„Troienele“ lui Andrei Şerban, un manifest politic

În urmă cu 20 de ani, spectacolul s-a jucat la Naţionalul bucureştean în timpul mineriadelor. Acum, regizorul l-a reluat la Opera din Iaşi, oglindind o Românie actuală, „într-o criză politică teribilă, după alegeri“.

Andrei Şerban a montat prima dată „Troienele“ după Euripide, în urmă cu aproape 40 de ani, pe scena Teatrului „La MaMa“, din New York, iar în 1990 a realizat spectacolul şi în ţară, la Teatrul Naţional Bucureşti, ca parte a celebrei „Trilogii antice“. Trilogia, care a inclus spectacolele „Medeea“, „Electra“ şi „Troienele“, a schimbat atunci, în 1990, direcţia teatrului românesc.

„Întotdeauna fac altceva când reiau un spectacol – acesta trebuie să vorbească despre momentul actual. În ’90, când repetam la Teatrul Naţional, erau minerii afară, aduşi de Ion Iliescu, în Piaţa Universităţii. Înăuntru, în spectacol, soldaţii greci asediau publicul. Era o insurecţie armată în interior, care era oglinda a ceea ce se întâmpla afară. Ce timpuri revoluţionare, ce emoţii, am trăit atunci!“, şi-a reamintit Andrei Şerban, pentru „Adevărul“.

„Acum, după alegeri, ce se întâmplă în România este teribil:ţara trece printr-o criză nemaipomenită, chiar mai mare decât în 1990. E o schimbare de situaţie, în care nu se ştie ce va fi şi care va fi destinul României“, a punctat Andrei Şerban.

MINERII – AFARĂ, ASEDIU ÎNĂUNTRU

„Până acum, am făcut acest spectacol numai cu actori de teatru, cu toate că e o operă cântată în întregime – nu e niciun cuvânt vorbit ca la teatru. Muzica extraordinară e compusă de Liz Swados, cu care am început să colaborez acum 40 de ani“, a explicat Andrei Şerban.

Spectacolul de la Iaşi se joacă pentru prima dată cu o orchestraţie amplă, realizată de Lucian Maxim, dirijor care devine percuţionist şi joacă în „Troienele“. La premierele de pe 13 şi 15 decembrie a fost invitată, la Iaşi, compozitoarea Liz Swados.

„E prima oară când fac «Troienele» cu cântăreţi de operă, care vor trebui să cânte şi să joace ca şi actorii. Montarea va fi într-un anumit sens similară şi, în alt sens, cu totul diferită faţă de cea de la Bucureşti, de acum 20 de ani. Tot Doina Levintza face cu totul alte costume.

Atunci, metafora politică a frumoasei Elena a fost simbolică, pentru că în timp ce mineriada se petrecea în Piaţa Universităţii, troienele erau asediate în Teatrul Naţional.

Nu se ştie niciodată ce se întâmplă în politica românească, premiera de aseară de la Iaşi fiind la o săptămână după alegeri. Poate Elena din Troia va provoca un nou cutremur – cu politica românească te poţi aştepta la orice dandana“, a subliniat Andrei Şerban, pentru „Adevărul“.

DUREREA EXILULUI

În spectacolul după textul lui Euripide, publicul urcă pe scenă în prima parte, în timpul asediului, apoi femeile troiene, costumate ca nişte vestale, în viziunea Doinei Levintza, apar şi cântă de la balcoanele Operei, de la etaj, în timp ce spectatorii iau loc în sală. Muzica lui Liz Swados, un fel de poem epic, în genul „Carminei Burana“, răsună cu totul deosebit în decorul Operei din Iaşi, care în urma renovării recente deţine una dintre cele mai frumoase săli din România.

Partea a doua a spectacolului are un profund caracter liric, fiind o meditaţie adâncă, cu accente de incantaţii şi de ritual. Vapoarele sunt pregătite pentru călătoria spre Grecia, femeile îşi iau rămas bun unele de la altele:vor fi duse în exil, iar durerea lor este copleşitoare.

„Deşi au fost deposedate de tot, ceva le-a rămas, ceva ce nu le poate fi luat:forţa spiritului. O civilizaţie a luat sfârşit. Troienele vor fi asimilate unei noi culturi. Dar această forţă spirituală e flacăra care dă naştere unor noi civilizaţii:Troia, Grecia, apoi Roma, fiecare cultură a transmis spiritul mai departe“, a spus Andrei Şerban.

Bocetul Andromacăi e din Oaş

„Este extraordinar să vezi că mesajul lui Euripide este valabil şi după 2000 de ani, prin intermediul ritmului şi al muzicii se arată forţa tragediei greceşti şi mesajul universal al acesteia. «Troienele» exprimă experienţa dureroasă a captivităţii şi a exilului femeilor troiene în contrast cu dorinţa de a trăi liber şi împlinit“, a precizat regizorul.

„Muzica are teme care vin din toate culturile, Lis Swados a vrut să vadă cum se oglindeşte tema exilului şi a suferinţei femeilor troiene în culturi paralele. Compozitoarea a cutreierat toată Africa cu echipa lui Peter Brook, a ajuns în America Latină sau în Asia, preluând motive etnografice din diverse culturi. Sunt motive care vin inclusiv din Maramureş, din Oaş.

Vocea Andromacăi, care încearcă să-şi boteze copilul înainte de a fi omorât, e un bocet din Oaş. Muzica sună extraordinar, graţie ideii şi invitaţiei lui Beatrice Rancea, directorul Operei din Iaşi, care a şi jucat în «Troienele» de la Bucureşti acum 20 de ani“.

«Troienele» exprimă experienţa dureroasă a captivităţii şi a exilului femeilor troiene în contrast cu dorinţa de a trăi liber şi împlinit“

„La şcolile de teatru din America, studenţii învaţă despre acest spectacol ca fiind unul dintre cele mai reprezentative ale avangardei secolului XX, un spectacol care a produs «şoc» şi surpriză în întreaga lume. Am venit la Iaşi, la invitaţia lui Beatrice Rancea, tocmai pentru că m-a convins că studenţii şi tinerii de la teatru au nevoie să vadă un asemenea spectacol care a făcut istorie”.

Din distribuţie fac parte artiştii (solişti şi membri ai corului, orchestrei şi baletului), Operei Naţionale Române Iaşi, 21 de actori şi 8 copii din corul „Juniorii Operei”.

"Opera tratează acelaşi subiect ca opera lui Berlioz Les Troyens. Limba greacă veche a lui Euripide (redată în original) tratează efectele dezastruoase ale invaziei grecilor în Troia şi consecinţele tragice ale distrugerii unei civilizaţii. Aceste evenimente erau explorate nu ca o înscenare muzeisitică, ci o experienţă viscerală ce ne poate atinge pe oricare din noi, în orice moment al istoriei.

Cum s-a lucrat? De exemplu, în repetiţii le-am dat interpreţilor să asculte o culegere de bocete maramureşene. Actorii încercau să reproducă sunetul la început prin repetare mecanică, apoi descoperind dinăuntru mecanismul vibraţiei sonore, astfel ca emisia să devină organică.

Libretul a evoluat firesc fără să ne gandim la ordinea frazelor, ci la situaţiile cheie ale piesei şi de acolo am găsit expresia cea mai adecvată de a le exprima liber în ritm.

Colajul final nu a urmat deloc textul lui Euripide, dar prin înlănţuirea de acţiuni şi situaţii-cheie, precis orchestrate, atmosfera şi sentimentul piesei au fost recreate. Si de aceea Beatrice Rancea care juca şi dansa în spectacol, mi-a propus să refac la Iaşi acest experiment universal de operă teatrală", povesteşte Andrei Şerban.

după Euripide

Compozitor:Elizabeth Swados

Regie:Andrei Şerban

Regizor secund:Daniela Dima

Costume:Doina Levintza

Director muzical şi orchestrator:Lucian Maxim

Hecuba — Laura Scripcaru

Cassandra — Andreea Chinez

Andromaca — Ana Maria Donose Marcovici

Elena —Cristina Tălamaciu

Achille— Jean Kristof Bouton

Menelauas — Octavian Dumitru