Regina Maria, suverana cea mai iubită de Armata Română

Aleasa spre a fi viitoarea regina a României la vârsta de 17 ani, Maria Alexandra Victoria, viitoarea regina Maria a Românilor, era o englezoaica de rasa si provenea dintr-un mediu anglo-saxon foarte diferit si de atmosfera publica balcanica, si de cea franco-germana de la palat, în deosebi de austeritatea Casei regale prusace.

Printesa adorata de armata

Casatorita cu printul mostenitor Ferdinand în decembrie 1891, Maria a fost nevoita sa duca o permanenta lupta cu regele Carol, care o izola total la Peles si îi interzicea orice contact cu personalitati politice sau culturale românesti. "În tot timpul tineretii mele, cuvântul de ministru era sinonim cu capul rautatilor",   avea sa scrie mai târziu regina. În numai câtiva ani de zile însa, dupa ce i-a nascut pe Carol (1893), Elisabeta (1894) si Marioara (1899), principesa Maria se va înfatisa lumii ca una din cele mai splendide femei din Europa. Inteligenta si plina de vitalitate, Maria întruchipa totodata si idealul romantic al oricarui barbat, fiind sanatoasa, nobila în atitudini si foarte femeie. În anii de izolare a suferit cumplit din cauza convingerii ca a fost atrasa într-o capcana, ca i s-a atribuit doar misiunea de a naste un mostenitor pentru Tronullui Carol I, ca îsi va distruge tineretea si frumusetea într-un castel rece, spionata de servitoare si guvernante.

Buna calareata, binecuvântata de la natura cu gust si cu o frumusete iesita din comun, Maria a fost repede adoptata de Armata, care în foarte scurt timp, mai ales dupa ce a fost numita comandant (proprietar) al Regimentului de cavalerie 4 Rosiori, a ajuns sa o divinizeze. Respectul si supunerea pe care o aratau de timpuriu ofiterii acestei femei va conta enorm mai târziu:"Poate ca nu s-ar cadea sa spun tocmai eu aceasta, dar simt ca-mi fac datoria fata de neclintita lealitate ce mi-au aratat-o totdeauna. Ei alcatuiau o închegare de puteri pe care ma puteam bizui; erau credinciosi, plini de închinare si de devotament. Ma admirau pentru îndrazneala mea fara seaman când eram calare, pentru neoboseala si curajul meu, si totodata simteau în mine acea deplina si neînfricosata credinciosie, care deosebeste firea mea. Eram fericiti când eram laolalta, la ei gaseam o închinare si o slavire spontana pe care n-o aflam aiurea".Infirmiera bolnavilor de holera

Legatura sufleteasca între Maria si Armata a fost extrem de puternica si nu s-a spijinit  doar pe relatia oficiala dintre suveran si militari, ci pe fapte de razboi. În timpul Razboiului balcanic, principesa Maria a lucrat în serviciul sanitar, îngrijind bolnavii din lagarele de holera, riscându-si viata fara nici o rezerva, pentru ca apoi, desi acum era regina, sa îngrijeasca la fel de riscant bolnavii de tifos din Moldova, în timpul primului razboi mondial. Arthur Gould Lee a descris plastic aceste gesturi ale reginei Maria:"Oamenii erau entuziasmati de exuberanta ei si îi admirau spiritul, în special curajul incredibil dovedit în timpul razboaielor balcanice din 1913, când nu numai ca a trecut nepasatoare prin transeele din prima linie, sub bataia focului, dar a manifestat un dispret neînfricat, iesit din comun, fata de bolile contagioase din spitale. Fara sa-i pese de riscuri, ea statea la capatul soldatilor tineri care mureau de holera, varsând lacrimi pentru fiecare din ei, tinându-l de mâna ore întregi pe tânarul muribund, spunându-i cu toata sinceritatea ca ea îi înlocuia mama, si apoi, când vedea ca i se apropie sfârsitul, luându-l în brate si sprijinindu-i capul pe umarul ei pâna când îsi dadea sufletul".

În octombrie 1917, pe frontul din Moldova, regina s-a încadrat, purtând uniforma de ofiter, în sectorul de front Ciresoaia în fata cotei 443, pe linia întâi, în prima transee, la 200 metri de inamic. A fost vocea cea mai hotarâta pentru rezistenta si ofensiva pe frontul din Moldova si, daca studiem cu atentie memoriile ei, personalitatea care a decis în cele din urma intrarea României în razboi de partea Antantei. 

Pe ultimul drum, militarii au onorat-o

În perioadele când locuia la Cotroceni, ofiterii regimentului sau scoteau unitatea la instructie în fiecare zi si în fiecare zi, timp de ani de zile, la o ora precisa, Maria urmarea de la fereastra defilarea în onoarea ei. Este interesant de remarcat ca figura reginei Maria nu a fost nici o clipa alterata de regimul comunist, iar în armata a continuat sa fie cultivata în spiritul vechi al cultului eroilor, alaturi de maresalii Prezan si Averescu, în ciuda cenzurii si terorii regimului Ceausescu. În programa scolara a liceelor militare de la Câmpulung Moldovenesc si Alba Iulia  se predau informatii asupra atasamentului reginei noastre fata de armata;în cadrul lectiilor cu circuit închis ale activului Ministerului Apararii Nationale si Ministerului de Interne, istorici ca Mihai E. Ionescu, Ioan Talpes sau Razvan Theodorescu tineau conferinte cu tema:Viata si opera reginei Maria"întregitoare a neamului românesc".

Înainte de a fi condusa de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutata de militari cu baionetele înfipte în pamânt si patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodata nici unui alt om.

În biografia acestei femei proeminente se afla si un gest care întregeste personalitatea sa unica:la 26 martie 1926, de Bunavestire, regina Maria a trecut la ortodoxism. Într-o ceremonie desfasurata la palat, ea s-a spovedit, a fost dezlegata de patriarhul Miron Cristea si a fost primita în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

În clipa mortii, survenita la 18 iulie 1938, patriarhul Miron Cristea va rosti o scurta rugaciune si va închide cu un gest blând acei ochi superbi. Apoi va rosti cuvintele memorabile:"În tot cazul, se va putea spune ca a fost o femeie care si-a trait viata intens".O regina si un rege:lumina si umbra

Personalitatea puternica a reginei Maria se afla într-un contrast pronuntat cu cea extrem de slaba a printului si apoi regelui Ferdinand. Sters ca barbat, de o timiditate bolnavicioasa si introvertit pâna la straneitate, dar nu lipsit de gentilete si caldura, Ferdinand a fost un bun sot al reginei. Despre raportul Maria-Ferdinand, Martha Bibescu va consemna:"Aceasta fiinta stralucitoare, desigur cea mai frumoasa principesa si poate cea mai frumoasa femeie din Europa pe timpul acela, era facuta parca anume ca sa eclipseze. Îmi dau seama, cu trecerea anilor, ca si ea a ajutat la împlinirea soartei, prin contrastul dintre orbitoarea-i vecinatate si umbra pe care acest om o cauta pentru jertfa sa. A fi sotul reginei e un rol greu de jucat, chiar când esti rege. L-a detinut timp de treizeci si sase de ani, si a fost recunoscator pâna la sfârsit aceleia care-i lasa lui toata umbra, pentru ca ea era lumina".  

Desfigurat si slabit fiziceste pentru tot restul vietii în urma unei virulente îmbolnaviri de friguri tifoide, Ferdinand va suferi si respingerea plina de cruzime a vulgului:"Multimea nu-l iubeste, nu-l admira. De câte ori apare în public, displace sau prilejuieste râsul". Fiinta cea mai apropiata, Maria însasi, ni l-a descris astfel:"Era blând, bun, cam sentimental, cu o fire iubitoare, dar n-avea încredere în însusirile lui; era un om ce se lasa usor stapânit si totdeauna era gata sa creada pe altii mai presus de el, dar, cu toate acestea, era mândru si putea fi jignit usor".

Expresia româneasca sa punem punctul pe i vine de la ezitantul Ferdinand, pentru ca "într-adevar, niciodata nu stiuse sa puie punctele pe i, proba grafologica de sfiala, de rezerva".

Hagiografi de circumstanta i-au transformat defectele în calitati, lasând posteritatii imaginea unei victime:"Cu gingasia omului deprins sa mânuiasca florile, purtându-le lin ca sa nu le scuture colbul de aur, tot asa trecuse printre semenii sai, vesnic îngrijorat sa nu supere si sa nu mâhneasca pe nimeni. Iar semenii, care nu erau flori, l-au întepat numai cu spinii. Pâna la sfârsit". Imaginea de înalta regalitate, de importanta istorica si titlul de Întregitorul au fost produse ale propagandei oficiale, pe care si Ionel I.C. Bratianu si alti oameni politici români au întretinut-o-cu întelepciune!-pentru a nu scadea din dimensiunea istorica a Marii Uniri din 1918 si, în deosebi, a încoronarii solemne de la Alba Iulia din 1922.Oricum, am avut o mare regina! 

NOTE1. Maria, Regina României, Povestea vietii mele, vol. 2, Ed. Eminescu, Bucuresti 1991, p. 122.2. Arthur Gould Lee, Elena, Regina-mama a României, Ed. Humanitas, Bucuresti 2000, p. 86.3. Maria, Regina României, Povestea vietii mele, vol. 3, Ed. Eminescu, Bucuresti 1991, pp. 64-67.4. Principesa Martha Bibescu, Doua portrete. Ferdinand al României. Anatole France, Ed. Cultura Nationala, Bucuresti 1930, p. 31.5. Ibidem, p. 34.6. Maria, Regina României, Povestea vietii mele, vol. 1, Ed. Eminescu, Bucuresti 1991, p. 325.7. Principesa Martha Bibescu, op. cit., p. 58.8. Cezar Petrescu, Cei trei regi, Ed. R.A.I., Bucuresti f.a., p. 124.