100 de ani de la inaugurarea Monumentului Eroului Necunoscut (foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe)

100 de ani de la inaugurarea Monumentului Eroului Necunoscut

📁 Istorie contemporană
Autor: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
🗓️ 17 mai 2023

Acum un secol, la 17 mai 1923, a avut loc ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut, în prezența Familiei Regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare, a diplomaților străini acreditați la București ori trimiși în misiune extraordinară, precum și a unui numeros public.

După Primul Război Mondial, România a fost printre primele state, care, urmând exemplul Franței și Statelor Unite ale Americii, a decis să inaugureze un monument al Eroului Necunoscut, dedicat memoriei tuturor celor care au căzut pe câmpul de luptă. În semn de cinstire, în anul 1923, s-a decis ca simbolul sacrificiului celor jertfiți pentru reîntregirea patriei, să fie evocat prin înhumarea simbolică a osemintele unuia dintre ostașii anonimi, morți în luptele din Primul Război Mondial, notează Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, pe pagina de Facebook a instituției.

Foto:  Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
Foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

Astfel, la 13 mai 1923 au fost deshumate rămășițele pământești a zece ostași neidentificați de pe câmpul de luptă de la Mărășești și depuse în Biserica Adormirea Maicii Domnului din localitate, alegerea sicriului cu osemintele Ostașului Necunoscut fiind făcută de elevul militar Amilcar C. Săndulescu, orfan de război și premiant al Liceului Militar "Dimitrie A. Sturdza" din Craiova, care a ales cel de-al patrulea sicriu spunând "Acesta este tatăl meu". După desemnarea Eroului Necunoscut, celelalte nouă sicrie au fost îngropate cu onoruri militare în Cimitirul Eroilor din Mărășești în ziua de 14 mai 1923.

Foto:  Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
Foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

A doua zi, sicriul cu Eroul Necunoscut a fost transportat într-un tren special la București, însoțit de o gradă și cu onoruri militare. La Gara de Nord, așteptau oficiali ai statului și personalități politice și militare, în frunte cu Regele Ferdinand, iar sicriul a fost depus pe un catafalc drapat cu steagul și însemnele României pentru oficierea serviciului religios și onorurile militare cuvenite.

Ulterior, sicriul a fost transportat la Biserica "Mihai Vodă", pe un afet de tun însoțit de un lung cortegiu, unde sicriul a rămas încă o zi pentru ca publicul larg să poată onora memoria Eroului Necunoscut.

Ceremonia reînhumării Eroului Necunoscu

La 17 mai 1923, în prezența Familiei Regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare, a diplomaților străini acreditați la București ori trimiși în misiune extraordinară și a unui numeros public, a avut loc ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut, în fața Palatului Artelor care găzduia Muzeul Militar, din Parcul Carol I. Timp de două minute, orice activitate publică a fost întreruptă, în sunetele sirenelor și a clopotelor bisericilor.

Foto:  Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
Foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

Mormântul Ostașului Necunoscut, operă a sculptorului Emil Wilhelm Becker, a devenit ulterior un loc național de pelerinaj și de reculegere în memoria ostașilor căzuți în Primul Război Mondial. Mormântul Eroului Necunoscut a fost acoperit cu o lespede din piatră, decorată cu motive florale în stilul vechilor lespezi de mormânt domnești, cu un scurt epitaf: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostașul Necunoscut, săvârșit din viață în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihnește pământul României întregite. -1916-1919-“.

Foto:  Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
Foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

După instaurarea comunismului, pentru realizarea Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism, Mormântul Ostașului Necunoscut a fost demontat în secret în noaptea de 22/ 23 decembrie 1958 și a fost strămutat la Mausoleul de la Mărășești, fiind readus în București la 26 octombrie 1991 și revenind la locația inițială abia la 25 noiembrie 2006, pe esplanada din fața actualului Memorial al Eroilor Neamului.

Foto:  Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
Foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

În Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe se păstrează un valoros dosar privind desfășurarea ceremoniilor pentru înhumarea Ostașului Necunoscut din 14-17 mai 1923, precum și acțiunile misiunilor diplomatice ale României pentru cinstirea eroilor de război înhumați în străinătate. La 18 mai 1923, Președintele Statelor Unite ale Americii a acordat Ostașului Necunoscut Român Medalia de Onoare a Congresului - cea mai înaltă distincție americană, în semn de gratitudine și recunoaștere a luptei eroice și marilor sacrificii pentru cauza aliată!

Foto:  Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
Foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe