ADN-ul antic dezvăluie origini vest-africane în schelete din secolul al VII-lea descoperite în Anglia
Arheologii au descoperit dovezi genetice surprinzătoare: două persoane îngropate la capete opuse ale coastei sudice a Angliei, în secolul al VII-lea d.Hr., aveau strămoși recenți din Africa de Vest. Rezultatele, publicate în revista Antiquity, contrazic secole de convingeri tradiționale privind amploarea migrațiilor și a legăturilor culturale în Evul Mediu timpuriu.
Descoperirea provine din analiza ADN-ului a două morminte din cimitire anglo-saxone: unul la Updown, în Kent (sud-estul Angliei), și altul la Worth Matravers, în Dorset (sud-vest). Majoritatea celor îngropați în aceste locuri aveau origini nord-europene sau britanice/irlandeze occidentale, cum era obișnuit. Totuși, câte un individ din fiecare cimitir se remarcă printr-un profil genetic diferit.
La Updown, cercetătorii au analizat scheletul unei fete de 11–13 ani, îngropată alături de o oală decorată de proveniență francă, o lingură care ar putea fi asociată unui ritual creștin, un pieptene de os și alte obiecte funerare. La Worth Matravers, a fost studiat scheletul unui tânăr îngropat împreună cu un bărbat mai în vârstă, fără legături de rudenie, în apropierea unei ancore din calcar local.
În ambele cazuri, ADN-ul mitocondrial – moștenit pe linie maternă – indica origini nord-europene. Însă ADN-ul autosomal arăta o afinitate genetică de 20–40% cu populații vest-africane din sudul Saharei de azi (Yoruba, Mende, Mandenka, Esan). Modelele statistice sugerează că fiecare dintre acești indivizi avea probabil un bunic patern din regiunea Sahelului de sud, ajuns în Europa între mijlocul secolului al VI-lea și începutul secolului al VII-lea.
Aceste rezultate indică existența unor mișcări umane de mică amploare, dar semnificative, ce legau Britania de Europa continentală și, posibil, de Africa – poate prin intermediul Africii de Nord aflate sub control bizantin și al rețelelor comerciale pe distanțe lungi. „Este semnificativ faptul că acum ADN-ul uman – și deci mișcarea efectivă a oamenilor, nu doar a obiectelor – începe să dezvăluie natura interacțiunilor pe distanțe mari cu continentul, Bizanțul și Africa subsahariană,” a declarat profesorul Duncan Sayer, de la University of Central Lancashire, autorul principal al studiului de la Updown.
Fata din Kent a fost îngropată în perioada pe care Sayer o numește „Faza francă” a regiunii, când Kent întreținea legături intense cu Europa continentală și cu centre regale precum Finglesham. Worth Matravers, însă, se afla în afara nucleului cultural anglo-saxon. „Fascinant la acești doi indivizi este faptul că această conexiune internațională apare atât în estul, cât și în vestul Britaniei,” a adăugat Sayer.
Dr. Ceiridwen J. Edwards, de la University of Huddersfield, autoarea principală a studiului de la Worth Matravers, a subliniat că aceste descoperiri „evidențiază caracterul cosmopolit al Angliei în perioada medievală timpurie, indicând o populație diversă, cu legături îndepărtate, dar totuși complet integrată în viața cotidiană.”
Cercetarea îmbogățește istoria, arătând că Europa avea conexiuni cu Africa cu mult înainte de Epoca Marilor Descoperiri. Deși Imperiul Roman întreținea contacte cu Africa de Nord – recrutând soldați și comercializând aur sau fildeș – legăturile cu Africa subsahariană erau limitate și slab documentate. Cele două morminte oferă acum dovada genetică concretă a acestor contacte.
Surse:
Duncan Sayer et al, (2025). West African ancestry in seventh-century England: two individuals from Kent and Dorset, Antiquity. doi.org/10.15184/aqy.2025.10139
M. George B. Foody et al, (2025). Ancient genomes reveal cosmopolitan ancestry and maternal kinship patterns at post-Roman Worth Matravers, Dorset, Antiquity. doi.org/10.15184/aqy.2025.10133
