„Și pământul e martor” - expoziție Codrina Ioniță la Muzeul de Artă Constanța

În perioada 10 decembrie 2025 – 1 februarie 2026, Muzeul de Artă Constanța găzduiește expoziția-eveniment „Și pământul e martor”, cu lucrări semnate de artista Codrina Laura Ioniță.

Proiectul expozițional transpune pe simezele muzeului constănțean memoria cutremurătoare a peisajului industrial din Cavnic și fragmente autobiografice referitoare la Ion Ioanid, autorul volumului „Închisoarea noastră cea de toate zilele”, informează un comunicat al Muzeului de Artă Constanța.

Conform sursei citate, lucrările Codrinei Laura Ioniță folosesc ruinele fostei administrații a minelor din Cavnic ca sursă de inspirație și cadru conceptual, explorând modul în care istoria suferinței se înscrie în peisajul fizic. Artista captează o atmosferă de intensă încărcătură emoțională, redând umbra violetă a frunzelor pe zidul scorojit, pata de soare printre geamurile zăbrelite, firul de apă ce curge printre dărâmături – o juxtapunere cromatică de roșu, negru, ciment și fier, unde natura a recuperat spațiul, lăsând copaci să crească prin ziduri.

Vizitatorii expoziției sunt purtați simbolic pe urmele lui Ion Ioanid, evocând evadarea sa spectaculoasă din mina Cavnic (din 1953) și fuga prin pădurile Maramureșului și Bucovinei, până la bisericuța din Iacobeni, un simbol al speranței și al ajutorului nesperat. Pot fi vizualizate elemente esențiale ale tragediei și rezistenței, precum ruinele clădirilor, gura de mină Reiner (pe unde intrau și evadau deținuții) sau fragmente din memoriile lui Ioanid redate pe fâșii de hârtie.

Expoziția este curatoriată de Maria Pașc, iar vernisajul, care va avea loc la data de 19 decembrie 2025, de la ora 14.00, va oferi publicului ocazia unică de a interacționa cu artistul și curatorul, marcând deschiderea oficială a acestei expoziții de o mare importanță culturală și istorică.

„Trecutul trebuie lăsat în urmă, el cere adevăr. „Și pământul e martor” devine, astfel, numele unei serii de expoziții dedicate recuperării memoriei, nu ca exercițiu nostalgic, ci ca lucrare morală. Memoria nu este obiect al trecutului, ci datorie a prezentului. Ea pretinde privirea trează, căutarea, întoarcerea către cei care au pășit înaintea noastră cu pas greu și curaj.

În expoziția Codrinei Ioniță arta devine instrument de veghe: păstrează urmele, cheamă numele, redeschide drumuri peste care s-ar fi așezat cobul uitării. „Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ.” — Geneza 4, 10. Acest verset nu este doar o mărturie despre prima nedreptate a lumii, ci și o lege tainică: pământul păstrează ceea ce omul vrea să dea uitării.

El nu primește sânge și suferință ca o materie moartă, ci ca pe o chemare la adevăr. De aceea, orice lucrare de recuperare a memoriei începe, inevitabil, din această strigare care vine din adânc. În această lucrare se așază și noua expoziție „Și pământul e martor”.

Drumul parcurs de Ion Ioanid — de la Cavnic la Iacobeni — nu este doar traseul unei evadări, ci bucată de pământ încărcată de mărturii nerostite. Pământul pe care a călcat el este martor: al fricii, al curajului, al jertfei tăcute. Iar arta Codrinei Laura Ioniță dă glas acestei memorii profund prin apropiere, ascultare și desen.

Pășind pe aceleași poteci, artista intră în dialog cu locurile. Fiecare linie este un răspuns la chemarea pământului; fiecare frunză, fiecare umbră notată pe hârtie este un semn că memoria nu s-a stins. În lucrările ei, drumul nu este ilustrat, ci reîntors către lumină. Acolo unde istoria a fost forțată să tacă, Codrina reface rostirea.

Acolo unde oamenii au fost acoperiți de uitare, arta devine ridicare. Sensibilitatea Codrinei Laura Ioniță este rară: ea nu privește locurile ca pe niște peisaje, ci ca pe ființe care încă respiră. În fața unei poteci, a unei frunze căzute, a unui contur de deal, artista nu caută imaginea, ci adevărul ei lăuntric.

De aceea, lucrările sale au o delicatețe care nu este slăbiciune, ci vigilență: fiecare linie este atentă, fiecare nuanță este așezată cu grijă, ca și cum ar atinge ceva viu. În desenele ei se simte un fel de ascultare interioară, o disponibilitate de a primi ceea ce locul îi dă — fie lumină, fie tăcere, fie rană. Codrina nu impune forma; o lasă să se nască. În această răbdare, în această aplecare smerită asupra detaliului, se dezvăluie forța ei de a transforma memoria în prezență și pământul în mărturisire.

Astfel, expoziția continuă misiunea seriei “Și pământul este martor” de a recupera prin limbajul picturii, memoria celor care au suferit, au rezistat și au mers pe cărările libertății cu prețul propriei vieți. În fața lucrărilor, privitorul nu vede doar urmele unui drum, ci o întrebare morală: Ce facem noi cu memoria pe care pământul încă ne-o strigă?”, declară Maria Pașc, în comunicatul citat.