Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei condamnă dur legea Educației din Ucraina
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat astăzi o decizie cu recomandări adresate Ucrainei. Decizia survine după dezbaterile de urgenţă asupra noii legi ucrainene a învăţământului. Documentul a fost adoptat cu 82 de voturi „pro”, 11 „contra” , iar 17 europarlamentari s-au abţinut.
În decizia respectivă, APCE condamnă dur adoptarea de către Rada Supremă de la Kiev a Legii educaţiei, în special modificarea articolului 7 (privind limba de predare în sistemul de învăţământ) fără consultarea reprezentanţilor minorităţilor naţionale.
Adunarea a mai solicitat Ucrainei să ia în considerare toate recomandările Comisiei de la Veneţia, fără excepţie, precum şi să modifice Legea educaţiei.
În plus, APCE a constatat că deja au apărut „o serie de probleme juridice în privinţa acestei legi”. În urma dezbaterii, a fost acceptată majoritatea propunerilor deputaţilor români şi maghiari.
Reprezentanţii Ungariei şi României s-au opus conceptului de „educaţie mixtă”, cu predarea a 60% din materii în limba ucraineană şi 40% în limba minorităţii. De asemenea, din document au fost scoase toate punctele care menţionează că educaţia „exclusiv în limba minorităţii” (fără predarea materiilor în limba de stat) este în detrimentul copiilor, din cauza reducerii competitivităţii acestora pe piaţa muncii şi a dificultăţilor întâmpinate la admiterea în învăţământul superior.