Cetatea medievală a sașilor din Orăștie și-a redeschis porțile, cu o nouă înfățișare
Cetatea medievală a Orăștiei și-a redeschis porțile turiștilor, cu o nouă înfățișare, după trei ani în care s-a aflat în șantier. Fortificația ridicată de sași în urmă cu opt secole redevine centrul uneia dintre cele mai atractive zone turistice din România.
Cetatea medievală a Orăștiei a intrat în șantier de restaurare în toamna anului 2021, iar după trei ani de la începerea lucrărilor a fost redeschisă publicului în luna septembrie, pentru a marca împlinirea a 800 de ani de atestare documentară a municipiului Orăștie din județul Hunedoara.
„Lucrările la Cetatea Orăștiei sunt în mare parte finalizate. Ea poate fi vizitată, însă din primăvara anului viitor vor fi și ghizi, iar unele spații vor fi mobilate. De asemenea, se lucrează la amenajarea clădirii noului muzeu al civilizației dacice, care va funcționa în clădirea învecinată ei, de secol XIX, a fostului spital al orașului“, spune Ovidiu Bălan, primarul Orăștiei.
Cetatea medievală a fost clădită în urmă cu opt secole, când aici au venit primii coloniști sași.
Revitalizată după decenii de neglijare
Așezarea a fost o veche reşedinţă a unor greavi (lideri ai comunităţii săseşti). Unii istorici susțin că ar fi fost ridicată pe ruinele unei așezări mai vechi sau că în acest loc ar fi existat o cetate dacică, localitatea aflându-se pe drumul care lega Valea Mureșului de ținutul cetăților dacice.
O rotondă veche de un mileniu, acum ruinată, și două biserici vechi sunt cuprinse între zidurile și turnurile ei puternice.
„Orăștia, unul dintre cele șapte orașe principale săsești din Ardeal, a fost colonizată pe la mijlocul secolului al XII-lea cu sași. Era localitatea cea mai de vest a așa-numitului Fundus regius (n.r. – ținutul crăiesc), teritoriu atât de privilegiat pentru cei nou-veniți. Orașul, neavând un zid de apărare, o cetate propriu-zisă, cum se obișnuia la aceste localități în feudalitate, avea o biserică fortificată, prevăzută cu ziduri și cu o curte largă, care putea folosi ca refugiu populației, în caz de primejdie“, arăta istoricul Octavian Floca.
De-a lungul timpului, fortificația Orăștiei a trecut prin numeroase asedii, incendii, cutremure și refaceri care i-au afectat înfățișarea originală. Tătarii au jefuit-o la mijlocul secolului al XIII-lea, turcii au devastat-o și ei la începutul secolului al XV-lea și au incendiat-o din nou la mijlocul secolului al XVII-lea.
Șanțurile sale de apărare, pline în trecut cu apă, au dispărut, iar în jurul ei, din secolul al XIX-lea s-au ridicat clădirile istorice ale Orăștiei.
Municipiul s-a extins în anii de comunism, iar în jurul fortăreței medievale s-au ridicat câteva blocuri de locuit și clădiri industriale, care au contribuit și ele la transformarea ei.
„Dacă nu treceţi ca vântul prin Orăştie, vă puteţi opri să vedeţi aglomerarea de statui. Bine acoperită de tot felul de clădiri, care mai de care mai declasabile din punct de vedere arhitectonic, veţi găsi probabil şi ceea ce a mai rămas din vechea cetate a ultimului burg, de vest, al Universităţii săseşti. După ce a fost, în cel mai agresiv mod cu putinţă, agresat de urbaniştii din vremea lui Ceauşescu (distrugeri de componente, ecranare cu blocuri), restaurările de după 1990 nu s-au învrednicit decât de o acţiune zisă estetizantă, care nu a fost urmarea vreunui serios studiu de arhitectură şi istorie militară“, informa istoricul Adrian Andrei Rusu, într-un articol publicat pe medievistica.ro.
Rotonda de 1.000 de ani și biserica lui Ioan de Hunedoara
După ce a fost neglijată timp de mai multe decenii, astfel că nu mai prezenta un interes deosebit pentru vizitatorii orașului, cetatea restaurată din Orăștie își reia, treptat, rolul de centru turistic al orașului vechi de opt secole.
În incinta ei, două vechi biserici, reformată și evanghelică, și ruinele unei rotonde, o capelă ridicată în urmă cu aproape 1.000 de ani din piatră şi mortar, recunoscută ca fiind una dintre cele mai vechi astfel de monumente din România.
Rotonda din Orăștie a fost cercetată de arheologi la începutul anilor 1990, iar în prezent vizitatorii pot vedea fundaţia şi o parte din zidurile ei. Biserica reformată din Orăștie a fost la origine biserică romano-catolică, ctitorită în secolul al XV-lea. Ioan de Hunedoara ar fi dispus ridicarea unui turn de unde putea fi supravegheată Valea Mureşului şi ţinuturile de la vest, spre Munţii Retezat:
„Turnul bisericii, ridicat inițial din ordinul lui Ioan de Hunedoara în amintirea luptei de la Sântimbru (1442), avea înălțimea de 27 de stânjeni (n.r. – aproape 50 de metri) și din care pe vreme senină se putea vedea conturul orașului Alba Iulia“, arăta istoricul Anton E. Dorner.
Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro
Mai multe pentru tine...