Café Central și Viena anului 1913 – cafeneaua și orașul care a adăpostit viitorii lideri mondiali
La numărul 14 de pe Herrengasse, în inima Vienei, se află o cafenea care pare mai degrabă o pagină vie dintr-un roman istoric decât un simplu local. Café Central, inaugurată în 1876, și-a câștigat repede reputația de loc de întâlnire al elitei intelectuale a imperiului austro-ungar. Sub arcadele neogotice ale Palais Ferstel, arhitectul Heinrich von Ferstel imaginase o combinație de eleganță vieneză și spirit burghez cosmopolit: mese de marmură, candelabre grele, oglinzi înalte și o orchestră discretă de voci și idei.
Aici se jucau partide de șah care durau ore întregi, se discutau manifeste, se scriau romane și tratate de psihologie. Printre obișnuiții cafenelei se numărau Peter Altenberg, Theodor Herzl, Alfred Adler, Egon Friedell, Hugo von Hofmannsthal, Robert Musil, Stefan Zweig și Adolf Loos. Dar ceea ce face din Café Central un loc unic în istoria lumii nu este doar rafinamentul conversației, ci și coincidența aproape neverosimilă a destinelor care s-au intersectat aici, în anii de dinaintea Primului Război Mondial.
Viena 1910 – 1914: capitala lumii și incubatorul unui secol turbulent
Puține orașe au concentrat atâta forță creativă și contradicție ca Viena de la 1910. Orașul de două milioane de locuitori era o lume în sine – un amestec de splendoare imperială și tensiune socială, de rafinament artistic și precaritate morală. Pe străzile sale, în cafenele și garsoniere modeste, trăiau simultan oameni care aveau să dea formă – uneori prin idei, alteori prin teroare – secolului al XX-lea.
La începutul anului 1913, Viena trăia una dintre cele mai paradoxale perioade din istoria sa. Capitala bicefalului Imperiu Austro-Ungar era un amestec vibrant de artă, idei, speranțe și neliniști – un magnet pentru spiritele neliniștite ale Europei. În cafenelele sale, la mesele de marmură și sub aburii de cafea, se întâlneau artiști, filosofi, scriitori și… viitori dictatori.
În același oraș, într-o perioadă de doar câteva luni, se aflau Iosif Stalin, Lev Troțki, Adolf Hitler și Iosip Broz Tito – oameni care, peste doar câteva decenii, aveau să redeseneze harta lumii cu sânge și teroare. Dar lângă ei, sub același elan intelectual al Vienei, se plimbau și Egon Schiele, Gustav Klimt, Ludwig Wittgenstein, Arthur Schnitzler, Hugo von Hofmannsthal, Arnold Schönberg – figuri ale culturii și filosofiei, adesea uitate când vorbim despre istoria politică a secolului al XX-lea.
Un oraș al refugiaților și visătorilor
Viena de început de secol XX era un loc al contradicțiilor: cosmopolită și provincială, tolerantă și tensionată, plină de grandoare imperială, dar și de neliniște socială.
După cum nota jurnalistul Dardis McNamee, din cele două milioane de locuitori ai capitalei, mai puțin de jumătate se născuseră acolo. Orașul devenise un refugiu pentru exilați, disidenți și visători din toate colțurile Europei – o veritabilă Babel modernă.
Aici a ajuns, într-o dimineață friguroasă din ianuarie 1913, un bărbat scund, cu ochi întunecați și o mustață stufoasă. Se recomanda drept Stavros Papadopoulos, dar numele său real era Iosif Vissarionovici Djugașvili – viitorul Stalin. Fugit din Rusia țaristă, se întâlnea în secret cu Lev Troțki, aflat deja de câțiva ani la Viena, unde edita ziarul de propagandă Pravda. Stalin, la acea vreme un militant secundar în mișcarea bolșevică, scrisese un eseu intitulat Marxismul și problema națională, care îi va aduce aprobarea lui Lenin și îi va deschide drumul spre vârful partidului.
Cei doi bărbați, unul genial și fanatic, celălalt rece și calculat, discutau despre viitorul Rusiei fără să știe că, peste doar câțiva ani, se vor afla în tabere opuse – iar Stalin va ordona asasinarea lui Troțki în exilul mexican.
Vecinii de coșmar
Pe aceleași străzi imperiale trăiau și alte figuri care aveau să marcheze destinul secolului al XX-lea. Adolf Hitler, tânăr și ambițios, venise în 1908 cu speranța de a intra la Academia de Arte Frumoase. Respins de două ori, a început să trăiască modest, vânzând mici acuarele cu peisaje vieneze. Dezamăgit de „babilonia de rase” din capitală, avea să noteze mai târziu că Viena l-a „trezit la realitatea germanismului”. În 1913, pleca spre München – primul pas spre cariera politică ce avea să zguduie Europa.
Iosip Broz Tito, viitorul conducător al Iugoslaviei, lucra la o fabrică de automobile din cartierul Favoriten. În mai 1913, a fost înrolat în armata imperială, părăsind orașul în pragul conflagrației, după cum menționează turismistoric.ro
În timp ce acești tineri frământau viitorul prin ambiție și ideologie, Sigmund Freud, părintele psihanalizei, explora revoluțiile interioare ale minții, în cabinetul său de pe Berggasse 19.
Cafeneaua – laboratorul ideilor și al revoluției
Nimic nu simbolizează mai bine spiritul Vienei de atunci decât cafeneaua. Era un loc al libertății intelectuale, dar și al conspirațiilor. Sub bolțile de piatră ale Café Central, artiști, jurnaliști, savanți și exilați politici dezbăteau viitorul lumii.
Café Central era, în acei ani, un adevărat „parlament al spiritelor”. Se jucau partide de șah interminabile – motiv pentru care localul era numit Die Schachhochschule („Școala Superioară de Șah”) – dar și partide de idei. Aici s-au născut texte, manifeste, prietenii și rivalități.
Aici își scria Troțki articolele pentru Pravda, Stalin asculta și analiza, Freud teoretiza inconștientul, iar tânărul Hitler picta cărți poștale cu peisaje urbane. În aceeași atmosferă febrilă, Egon Schiele pregătea expoziții provocatoare, Gustav Klimt redefinea estetica prin aur și senzualitate, Wittgenstein reflecta asupra logicii și limbajului, iar Arnold Schönberg destrăma tonalitatea muzicii clasice.
Scriitorul Stefan Zweig, martor al acelor vremuri, nota mai târziu:
„Impasul politic al imperiului ne-a împins către cultură. În timp ce puterea se prăbușea, noi căutam mântuirea în spirit”.
Cafenelele Vienei erau adevărate universități informale – spații unde ideile circulau liber, dar unde, fără să o știe cineva, se formau și germenii viitoarelor catastrofe.
Cum s-au intersectat destinele
Café Central devenise un microcosmos al lumii. Într-un colț, Troțki scria manifeste revoluționare; la altă masă, Hitler, cu paltonul lui ponosit, privea mulțimea cu dispreț; iar nu departe, tineri intelectuali discutau despre psihologia visului sau despre viitorul artei moderne. Adolf Hitler displăcea cosmopolitismul și amestecul de culturi ale Vienei – exact trăsăturile care făceau din oraș un magnet al inteligenței europene. În discursurile sale ulterioare, avea să evoce cu ură acea perioadă, denunțând „orașul evreiesc” care îi distrusese visul artistic.
Legenda spune că, într-o zi, ministrul de Externe al imperiului, Contele Berchtold, i-ar fi spus social-democratului Victor Adler, care avertiza că un conflict european ar putea declanșa o revoluție în Rusia: „Și cine ar conduce această revoluție? Poate domnul Bronstein, care stă acolo, la Café Central?”. „Domnul Bronstein” era Leon Troțki, care își petrecea zilele scriind articole pentru presa socialistă rusă, analizând în paginile sale viitoarea prăbușire a țarismului.
Dar în jurul acelor mese se năștea deja un secol nou, febril, contradictoriu, gata să înghită vechea ordine a Europei. Istoricii glumesc adesea că, în acel moment, dacă un candelabru s-ar fi prăbușit peste o singură masă, ar fi scutit omenirea de două războaie mondiale și de Războiul Rece.
Arta, ca avertisment
Viena anilor 1910 – 1913 nu era doar un focar politic, ci și o explozie culturală. Schiele picta portrete distorsionate și pline de neliniște, Klimt ridica erotismul la rang de simbolism mistic, Otto Wagner și Koloman Moser desenau un nou limbaj arhitectural, iar Schönberg distrugea convențiile muzicii romantice.
În acele cercuri, estetica era la fel de revoluționară ca ideologia. Scriitori precum Arthur Schnitzler și Hugo von Hofmannsthal explorau alienarea, identitatea și fragilitatea spiritului modern. Era o Vienă care își contempla propria prăbușire – dar o transforma în artă.
Sfârșitul lumii vechi
În mai puțin de un an, totul avea să se sfârșească. Vara lui 1914 aducea scânteia Marelui Război. Imperiul Austro-Ungar, cândva o mare putere, se destrăma. Viena, „capitala luminii și a conversației”, devenea capitala unei mici republici mutilate de înfrângere.
Din cenușa acelei lumi însă, aveau să se ridice patru oameni care, în loc să o salveze, aveau s-o arunce într-un secol de teroare: Stalin, Troțki, Hitler și Tito. Dar operele lui Schiele, Klimt, Freud și Wittgenstein, deși persecutate sau ignorate, aveau să supraviețuiască – dovadă că spiritul Vienei, al cafenelelor sale și al conversațiilor dintre idei nu a putut fi ucis.
De la ruine la renaștere
După Al Doilea Război Mondial, Café Central a fost închisă – prea multe umbre o bântuiau. Dar în 1975, Palais Ferstel a fost restaurat, iar cafeneaua și-a redeschis porțile, mai luminoasă, dar plină de ecouri. Astăzi, între o felie de Apfelstrudel și o ceașcă de melange, vizitatorii se așază la mese unde, acum mai bine de un secol, se decidea – fără ca nimeni să știe – destinul secolului al XX-lea.
În fața unei cești de cafea, secolul s-a schimbat
Privind astăzi vitraliile și coloanele gotice ale Café Central, e greu să nu te gândești că, într-un anumit moment, aici s-au aflat laolaltă Freud, Troțki, Stalin, Tito și Hitler – fiecare cu o cafea, un vis și o idee. Un psihanalist, un revoluționar, un dictator, un partizan și un artist ratat – toți sub același tavan boltit, în orașul care nu bănuia că devine, fără voie, laboratorul istoriei moderne. Sub candelabrele din Café Central, viitori dictatori ai Europei au împărțit același aer, aceeași istorie, același moment suspendat înaintea furtunii.
Viena anului 1913 rămâne un episod unic în istorie: niciodată, într-un singur oraș, nu s-au întâlnit atâtea destine care aveau să modeleze – și să distrugă – lumea modernă.
În acel mozaic de culturi și idei, arta, știința și revoluția s-au născut cot la cot. Dar în spatele eleganței cafenelelor și al parfumului de cafea vieneză se ascundeau umbrele unei epoci care avea să sfârșească în flăcările istoriei.
Articolul face parte din numărul 288 al revistei „Historia” (revista:288), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 ianuarie - 14 februarie, și în format digital pe platforma paydemic.
