Recenzie de carte: Katja Hoyer, Dincolo de zid. Germania de Est, 1949-1990 Editura Trei, București, 2025
Cartea istoricului german Katja Hoyer, Dincolo de zid. Germania de Est, 1949-1990 oferă o nouă perspectivă de cercetare asupra Germaniei de Est de la apariția ei în anul 1949 până la dispariția acesteia în urma reunificării celor două Germanii în 1990. Volumul este o cercetare cuprinzătoare și echilibrată a istoriei Republicii Democrată Germania. Cu o nouă viziune în studierea aspectelor politice, economice și sociale din Germania de Est, cercetătoarea reușește să evidențieze în lucrarea sa acele momente autentice din viețile est-germanilor. Volumul se bazează pe o varietate de surse (interviuri, cărți, scrisori, documente de arhivă), care au o contribuție esențială la complexitatea, profunzimea și originalitatea cercetării istorice realizată de Hoyer. Istoria Germaniei nu poate fi înțeleasă dacă nu se cunoaște cu toate experiențele bune și rele perioada de 41 de ani din vremea Războiului Rece, când au existat două Germanii (de Est și de Vest) cu propriile lor sisteme politice, economice și de viață socială. Fostul cancelar german Angela Merkel declara în octombrie 2021 la Ziua Unității Germane că era unul dintre cei peste 16 milioane de oameni care au trăit în RDG și care se loveau de prejudecăți și de presiunea noii societăți germane de după reunificare, de a se debarasa de “balastul est-german”, de viața de dinaintea reunificării indiferent de experiențele avute fie ele bune sau rele.
Cartea Katjei Hoyer nu lasă ca moștenirea politică, economică și socială est-germană să fie uitată într-unul din sertarele istoriei. Ea aduce în atenția publicului larg viețile, experiențele și amintirile a milioane de est-germani care nu vor să își nege trecutul trăit în RDG înainte de 1990. Capitolele lucrării încep cu poveștile unor cetățeni est-germani cu profesii foarte diferite scoțând în evidență momente din viața de zi cu zi a acestor oameni care au trăit în RDG și “au iubit, au muncit, au îmbătrânit, au mers în vacanțe, au făcut glume pe seama politicienilor lor, au crescut copii”. Poveștile acestea împreună cu cei care le-au trăit în anumite etape ale parcursului Germaniei de Est fac parte din istoria Germaniei reunificate în 1990.
Volumul parcurge toate etapele politice, economice, sociale ale existenței Germaniei de Est până la prăbușirea regimului comunist est-german în 1989 și reunificarea celor două Germanii în 1990. Sunt abordate și analizate aspectele importante care definesc regimurile conducătorilor comuniști Walter Ulbricht și Erich Honecker. După ridicarea Zidului Berlinului în 1961 și oprirea plecărilor masive a forței de muncă cu o înaltă calificare în Germania de Vest, regimul lui Ulbricht a fost preocupat de îmbunătățirea continuă a condițiilor de trai ale est-germanilor pentru a opri tensiunile provocate de construirea Zidului. În 1963 a fost lansat un program de reforme economice (Noul Sistem Economic). Se dorea crearea unei economii bazată pe o muncă specializată pe producția de bunuri de consum dorite de populație. S-au introdus tehnologii noi în domeniul electronicii, producției de aparatură de specialitate și explorării spațiale. Nivelul de trai al est-germanilor a crescut în anii ’60: concediile erau subvenționate de stat, numărul proprietarilor de mașini Trabant a crecut treptat ajungând ca în 1988 peste jumătate din familiile din RDG să posede o mașină, femeile erau susținute să fie active în plan profesional astfel că până în 1981 91% din femei erau încadrate profesional, se acordau subvenții pentru chirii, transport public și activități culturale, au fost implementate o serie de reforme educaționale, s-a abrogat munca în zilele de sâmbătă, până în 1970 peste jumătate din est-germani aveau o mașină de spălat și 56,4% din familii aveau un frigider, peste 70% din bunuri se vindeau la supermarketuri.
Plenara CC din decembrie 1965 se alinia la direcțiile conservatoare trasate de regimul lui Leonid Brejnev de la Moscova și oprea o mare parte a reformelor și liberalizării implementate pînă la acel moment în RDG. După reprimarea Primăverii de la Praga în august 1968, discursul lui Brejnev din noiembrie 1968 bloca orice încercare de reformă în țările Europei de Est.
Pe 3 mai 1971, Ulbricht demisiona din funcția de prim-secretar și îl propunea ca succesor pe Erich Honecker. În iunie 1971, Honecker a fost numit noul lider al RDG. Erich honecker și-a propus o “îmbunătățire continuă a calității vieții populației pe plan material și cultural”. În anii ’70, cetățenii est-germani aveau cele mai înalte standarde de viață din lumea comunistă. Televizoarele, frigiderele și mașinile de spălat deveniseră obiecte obișnuite pentru familiile est-germane, salariul mediu crescuse. Planul lui Honecker în care nevoile și dorințele oamenilor erau puse înainte de orice, pentru a evita producerea de nemulțumiri sociale reușise. La mijlocul anilor ’70 regimul lui Honecker s-a implicat în procurarea mărcilor americane originale de blugi pentru care exista o cerere foarte mare în rândul tinerilor est-germani și a încercat rezolvarea crizei cafelei din anul 1977, prin încheierea în 1980 a unui tratat de dezvoltare între RDG și Vietnam în care se prevedea trimiterea de către est-germani în Vietnam a utilajelor și echipamentelor tehnologice necesare pentru plantarea a 6000 de arbori de cafea și timp de douăzeci de ani jumătate, Germania de Est urma să primească jumătate din producția de cafea a Vietnamului.
Economia Germaniei de Est a fost ajutată să se dezvolte continuu în anii ’70 și în anii ’80 de relațiile economice cu vest-germanii. Liderii comuniști est-germani au fost preocupați permanent să aibă contacte economice cu Germania de Vest, în ciuda opoziției ideologice exprimată de conducătorii de la Kremlin. Conducătorii est-germani au rămas loiali Moscovei dar în același timp au avut în timp o serie de inițiative diplomatice de apropiere economică și politică de Germania Federală.
Anii 70
La începutul anilor ’70 cancelarii Willy Brandt și Erich Honecker au demarat o serie de întâlniri menite să apropie treptat cele două Germanii. Printre problemele abordate în cadrul întâlnirilor la nivel înalt s-a aflat și relaxarea restricțiilor de la frontiera celor două țări. Pe 17 decembrie 1971 a fost semnat Tratatul de Tranzit care oferea posibilitatea berlinezilor din vest de a intra mai ușor în Germania de Vest și de a călători cel puțin 30 de zile pe an în Germania de Est. Perchiziționarea portbagajelor și persoanelor care doar tranzitau Germani de est înceta. Pe 26 mai 1972 a fost semnat un tratat prin care se acorda est-germanilor dreptul de a-și vizita rudele din Vest din motive personale urgente. Tratatul de Bază semnat în 21 decembrie 1972 între cele două Germanii marca începutul normalizării relațiilor dintre Germania de Vest și germania Răsăriteană. Articolul 1 din tratat stipula “dezvoltarea de relații amiabile de bună vecinătate pe baza egalității în drepturi”. În Tratatul de Bază se făcea referire la “buna vecinătate” dintre cele două state germane, și la “independența și suveranitatea celor două state”. A urmat înființarea de “misiuni diplomatice permanente” la Bonn și în Berlinul de Est. Cele două state germane funcționau ca entități separate cu capitale separate, cu cetățenii (RDG a introdus propria cetățenie în 1967) și guverne separate. În 1973 Germania de Est a devenit membră a Națiunilor Unite. Tratatul de Bază semnat în decembrie 1972 și înființarea de misiuni diplomatice permanente au pus bazele dezvoltării de relații bilaterale politice și economice între Germania Federală și Germania Democrată.
Germania de Vest a susținut financiar economia RDG și a asigurat piețe de desfacere pentru exporturile est-germane. Între RDG și RFG au fost semnate acorduri de împrumut în anii 1983 și 1984, care au ajutat Germania Răsăriteană să evite colapsul economic în condițiile în care din anii ’70 în urma crizelor petroliere, Moscova hotărâse să își suspende exporturile de petrol și gaze către Germania de Est. Legăturile economice dintre cele două Germanii au stimulat și legăturile politice dintre cele două țări. Schimburile comerciale dintre RDG și RFG au crescut în 1988 la 14 miliarde de mărci, între Germania de Vest și cea de Est existau în 1988 peste 1000 de proiecte de cooperare. Vest-germanii își justificau preferința pentru RDG privind relațiile comerciale, datorită nivelului ridicat de pregătire al est-germanilor și încrederii pe care companiile vest-germane o aveau în muncitorii Germaniei Răsăritene.
În martie 1985 la funeraliile liderului sovietic Cernenko au existat întrevederi între cancelarii celor două Germanii, Erich Honecker și Helmuth Kohl. Uniunea Sovietică considera Germania de Vest “un executant militar, economic și ideologic al politicii lui Reagan” în Europa. Mihail Gorbaciov care era adeptul deschiderii Europei de Est către Occident nu l-a încurajat pe Honecker să întrețină de relații cu Bonnul cerându-i liderului est-german reducerea înarmării și aplicarea de reforme în guvernarea Germaniei de Est. Honecker a încercat să se detașeze de Uniunea Sovietică și să afișeze o relativă independență față de Moscova după venirea lui Gorbaciov la putere în Uniunea Sovietică pentru că nu accepta reformarea sistemului comunist est-german după modelul perestroikăi și glasnostului sovietice. În aprilie 1986 Honecker i-a transmis lui Mihail Gorbaciov: “Mult noroc, dragi tovarăși cu perestroika voastră dar noi vom merge pe drumul nostru”. Către sfârșitul anilor ’80, liderul est-german vorbea despre un sistem socialist distinct al Germaniei Răsăritene în blocul de state comuniste ale Europei Centrale și de Est: “Un socialism în culorile RDG”.
Erich Honecker a refuzat în mod repetat începând cu mijlocul anilor ’80, când la Moscova a fost instalat la conducere Gorbaciov, presiunile făcute de Kremlin de a reforma regimul comunist est-german după principii liberale. Cancelarul est-german își dorea ca din contactele cu conducătorii vest-germani să obțină o acceptare a statu-qoului între cele două Germanii și dezvoltarea relațiilor comerciale dintre cele două state. Apropierea dintre politicienii din cele două Germanii a continuat pe parcursul anilor ’80. În 1987 Erich Honecker a efectuat o vizită la Bonn la invitația omologului său vest-german. Cei doi cancelari au discutat despre relaxarea restricțiilor de la frontieră și despre proiecte comune de cercetare și culturale.
În 1988 problemele economice și sociale ale Germaniei de Est s-au acutizat în contextul schimbărilor reformatoare care se produceau în țările comuniste din Centrul și Estul Europei sub influența mișcării reformiste inițiată de Gorbaciov în Uniunea Sovietică. Proximitatea Germaniei de Vest, creșterea contactelor dintre est și vest-germani în urma destinderii treptate a restricțiilor de circulație la frontiera dintre cele două țări, incapacitatea unui lider îmbătrânit de a ține pasul cu colegii lui mai tineri comuniști reformatori din celelalte țări din blocul comunist au provocat declanșarea în toate orașele din Germania de Est, începând din luna octombrie 1989 a unor mișcări ample de stradă împotriva regimului comunist de la Berlin. Pe 17 octombrie 1989 Erich Honecker s-a retras din funcția de secretar-general fiind înlocuit de tânărul reformator comunist Egon Krenz. Printr-o hotărâre a guvernului transmisă la televiziune în cadrul programului de știri, în seara zilei de 9 noiembrie 1989, cetățenilor est-germani li se acorda dreptul de a călători în Germania de Vest fără documente de călătorie sau permisiune. De asemenea se puteau emite vize în vederea emigrării permanente.
Etapele de pregătire a momentului reunificării celor două Germanii s-au succedat rapid după căderea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989. Pe 23 august 1990 Camera Poporului a votat alăturarea Germaniei de Est la Germania de Vest și pe 31 august cele două state au semnat tratatul de reunificare. Pe 3 octombrie 1990, Republica Democrată Germania a încetat să mai existe.
Cercetătoarea Katja Hoyer face în Epilogul de la finalul cărții o scurtă analiză asupra impactului pe care procesul de reunificare al celor două Germanii l-a avut asupra vieților și a nivelului de trai al est-germanilor. Germanii din Est și din Vest au trăit în sisteme politice și sociale diferite după anul 1949 până la reunificarea produsă în 1990. Est-germanilor le-a fost dificil să se adapteze rapid la stilul occidental de viață al Germaniei de Vest. Dezechilibrele economice dintre Est și Vest erau mari în anul 1990 la momentul reunificării. Până în 2005 un est-german din cinci era șomer. Est-germanii aveau un nivel ridicat de calificare profesională și nu au putut accepta cu ușurință locuri de muncă considerate sub nivelul lor de pregătire.
Politicile sociale aplicate în RDG au fost anulate după reunificare. Germania de Est a avut cea mai ridicată rată a ocupării forței de muncă de către femei. În Germania de Vest doar jumătate dintre femei lucrau și mare parte dintre acestea cu jumătate de normă. După reunificarea celor două Germanii, femeile est-germane au descoperit că le era aproape imposibil să fie în același timp și mame și să aibă și o carieră profesională. În Germania de Est existaseră creșe care primeau gratuit copiii imediat după nașterea lor și programul de funcționare acoperea toată perioada în care părinții munceau. În Germania de Vest creșele aveau finanțare privată și acopereau doar o parte din intervalul de timp în care părinții erau la lucru. În Germania reunificată jumătate din locurile din creșe pentru copiii sub trei ani au fost eliminate pentru că s-au considerat prea costisitoare ajutoarele sociale care se acordau mamelor în regimul socialist al Germaniei de Est și au fost reduse. În 2007 locurile din creșele din Germania acopereau doar 40% din cererile pe grupe de vârstă.
Referindu-se la efectele pe care le-a avut procesul de reunificare asupra vieților est-germanilor Katja Hoyer amintea despre îngrijorarea vest-germanilor privind refuzul est-germanilor de a-și uita trecutul trăit în Republica Democrată Germania. Pentru foștii cetățeni est-germani “sunetele, priveliștile, gusturile și mirosurile vieții din RDG” rezonează cu nevoia de amintiri personale plăcute. Katja afirma la încheierea volumului său despre faptul că noua generație de est și vest germani născuți după căderea Zidului Berlinului începe să accepte că în istoria Germaniei a existat o perioadă în care acesta a fost divizată în două Germanii, fiecare dintre ele având o identitate distinctă și un trecut propriu care constituie părți ale istoriei Germaniei. “A venit timpul să ne uităm serios la cealaltă Germanie, cea de dincolo de Zid” spune Hoyer în prefața cărții sale.
Cartea Katjei Hoyer depășește orice stereotipuri legate de viața în comunism din spatele Cortinei de Fier și încearcă să ofere o imagine obiectivă și cât mai completă asupra vieții oamenilor care și-au trăit o parte sau integral etapele existenței lor dincolo de Zid, în Germania de Est.
Cristina Roman
licențiată în Istorie
