Historia, nr. 210, Iulie 2019
Dosarul acestei luni îl regăsim plasat în timpul Evului Mediu, pe plaiurile Transilvaniei. Erau vremurile cruciadelor, vremurile când cavalerii luptau în numele creştinismului. Nu mai puțin cunoscuți decât Cavalerii Templieri, Cavalerii Teutoni și-au dobândit notorietatea în timpul cruciadelor. Acest ordin religios militar și-a dedicat existența luptei împotriva păgânilor, însă când forțele creștine au început să piardă teren în fața musulmanilor, teutonii şi-au mutat centrul de putere din Orientul Mijlociu în Europa Centrală și de Est. În 1210 au încheiat o înțelegere cu regele Ungariei, care le dona Țara Bârsei în schimbul apărării granițelor Transilvaniei de invadatori. Cavalerii teutoni au locuit pe teritoriul judeţului Braşov de astăzi timp de 15 de ani, devenind parte a identității transilvănene.