1 decembrie 2018: Programul complet al ceremoniilor militare Alba Iulia și București jpeg

1 decembrie 2018: Programul complet al ceremoniilor militare Alba Iulia și București

📁 Marea Unire
Autor: Redacția
🗓️ 30 noiembrie 2018

La București și Alba Iulia vor avea loc principalele ceremonii militare care vor marca anul Centenarului Marii Uniri din 1918, cu participarea a mii de militari și foarte multă tehnica de luptă.

CEREMONII București 

Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecție și Pază și Administrația Națională a Penitenciarelor, cu peste 200 de mijloace tehnice și circa 50 de aeronave, între care și aproximativ 500 de militari din mai multe ţări aliate sau partenere, vor participa sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 10.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti. 

Detașamentele de militari străini vor fi din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina. 

Tot în Bucureşti va avea loc sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I.

CEREMONII Alba Iulia

În Alba-Iulia – Cetatea Marii Uniri, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2018, va fi organizată o serie de manifestări comemorative cu implicarea de anvergură a resurselor umane și tehnice ale instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. Astfel, un număr de aproximativ 1.800 militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Serviciului Român de Informații, cu 185 de mijloace tehnice, vor participa la activitățile aniversative dedicate celebrării Centenarului Marii Uniri, după următorul program: 

30 noiembrie 2018, ceremonii militare la următoarele ansambluri monumentale: 

– începând cu ora 10.30, la monumentul „I.C. Brătianu” (76 de militari și elevi din Batalionul 136 Geniu „Apulum”, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”); 

– începând cu ora 11.00, la monumentul „Iuliu Maniu” (76 de militari și elevi din Batalionul 136 Geniu „Apulum”, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”); 

– începând cu ora 11.30, la monumentul „Mihai Viteazul” (76 de militari și elevi din Batalionul 136 Geniu „Apulum”, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”); 

– începând cu ora 12.00, la monumentul „Regele Ferdinand și Regina Maria” (76 de militari și elevi din Batalionul 136 Geniu „Apulum”, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”); 

– începând cu ora 12.15, arborarea Drapelului Național în Piața Tricolorului (97 de militari și elevi din Divizia 4 Infanterie „Gemina” și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”); 

– începând cu ora 12.30, în Cimitirul Maieri, ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori la mormintele lui Samoilă Mârza și Ion Arion (100 de militari și elevi din Batalionul 136 Geniu „Apulum” și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”); 

1 decembrie 2018, ceremonii militare la următoarele ansambluri monumentale: 

– începând cu ora 15.00, ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori la monumentul „Regelui Ferdinand Întregitorul” (aproximativ 120 de militari și elevi din Batalionul 136 Geniu „Apulum”, Batalionul 811 Infanterie „Dej”, Batalionul 3 Apărare Antiaeriană „Potaissa” și Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” și 15 instrumentiști militari din cadrul formațiunii de Muzică Militară a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”); 

– începând cu ora 15.10, ceremonie de inaugurare a monumentului „Marii Uniri” (aproximativ 100 de militari și elevi din Batalionul 136 Geniu „Apulum”, Batalionul 811 Infanterie „Dej”, Batalionul 3 Apărare Antiaeriană „Potaissa”, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” și Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba, și 19 instrumentiști militari din cadrul formațiunii Muzicii Militare a Academiei Forțelor Terestre); 

– începând cu ora 15.30, ceremonie militară în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 cu trupe – 23 de detașamente de defilare pe jos cu aproximativ 1.600 de persoane din Ministerul Apărării Naționale (Statul Major al Forțelor Terestre, Statul Major al Forțelor Aeriene, Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii și Comandamentul pentru Forțele pentru Operații Speciale), Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției (Administrația Națională a Penitenciarelor) și Serviciul Român de Informații – și tehnică și echipamente de luptă – 18 detașamente de defilare pe roți cu aproximativ 150 mijloace tehnice (transportoare amfibii blindate, instalații aruncătoare proiectile reactive, diferite complexe de artilerie antiaeriană, inclusiv autopropulsată, complexe de rachete antiaeriene, sisteme de rachete sol-aer, autospeciale de geniu, tunuri și aruncătoare de diferite calibre, sisteme de comunicații și informatică, tehnică de luptă ale forțelor pentru operații speciale, radare mobile, autospeciale ale celorlalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională) și 23 de aeronave militare (elicoptere IAR-330 Puma, avioane C-27J Spartan, IAR-99 Șoim, F-16 Fighting Falcon). În blocul de ceremonie se vor regăsi și formațiuni pe jos și îmbarcate ale armatei poloneze. 

Pe timpul ceremoniilor din București și Alba Iulia vor fi executate câte 21 de salve de artilerie. 

Conform informațiilor primite de la MApN, activități similare vor avea loc în marile garnizoane din țară, cu participarea reprezentanților Armatei României, precum și în teatrele de operații în care se află în misiune militari români. Cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz. 

Pentru buna desfăşurare a Paradei Militare Naţionale, Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra restricţiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf, pentru zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie. 

Totodată, oficialii MApN atrag atenţia că folosirea dronelor în spaţiul aerian unde se desfăşoară manifestările dedicate Zilei Naţionale este interzisă. Organizatorii evenimentelor de Ziua Naţională a României recomandă publicului spectator să vină la ceremonii, pe cât posibil, fără bagaje voluminoase.

Sursa: turismistoric