Regina Maria, singură împotriva tuturor
Marele Război a început, pentru România, cu mari speranțe, în vara anului 1916. S-a încheiat, deși nu de tot (cu toate că participanții nu aveau cum să știe lucrul acesta atunci), un an și jumătate mai târziu, în primăvara lui 1918, cu tratatul preliminar de pace de la Buftea. Un tratat umilitor, nemilos. „Orice, numai nu o pace dezonorantă”, spunea Regina Maria, care a făcut tot posibilul pentru a împiedica acceptarea sa.
Cu doar câteva luni înainte, armata română obținuse trei succese pe front, în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Însă cu excepția acestor victorii, perioada cuprinsă între mai 1917 și martie 1918 a fost plină de deznădejdi – România a trecut prin momente foarte grele. În acele clipe, în rândul celor aflați la conducere, s-a văzut cine a fost mai puternic;cine a mai avut puterea să creadă, în pofida tuturor necazurilor, în șansa României și în victoria finală:Regina Maria, ea singură. Cu o convingere aproape de nezdrobit, Regina s-a luptat din răsputeri pentru cauza țării și s-a opus până în ultima clipă semnării armistițiului, pe care îl considera o crimă.
Regele Ferdinand şi Regina Maria decorând militarii care au luptat la Mărăşeşti, august 1917
Al doilea volum al Jurnalului de război al Reginei Maria, publicat la Editura Humanitas, cuprinde însemnările Reginei din aceste luni. Este, probabil, cea mai grea perioadă a războiului, când România se trezește purtând luptele de una singură. Părăsiți de aliatul rus care, cuprins de Revoluție, caută să încheie pacea, românii rămân singuri împotriva unor dușmani prea puternici, cărora nu li se pot opune fără un ajutor din exterior, care nu vine.
CITEȘTE ȘI Războiul Reginei Maria
Ca document istoric, jurnalul Reginei are o valoare inestimabilă, căci Maria notează nu doar detalii despre întâlnirile și discuțiile politice cu privire la război, ci și propriile gânduri, de cele mai multe ori necenzurate, cu privire la oamenii din jurul său și situația țării. Scrie despre luptele meschine dintre rivalii politici, care se războiesc între ei în loc să se unească pentru războiul țării;despre generalii care conduc trupele române (Eremia Grigorescu, cel care „se consideră izbăvitorul românilor, omul care încă e în stare să salveze România”, Averescu ș.a.);despre suferințele soldaților și problemele din spatele frontului;despre relația cu Aliații etc.
Fragment dintr-o poezie scrisă de Regina Maria în perioada negocierilor pentru pace din februarie-martie 1918
„O, Doamne, de-aș fi bărbat, cu drepturile unui bărbat și cu spiritul de bărbat pe care îl am în trupul meu de femeie! I-aș înflăcăra, i-aș îndemna la o rezistență disperată, glorioasă, orice-ar fi!”
Istoricii au consemnat, post factum, cât de mult s-a luptat Regina Maria în anii războiului pentru cauza României. Însemnările din jurnal suprind această luptă și arată cât de puternică a fost convingerea Reginei în victoria finală a Aliaților, implicit a românilor, dar și în necesitatea morală de a lupta până la capăt. În clipele în care țara părea să se afle pe un drum fără ieșire, cu armistițiul ca singură soluție, Regina Maria n-a încetat să spună că pacea ar fi, de fapt, o crimă pentru România și o insultă la adresa armatei:„Eu, una, văd onoarea țării în loialitatea păstrată până la sfârșit;moral, țara s-ar putea ridica la înălțimi extraordinare, dar acum nu toată lumea se încrede implicit în victoria finală a Aliaților, iar ei NU ne-au ajutat cât ar fi putut, nu fiindcă n-au vrut, atâta încredere le acord, ci pentru că n-au înțeles și nici nu pot înțelege. [...] Orice, numai nu o pace dezonorantă – împotriva ei protestează tot sufletul meu, fiecare picătură de sânge din mine! [însemnare din 25 ianuarie/7 februarie 1918].
„Măcar un ceas aș vrea să stau dreaptă, să dau ochii cu Kaiser Bill și să-i spun față în față tot ce gândesc despre el și Kultur a lui”
„Kaiser Bill se plimbă prin țara noastră ca la el acasă! S-a dus la Curtea de Argeș să depună coroane de flori pe mormintele unchiului și mătușii și să verse câteva lacrimi de crocodil peste mormintele celor doi pe care, cât erau în viață, i-a detestat din toată inima” [însemnare din 11/24 septembrie 1917].
„Se pare că Kaiser Bill se plimbă prin țara noastră, că a venit până la Focșani și că ține discursuri vulgare soldaților lui. Dacă nu se poate abține să facă pe actorul, măcar să joace mai puțin vulgar! Nu pot să nu-mi displacă apucăturile lui de parvenit! Kaiser Bill a declarat că regele Ferdinand va fi ultimul Hohenzollern pe tronul României. Am răspuns că jocul încă nu s-a terminat și că cine râde la urmă râde mai bine!” [însemnare din 18 septembrie/1 octombrie 1917].
Împăratul Wilhelm al II-lea (al treilea din stânga) împreună cu August von Mackensen (la dreapta sa) la Curtea de Argeș, în fața bisericii unde sunt înmormântați Regele Carol și Regina Elisabeta
„Dacă tot ne e dat să murim, să murim cu capul sus”
În condițiile în care, din toamna lui 1917, încep presiunile la adresa României de a accepta pacea, Regina Maria se vede nevoită să-și folosească toată puterea de persuasiune pentru a-i convinge pe cei din jur că tratatul nu trebuie semnat. Cel care se confruntă la cel mai înalt grad cu forța Mariei este chiar Regele Ferdinand, iar el nu are cum să-i facă față soției sale:„Am început să-i spun lui Nando ce simt toți oamenii drepți, i-am spus că-și vinde prostește sufletul, cinstea și, odată cu ele, și cinstea familiei și țării lui, în mâinile unui om în care nu se încrede cu adevărat, că întotdeauna a fost robul omului celui mai mare care a ținut puterea în mâini, nu fiindcă ar fi un neghiob, ci fiindcă un om cu caracterul lui est toujours l’instrument et la dupe des plus fort que lui – vorbe foarte grele, știu, iar pe el l-au supărat atât de tare, încât dacă ar fi fost homme du peuple fără îndoială m-ar fi bătut. A urlat la mine, s-a înfuriat peste poate, până s-a albit la fața ca un mort și am început să mă tem că va avea o criză. I-am ținut piept ca o leoaică – am măturat la o parte toate convențiile și am declarat că e dreptul meu sfânt să vorbesc, că prin mine vorbesc mii de oameni – că sunt glasul fiecărui om care are în el simțul drept al onoarei, glasul armatei lui, pe care nu a consultat-o, glasul fiecărui mort care zace rece în mormânt, după ce și-a dat viața pentru un ideal pe care ei îi târăsc prin noroi și îl îngroapă!” [însemnare din 18 februarie/3 martie 1918]
În final, Regina Maria n-a mai avut ce să facă. Guvernul a încheiat tratatul de pace, cu toate că Regele, convins de soția sa, nu avea să-l semneze. Chiar și așa, situația era disperată. Visul pentru care România intrase în război părea pierdut definitv, însăși soarta dinastiei era incertă (cuvântul abdicare era pe buzele tuturor), iar în sufletul Mariei apăreau primele îndoieli:„M-a părăsit primăvara. Nu văd înaintea mea decât un drum întunecat și imposibil pe care încă nu m-am resemnat să apuc” [însemnare din 25 martie/7 aprilie 1918].
Va urma.
Regina Maria a României, Jurnal de război (II). 1917–1918
Ediţie integrală, necenzurată
Editura Humanitas;număr pagini:496;preț:72 lei
