în Palatul Presedintiei Consiliului de Ministri, colonelul Gallin ne furnizeaza informatii deosebit de interesante. De nenumarate ori el insista asupra veridicitatii si exactitatii relatarilor sale. Mai mult, indica un numar de sapte persoane care ar fi putut, atunci, în 1973, depune marturie asupra autenticitatii spuselor sale, unele dintre acestea aflate ele însele în cladirea Guvernului în zilele rebeliunii, precum Emanoil Vidrascu, director la Presedintie, fosta sa secretara, fostul sau sofer, Faget ("confident si om de încredere") si plutonierul de jandarmi Rostogol, motociclist pe care l-a folosit drept curier.

În momentul declansarii rebeliunii, în Palatul Presedintiei Consiliului de Ministri din Piata Victoriei, unde conducatorul statului îsi instalase unul din domiciliile sale, fortele de aparare erau extrem de reduse. Era vorba doar de o garda de onoare, compusa din 10-12 jandarmi, dotata cu doua mitraliere de parada, fara munitii, deci în imposibilitatea de a actiona. În acelasi timp, în Bucuresti nu exista nici o unitate de infanterie la care s-ar fi putut apela în caz de pericol, ci numai un divizion de artilerie din Regimentul 2 artilerie grea (dotat cu tunuri Krupp de calibrul 150 mm), la Cazarma Malmaison, aflat sub comanda locotenent-colonelului Mihail Zlotescu (prieten cu colonelul Gallin, ajuns general si indicat de cel dintâi printre cele sapte persoane ce puteau depune marturie cu privire la veridicitatea afirmatiilor sale).

Aceste forte-arata colonelul Gallin-erau total insuficiente pentru a asigura apararea celor aflati în cladirea Presedintiei:"Artileria grea (...) e incapabila în razboiul corp la corp cu infanteria, deci se parea ca nu va conta. Politia fraterniza cu legionarii, trebuind sa fie considerata cel putin inexistenta. Presedintia si Antonescu erau deci lipsiti cu totul de aparare si noi toti, care ne gaseam în localul Presedintiei, am fi putut fi ridicati si facuti inofensivi, fara prea mari dificultati".

Autorul marturisirilor considera ca germanii-care stiau capacitatea de aparare a Presedintiei-nu au apelat la forta pentru îndepartarea lui Ion Antonescu de la putere, fiindca voiau ca, printr-o politica de intimidare, sa-l determine pe acesta sa paraseasca singur puterea. Ei nu acordau lui Ion Antonescu nici o posibilitate de reactie în fata presiunii celor 8.000 de legionari ce blocasera Presedintia si îl izolasera pe Antonescu. Totodata, germanii, prin tactica adoptata, au vrut"sa câstige timp pentru înarmarea legionarilor, prin introducerea în tara a armamentului necesar, prin cisterne goale sosite pentru încarcare cu benzina. Transportul sosise, într-adevar, pe adresa misiunii militare germane, dar tardiv, dupa ce rebeliunea fusese înfrânta, si a fost capturat de armata noastra".

Rebeliunea

Sa-i dam cuvântul colonelului Gallin pentru a prezenta debutul evenimentelor:
"Rebeliunea începuse printr-un act demonstrativ al vicepresedintelui Consiliului de Ministri, Horia Sima, care - fara nici o explicatie, nici un preaviz - absentase de la Presedintia Consiliului de Ministri. Nimeni nu cunostea motivul, dar toate apelurile telefonice au ramas fara raspuns si acasa nu a fost gasit nici el si nici vreo indicatie unde s-ar gasi. Era clar: absenta sa era deliberata, dar nimeni nu banuia motivul. Tacere totala.

În a treia zi, însa, lucrurile începura sa se lamureasca. Pâna atunci nici o masura de siguranta. Serviciul de informatii a clacat, dar un ostas a fost ars de viu, altii împuscati pe strada, un ofiter din anturajul lui Antonescu a fost prins si tinut sechestrat; autori: legionarii! Sediul legionar din str. Roma si intrarea spre strada Roma - blocate si baricadate. Toate acestea erau semnele unei pregatiri pentru o actiune de lupta în contra regimului Antonescu, si Horia Sima nu era strain de aceasta.
Aceasta actiune trebuie pusa în contul reactiunii slabe afisate cu ocazia asasinarii în masa a zeci de detinuti la Jilava si cu ocazia asasinarii bestiale a lui Iorga si Madgearu, fapte care, practic, ramasesera fara reactiune eficienta".

În ciuda celor întâmplate pâna atunci-arata colonelul Gallin-, Antonescu nu sesizase "pericolul iminent, cu implicatiile sale posibile" si nu luase în cele trei zile "nici o masura de punere în garda sau chemare la ordine".

"În a treia zi (de la disparitia vicepresedintelui Consiliului de Ministri, Horia Sima - n.n.) au aparut coloane masive de legionari pe ambele flancuri ale Presedintiei, adica pe strada Paris si soseaua Stefan cel Mare, ale caror capete de coloane ajunsesera pâna în Piata Victoriei si blocasera intrarile si iesirile din Palatul Presedintiei. Personalul a fost blocat în interior si, practic, izolat. Antonescu aduse trei tanchete în Piata Victoriei, în fata Presedintiei, care deblocasera fara lupta, prin prezenta lor, intrarile si iesirile. Apoi, Antonescu daduse ordinul - dupa ce legionarii ocupasera pe neasteptate si fara lupta cazarma politiei, vecina cu Palatul Presedintiei - ca una din tanchete sa intre în incinta cazarmii si sa ceara capitularea legionarilor. Tancheta a fost însa capturata si asezata la poarta de intrare, blocând astfel orice posibilitate de patrundere în incinta. Stupefactie!

În Presedintie parvenisera între timp zvonuri neconfirmate, dar ulterior dovedite ca reale, ca Posta si Prefectura de Politie au fost ocupate în a patra zi de legionari prin asalt, dar fara lupta. Asta nu se stia înca la Presedintie. Serviciul de informatii era inexistent, izolare totala, lipsa de aparare, de reactie, paralizata nu numai actiunea, ci si creierele; deruta, surpriza totala de la Comandamentul Suprem al armatei române, constituita din generalul Antonescu si seful sau de Stat - Major si de cabinet - militar, generalul Steflea, facusera ca cu totii sa uite ca mai exista telefonul.Alte zvonuri lansate de oamenii din Presedintie ramasi fideli lui Horia Sima, care s-au dovedit ulterior a fi neadevarate, [arataus ca comandantii de divizie din Ploiesti si Brasov s-ar fi aliat cu miscarea legionara si ar fi fost în mars spre Bucuresti pentru a forta abdicarea lui Antonescu, ca si zvonul ca toata armata trecuse de partea legionarilor, contribuiau la crearea unei derute totale. Nimeni nu stia adevarul".

Deruta a fost pe masura surprizei. Antonescu nu a fost ajutat de nici unul dintre colaboratorii sai calificati, nici chiar de generalul Steflea. Acesta-arata colonelul Gallin-, asemenea celorlalti colaboratori ai sai, în situatia de dezorientare creata si "a dispozitiei tragice" a lui Antonescu, au evitat sa ia contact cu el. De altfel, nici nu ar fi avut posibilitatea sa ajunga la conducatorul statului, acesta "fiind ocupat tot timpul, aproape fara întrerupere", cu audierile germanilor veniti sa-si ofere "bunele oficii". "Eu singur, interpretul sau, de care avea nevoie, eram obligat sa stau în permanenta în anturajul sau"-conchide colonelul Gallin.

Generalul Hansen, la Presedintie

Printre cei care se prezinta în audienta la Ion Antonescu este si generalul Hansen, seful misiunii militare germane în România, venit grabit la Presedintie pentru a oferi si el generalului Ion Antonescu "bunele sale oficii", garantându-i acestuia "integritatea fizica, conditionata de invariabila si neînlaturabila abdicare ca sef al guvernului român, pentru a evita un razboi civil, pe care Hitler nu voia sa-l admita în momentele de fata, înaintea razboiului cu URSS".

Cunoscând precaritatea situatiei în care se afla Antonescu, generalul Hansen-arata colonelul Gallin-aprecia ca debarcarea conducatorului statului era "doar o chestiune de ore si nu de zile", dar ea trebuia sa fie facuta "cu menajamente" si cu "crutarea vietii sale".

Dar nu numai generalul Hansen credea ca prezenta lui Antonescu în fruntea guvernului român era o chestiune de ore. Spune colonelul Gallin în marturisirile sale:"Toti erau încredintati ca Antonescu îsi traieste ultimele ceasuri ale grandoarei sale si s-au izolat, în disperare, în cabinetele lor. Sobolanii parasesc primii vaporul".

O convorbire telefonica ce nu a avut loc

În cea de-a cincea zi a absentei lui Horia Sima de la Presedintie, colonelul Gallin, pentru a rupe izolarea si lipsa de informatii asupra celor ce se întâmplau în tara ("pentru a obtine o cât de sumara informare asupra evenimentelor din provincie") si din proprie initiativa ("fara nici un ordin") a cerut centralei telefonice a Capitalei legatura cu cazarma Malmaison din Bucuresti si cu comandamentele militare din Brasov si Ploiesti. A întreprins acest pas-dupa cum singur recunoaste-fiindca "mi-am dat seama ca se pregatea o lupta, asupra careia îmi lipseau orice elemente informative".
Discutia care a avut loc este astfel prezentata de colonelul Gallin:
"- Hallo, centrala!
- Da, centrala.
- Aici colonelul Gallin. Va rog mult, deomnisoara, dati-mi urgent legatura cu colonelul Zlotescu, cazarma Malmaison, Regimentul 2 artilerie.
- Imediat, domnule colonel...
O întrerupere. Dar telefonista, desigur impresionata de evenimentele ce se petreceau în acest moment la Palatul Telefoanelor - cred ca intentionat, pentru a-mi da ocazia sa receptionez acele evenimente de acolo - a lasat receptorul deschis, îndreptat catre interlocutorul ei, care intervenise pe neasteptate. Vorbea acum o voce barbateasca, grava, ca din departare, si necunoscuta mie:
- Cine e la telefon, domnisoara?
- Colonelul Gallin, de la Presedintie.
- Comunica-i ca telefoanele sunt deranjate si nu se va putea vorbi doua zile.
- Am înteles.
Si domnisoara îmi comunica dispozitiunea primita. Eram stupefiat, caci pâna la ora aceea nu aveam certitudinea ca institutiile oficiale, inclusiv Palatul Telefoanelor, erau ocupate de legionari. Asta agrava situatia".

Colonelul Gallin i-a comunicat generalului Antonescu constatarea facuta. Imediat, acesta a dispus deplasarea unui ofiter, cu motocicleta, la Ploiesti, pentru a se informa asupra situatiei de acolo si a transmite generalului de divizie Dascalescu-"daca aceasta mai era oportun"-ordinul de a deplasa imediat, în mars fortat, spre Bucuresti, un regiment de infanterie, care sa se puna la dispozitia conducatorului statului.

Curierul a putut ajunge la destinatie pentru ca legionarii facusera "marea greseala strategica" de a lasa soseaua Bucuresti-Ploiesti neocupata. Din aceasta greseala a legionarilor colonelul Gallin a tras trei concluzii logice:a) organizatorii rebeliunii scontau pe un succes fulgerator, "de ore, nu de zile";b) fie ca provincia era de partea rebelilor si blocarea soselelor spre nord era inutila;c) fie ca, dimpotriva, rebeliunea avea un caracter local (Bucuresti), legionarii ocupând doar puncte strategice din Capitala, fara sa dea importanta cailor de comunicatie;în aceasta ultima ipoteza, nu se punea problema unui razboi civil.

Plecând de la aceasta ultima ipoteza, care s-a dovedit exacta, colonelul Gallin, din initiativa proprie, a trimis un agent la colonelul Zlotescu, comandantul divizionului de artilerie grea de la Malmaison, singura trupa existenta în Capitala, cu ordinul de a pune imediat divizionul în mars, echipat de razboi si cu munitii "câte putea lua", pentru a ocupa pozitie de lupta în Piata Victoriei. Misiunea:"apararea Presedintiei, împreuna cu tanchetele ramase si organizarea apararii apropiate".

"Stiam - scrie colonelul Gallin - ca piesele de artilerie grea de 150 mm nu pot solutiona un atac de infanterie corp la corp, dar mi-am dat seama ca efectul moral spectaculos al punerii lor în bataie va actiona înviorator pentru moralul oamenilor din Presedintie, iar pe de alta parte va arata legionarilor clar hotarârea lui Antonescu de a nu ceda presiunii, ci va lupta. Pentru Antonescu aceasta angajare la lupta prin aducerea pe câmpul de lupta a unor mijloace grele de lupta însemna hotarârea consumata de a accepta un razboi civil. Pentru interventionistii ce oferisera bunele lor oficii însemna un avertisment, cel putin, si o demonstratie: ".

Atitudinea lui Hansen

Daca situatia din Bucuresti era cât de cât cunoscuta în Palatul Presedintiei, cea din tara ramânea în continuare absolut necunoscuta. Si ea-cum spune colonelul Gallin-constituia "cheia problemei". De aceea, dupa ce prima încercare de a stabili contacte telefonice cu diviziile din Brasov si Ploiesti se încheiase cu un insucces, colonelul Gallin a facut o noua tentativa în acest scop. Cum? Sa-l lasam sa povesteasca:
"(...) Mi-am adus aminte ca generalul Hansen dispunea de o retea telefonica germana, independenta de a noastra, cu toata tara. (...) Am hotarât sa ma adresez personal lui si l-am chemat la telefon (Hansen avea un fir direct si cu cabinetul meu, nu prin centrala telefonica)".
Între cei doi a avut loc urmatorul dialog:
"- Allo, dl general?
- Da, eu.
- Aici colonelul Gallin (formule de politete etc., apoi:) D-le general, am o foarte mare rugaminte. Centrala noastra telefonica e deranjata si am o convorbire extrem de importanta operativa cu comandamentul Ploiesti si Brasov. Va rog sa aveti amabilitatea de a ne pune firul Dvs. personal la dispozitie.
- Desigur, d-le colonel, cu placere. Va rog însa sa asteptati doar zece minute. Dureaza.
Trecuse o jumatate de ora, de la gen. Hansen nici o chemare.
Am revenit.
- D-le general, mi-ati promis o convorbire telefonica. E foarte urgenta.
- Nu ati primit înca legatura? A, voi dispune din nou sa vi se dea imediat legatura. Regret mult întârzierea.
- Va multumesc, d-le general. Astept.
Trecusera înca trei sferturi de ora. Eu eram ocupat cu o audienta. Apoi am revenit din nou.
- D-le general. Au trecut aproape doua ore si nu mi s-a dat Ploiestiul. Va rog, e foarte, foarte urgent.
Am pretextat, ca sa dau cererii mele tarie, ca vorbesc în numele generalului Antonescu.
- D-le colonel, va dau pe seful centralei mele, care are ordinul meu.
- Va multumesc, d-le general".

A urmat apoi o scurta convorbire între colonelul Gallin si seful centralei germane:
"- Aici capitanul X, seful telefoanelor germane. Cu ce va pot servi?
- Aici colonelul Gallin. Aveti dispozitia d-lui general Hansen de a ma lega cu Comandamentul român din Ploiesti. Va rog legatura. Astept.
- D-le colonel, regret foarte mult, sunt dezolat. D-l general mi-a dat dispozitiuni, dar nu stia ca am de transmis dispozitiuni urgente operative, care nu pot suferi amânari. Nu va pot da legatura.
Am închis consternat telefonul"-scrie colonelul Gallin în însemnarile sale.

Din comportamentul generalului Hansen, colonelul Gallin a tras doua concluzii. Prima:generalul Hansen era de partea rebelilor si, mai mult, acesta chiar ar fi condus "actiunea de tradare". A doua concluzie:refuzul de a da legatura cu comandamentul militar din Ploiesti arata ca "provincia este cu Antonescu, nu cu Horia Sima". Pentru ca daca divizia  din Ploiesti ar fi fost de partea lui Horia Sima, Hansen ar fi avut tot interesul sa mijloceasca legatura cu acesta, pentru ca generalul Ion Antonescu sa realizeze ca este izolat, fara posibilitatea de a primi un ajutor si, astfel, sa-l oblige sa demisioneze.
Sub impresia puternica a atitudinii generalului Hansen, colonelul Gallin raporteaza generalului Steflea cele întâmplate, precum si concluziile pe care el le trasese pe baza acestora. "Eu - i-a spus generalul Steflea - nu comunic asa ceva d-lui general Antonescu. Spune-i D-ta personal daca crezi asta".
Surescitat, colonelul Gallin se îndreapta spre cabinetul conducatorului statului si intra la acesta "fara nici un protocol". Scena care a urmat este astfel prezentata de colonelul Gallin:
"- D-le general, Hitler va înseala. E un tradator al cauzei românesti.
- Cum îti permiti sa afirmi asa ceva? Da-mi dovezi!
În acest moment se auzea de pe Piata Victoriei un huruit ca de tancuri grele. Antonescu, speriat, sarise la fereastra.
- Colonele, ce este asta?
- Linistiti-va, domnule general, e artileria care pune în baterie contra legionarilor.
- Cine a dat ordin?
- Eu, d-le general...
- Îti multumesc, Gallin.
Am revenit apoi la raportul meu:
- Mi-ati cerut dovezi.
I-am relatat comunicarea telefonica cu Hansen si cu capitanul german, adaugând si interpretarea ce i-am dat acestui eveniment. Enervat, Antonescu a sarit de pe scaun si mi-a spus:
- Cheama-l imediat pe Hansen la mine.
Se întunecase. L-am chemat pe Hansen si a avut loc o discutie istorica - dramatica între el si Antonescu, pe care i-am tradus-o lui Hansen fara menajamente. Antonescu îi spuse direct si fara nici o introducere:
- Hitler si d-ta sunteti niste tradatori. Eu v-am întâmpinat cu toata sinceritatea si încrederea si Dvs. organizati rebeliuni împotriva mea.
Hansen palise, se facuse alb ca varul. (...) Parasi Presedintia cu coada între picioare si, iesind din cabinetul lui Antonescu, îmi spuse:
- D-l general Antonescu crede ca noi am organizat rebeliunea, dar asta este îngrozitor. [...s
- Dar asa se pare, d-le general".

Generalul Hansen a informat permanent Berlinul despre evolutia situatiei din România în zilele rebeliunii. Sa mentionam însa ca în toate telegramele transmise el nu aminteste nimic de faptul ca Antonescu l-ar fi facut pe Hitler si pe el tradatori sau, cel putin, ca Antonescu ar fi avut o atitudine critica fata de pozitia guvernului german.Dar ne întrebam:avea el interesul sa prezinte, în toata duritatea sa, convorbirea cu generalul Ion Antonescu? Si nu ne putem reprima o alta întrebare:sa dam atunci crezare celor scrise de colonelul Gallin?

Decizia

Colonelul Gallin:"Atitudinea violenta a lui Antonescu si punerea în bataie a divizionului de artilerie în prezenta sa îl impresionasera (pe generalul Hansen - n.n.), caci a constatat intentia lui Antonescu de a lupta. desigur, aflase între timp si din Ploiesti de pregatirile de plecare spre Bucuresti a Regimentului 32 infanterie si, deci, alarmarea armatei si tarii, dându-si seama ca razboiul civil devenise iminent, dar acum inegal si în defavoarea legionarilor, fara interventia fatisa a armatei germane. Constatase o rasturnare totala a situatiei".
În continuare, evenimentele au cunoscut o evolutie rapida. Dupa o ora, abia plecat de la Presedintie, generalul Hansen telefoneaza colonelului Gallin si solicita "o convorbire personala urgenta". La ora 9 seara generalul german se prezinta la Presedintie si are o scurta întrevedere cu colonelul Gallin, pe care o reproducem din relatarea acestuia:
Hansen:"D-le Gallin, am vorbit acum câteva minute cu Hitler si mi-a dat ordin sa comunic d-lui general Antonescu ca mâine dimineata va primi o telegrama cu urmatorul text: (Führer-ul, Reich-ul si armata germana sunt de partea lui Antonescu).

Gallin: "Danke Herr Gene-ral, werde ich sofort melden (Va multumesc, domnule general, am sa comunic aceasta imediat)".
"M-am dus imediat la Antonescu si i-am comunicat întorsatura pe care au luat-o lucrurile" - noteaza colonelul Gallin.
Într-adevar, pe 23 ianuarie, la ora 3 dimineata, de la Berlin a fost expediata o telegrama, semnata de ministrul de externe, Ribbentrop, care spunea raspicat: "Deoarece între generalul Antonescu si Legiune a curs sânge, nu mai este loc pentru jumatati de masura. Numai masuri radicale pot duce la tinta".

Sfârsitul

La 23 ianuarie 1941 rebeliunea legionara este lichidata. Ultimele evenimente vazute de colonelul Gallin prin ferestrele Presedintiei nu sunt lipsite de interes. Am putea spune chiar dimpotriva. Prizonierii din Palatul Presedintiei nu sunt înca liberi, dar îsi vad libertatea apropiindu-se. Si poate lucrul cel mai important - si, într-un anumit fel, neasteptat pentru noi - este reactia conducatorului statului atunci când trebuia sa ordone reprimarea rebelilor.
Sa apelam, din nou, la însemnarile colonelului Gallin: "Regimentul 32 infanterie fusese instalat pentru atac asupra centrelor de rezistenta legionara din Capitala si din cazarma politiei [cares refuzasera capitularea la somatia ce li s-a facut.
Nu stiu cine instalase dispozitivul de atac al Regimentului 32 infanterie. Vizavi de cazarma politiei din soseaua Stefan cel Mare au fost instalate doua mitraliere, una pe balconul fostei case a lui Iorga, a doua în una din ferestrele aceleiasi case. În localul Presedintiei au fost instalate în ferestrele opuse flancului cladirii cazarmii politiei un alt numar de mitraliere, ca si pe acoperisul Presedintiei, care controlau strada Paris, soseaua Stefan cel Mare, Piata Victoriei si împrejurimile la o distanta apreciabila. Plutoanele desfasurate pe Piata Victoriei în dispozitiv de atac. În fata acestor masuri legionarii se retrasesera spre sediul lor din strada Romei, unde existau baricade, organizând însa în cazarma politiei un centru de rezistenta.
Ce masuri au fost luate în centrul orasului, la Palatul Postelor, al telefoanelor si al prefecturii de politie nu stiu, dar au fost deplasate spre aceste obiective mai multe companii din Regimentul 32 infanterie. Catre prânz-nu-mi amintesc ora-i s-a raportat lui Antonescu ca dispozitivul este instalat în toata Capitala si asteapta ordinele sale.
Antonescu statea la geamul unei ferestre si vadit surescitat se adresa noua, care eram acum în cabinet:
-Nu pot sa dau ordinul de atac. Nu pot. Nu pot sa trag în acesti tineri.
Atunci am sarit ca ars:
-D-le general, sunteti dator fata de tara sa fiti energic. Ordonati atacul, vedeti doar ca s-au organizat pentru rezistenta. Daca veti da ordinul astazi vor muri 2-3 oameni, daca-l veti da mâine, vor muri zeci de oameni, iar poimâine poate toata tara va fi în flacari si vor muri mii de tineri. Ce încredere mai puteti avea în acesti oameni si în ajutorul nazist?
A urmat o pauza de asteptare si îngrijorare. Apoi Antonescu, dupa ce a stat pe gânduri, mi s-a adresat mie, spunându-mi:
-Spune-i lui Steflea sa atace!
Apoi o pauza, dupa care a revenit:Îti multumesc, domnule colonel.
Am transmis ordinul si catre ora 11-13 (nu tin minte ora exacta) mitralierele începura sa traga înspre ferestrele cazarmii politiei, din care ieseau guri de foc de arma. Dupa jumatate de ora se ivi din una din ferestre un steag alb. Rebeliunea se sfârsise. Am aflat ulterior ca în centru cele trei centre de rezistenta au fost luate cu asalt. Legiunea era în deruta, capitulase".
Bilantul rebeliunii era tragic:în toata tara numarul victimelor a ajuns la 813 morti si raniti din rândul armatei, al rebelilor si civililor, dintre care si multi evrei.