
Frumusețea autentică a vieții cotidiene din satul maramureșean, surprinsă de un fotograf francez
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș găzduiește joi, 2 iulie 2026, de la ora 18:00 la vernisajul expoziției de fotografie „Ținuturi promise - Terres promises - Maramureș”, a artistului francez Jean-Jeacques Moles.
„Prin obiectivul său sensibil și atent la detalii, artistul vizual Jean-Jacques Moles surprinde frumusețea autentică a vieții cotidiene din satul maramureșean. Expoziția reunește imagini care spun povești despre oameni, tradiții, muncă și momente simple, dar pline de semnificație, păstrând vie memoria unui univers rural aflat într-o continuă transformare. Fiecare fotografie devine o întâlnire între privirea unui artist venit dintr-o altă cultură și spiritul autentic al Maramureșului, dezvăluind emoții, gesturi și fragmente de viață ce transcend granițele geografice”, notează Muzeul Satului Baia Mare, pe pagina de Facebook a instituției.
Vernisajul expoziției va avea loc la Șura Buteasa, din incinta Muzeului Satului Baia Mare. Expoziția de fotografie „Ținuturi promise - Terres promises – Maramureș” va fi deschisă în perioada 2 iulie - 19 iulie 2026.

















