România în lumini și umbre (1909-1919)
Editura Humanitas pregătește un nou volum în colecția Memorii/Jurnale: România în lumini și umbre (1909-1919), de Ethel Greening Pantazzi.
„Publicată în 1921, la finele Marelui Război, cartea canadiencei Ethel Greening Pantazzi este un minunat amestec de istorii şi istorie. Volumul debutează luminos, într-o Românie necontaminată de smogul revoluţiei industriale şi unde, cum mărturisea autoarea, te puteai uşor transporta în secolul al XV-lea. Luminile unui trai confortabil şi îndestulat se sting parcă simbolic în seara intrării României în Primul Război Mondial, în vara anului 1916. Semnalul de alarmă ce anunţă un raid aerian chiar în acea noapte de 14/27 august şi întunericul ce acoperă Capitala deschid o perioadă intensă în viaţa familiei Pantazzi. Urmează retragerea şi rezistenţa în supraaglomerata şi deznădăjduita capitală moldavă, cu privaţiuni materiale şi spectrul foametei şi frigului. Evadarea spre aparent mai liniştita Odessă aduce cu sine doar o noapte şi mai adâncă. Victoria bolşevicilor, în toamna anului 1917, a schimbat total viaţa liniştitei colonii româneşti din Odessa, iar arestarea soţului autoarei, alături de alţi reprezentanţi ai protipendadei româneşti, a prilejuit şi momentul de eroism al canadiencei, după întâlnirea cu un curajos compatriot, celebrul colonel Boyle. Însă dincolo de toate acestea, cartea lui Ethel Greening Pantazzi rămâne o istorie frumoasă despre români în vremea în care luminoasa Belle Époque făcea loc întunecatului Grande Guerre.“ (Constantin ARDELEANU)
Despre autoare:
Născută la 19 iunie 1880 în oraşul Hamilton din provincia canadiană Ontario, ETHEL GREENING a fost primul dintre cei cinci copii ai soţilor Thomas Benjamin Greening şi Jane Sharp, imigranţi englezi stabiliţi în colonia britanică de peste Atlantic. În 1908 îl cunoaşte pe Vasile Pantazzi, căpitan al portului Galaţi, care avea să-i fie soț și datorită căruia avea să ajungă în România. Nunta celor doi are loc în 1909, iar familia Pantazzi rămâne în portul de la Dunăre vreme de șapte ani, o perioadă luminoasă, pe care Ethel o zugrăvește în jurnal în cele mai vii culori. Din primăvara anului 1916, Ethel se mută împreună cu familia la București, unde Vasile Pantazzi, acum cu rang de comandor, ocupă postul de director al Direcţiei II Marină. În anii Primului Război Mondial, familia Pantazzi ajunge în refugiu la Iaşi, iar apoi la Odessa. În acest timp, Ethel notează cu hărnicie în jurnal impresii zilnice despre soarta României, mersul războiului, noua putere instaurată în Rusia după revoluția din 1917, are întâlniri providențiale, ca de pildă aceea cu colonelul Joseph Boyle, împreună cu care pune la cale salvarea comandorului și a unui echipaj întreg din mâinile bolșevicilor. După război, Vasile Pantazzi este delegat într-una dintre comisiile convocate în cadrul Conferinţei de Pace ce debuta în capitala Franţei, iar Ethel sosește în Oraşul Luminilor la exact un deceniu de la nuntă (martie 1919), astfel încheindu-se, în mod simbolic, poate, jurnalul.
