Lola Montez, femeia de rând care a furat inima unui rege

Lola Montez îşi dorea faimă, avere şi adoraţia bărbaţilor bogaţi şi puternici. Cel mai bogat şi mai puternic dintre aceşti bărbaţi a fost chiar regele Bavariei, Ludwig I, pe care ea l-a cunoscut în 1846.

Lola Montez, al cărei nume real era Eliza Gilbert, se născuse în India, în 1820, ca fiică a unui soldat englez căsătorit în grabă cu o fată de paisprezece ani. Tatăl ei a murit, mama s-a recăsătorit, iar Eliza a fost trimisă în Anglia, la studii. La vârsta de şaptesprezece ani, a fugit în lume cu Thomas James, un locotenent cu treisprezece ani mai în vârstă decât ea, pe care l-a părăsit în scurt timp. După ce soţul ei supărat a cerut divorţul, Eliza a fugit în Spania, unde a studiat dansul. S-a întors în Anglia sub numele de Maria Dolores de Porris y Montez – „dar spuneţi-mi Lola” – fiica dansatoare a unui nobil spaniol scăpătat. Devenise şi o curtezană aspirantă, cu o clientelă mereu în schimbare. Chiar s-a căsătorit cu unul dintre admiratorii ei, în ciuda faptului că încă nu era oficial divorţată.

Lola era o brunetă cu ochi albaştri care, aşa cum afirma unul dintre biografii săi,  „scăpărau scântei… cu un nas desenat…. şi sprâncene frumos arcuite.” „Frumuseţea ei era lipsită de cusur. Dansul ei reprezenta o invitaţie fizică… ea scrie Memoriile lui Casanova cu propriul său corp, ” remarca un critic în presă.

Frumuseţea nu constituia singurul atu al Lolei. Era inteligentă şi aventurieră, o femeie complexă şi imprevizibilă, o mincinoasă patologică, deşi uneori dădea dovadă de elanuri nobile. Cheltuia banii unui bărbat, apoi trecea la altul, la fel de înstărit. În călătoriile sale frenetice prin Europa, a devenit o apropiată a lui Franz Liszt, a fiului unui oficial britanic, Robert Peel, şi a unei suite de alţi admiratori, printre care şi vreo câţiva jurnalişti. Cea mai mare lovitură a Lolei a reprezentat-o cucerirea regelui Ludwig al Bavariei.

În 1846, Ludwig avea şaizeci de ani şi conducea Bavaria de douăzeci şi unu de ani. Era un administrator sever şi ordonat, sub oblăduirea căruia Bavaria înregistrase un mare succes financiar. În timpul domniei sale, Miinchenul devenise un centru cultural, artistic şi universitar european.

Dar Ludwig nu-şi aranjase la fel de bine afacerile personale. Soţia sa devotată, Therese, care îi născuse opt copii, tocmai îmbrăţişase celibatul. Therese acceptase dintotdeauna aventurile extraconjugale ale lui Ludwig, considerîndu-le drept supape necesare pentru dorinţa fizică. Dar, brusc, în pragul bătrîneţii, acest rege cu obrajii ciupiţi de vărsat de vânt, care era un poet şi un intelectual, începu să dorească mai mult decât întâlniri ocazionale cu nişte curtezane discrete. Tânjea după o femeie care să răspundă la dragostea lui şi să îl iubească aşa cum era.

Ludwig mai avea o pasiune neaşteptată:îi plăcea Spania şi limba spaniolă, pe care o învăţase singur. Aici intră în scenă pasărea de pradă, aşa-zisa Lola Montez, spaniolă, îmbrăcată într-o rochie neagră care îţi tăia respiraţia, punându-şi în valoare farmecele. Şi ce Lola voia, Lola avea, aşa că, de îndată ce îşi asigură o întrevedere privată cu Ludwig, se folosi cele câteva minute cu el pentru a-l îmbrobodi pe regele surd, neîncrezător şi coleric.

Din acea zi, Ludwig, care făcea crize de furie dacă se simţea pus în inferioritate, păcălit sau trădat, începu să creadă toate minciunile Lolei. În ciuda aluziilor făcute de alţii, care sugerau exact contrariul, ea reuşi să îl convingă că era o artistocrată a cărei familie se destrămase o dată cu pierderea averii strămoşeşti. Lola era şi un poliglot amuzant, făcându-l pe rege să îi soarbă de pe buzele pline conversaţia în spaniola „nativă”: „Yo te quiero con mi vida”, îi cânta el.

În realitate, Lola era impulsivă şi răsfăţată, nu mergea nicăieri fără căţelul ei de companie, Zampa, dar Ludwig punea toate acestea pe seama feminităţii ei. Ca şi duzina de bărbaţi care îl precedaseră, Ludwig se îndrăgostise până peste cap de ea. „Sunt ca Vezuviul, care părea secătuit complet când a erupt din nou”, se confesa el unui prieten. „Sunt prins în mrejele pasiunii ca niciodată… M-am trezit din nou la viaţă, sunt iar tânăr şi universul îmi zâmbeşte.”

Lola deveni amanta oficială a regelui, cu o rentă anuală de zece mii de florini şi douăzeci de mii în plus pentru redecorarea noii sale reşedinţe. Deşi miniştrii cabinetului trebuiau să se mulţumească doar cu şase mii de florini pe an, iar dansatoarele cu numai două sute, averea nu îi ajungea Lolei:avea nevoie de servicii de masă din argint, de cristaluri, bijuterii, finisaje luxoase la casă, bani de cheltuială. După ce un administrator a eşuat în încercarea de a restrânge cheltuielile Lolei, Ludwig, după un scurt reproş părintesc, îi dublă, pur şi simplu, renta!

Ludwig rămase perplex când constată că o mică bandă de admiratori studenţi roia mereu în jurul Lolei, dar nu trase nici o concluzie cu privire la alegerea prietenilor ei. Ludwig continuă să nege zvonurile conform cărora era încornorat chiar şi după ce Lola scandaliză Munchenul, bătând cu pumnii în uşa unui tânăr locotent în miez de noapte, pentru ca apoi sa vină la rege şi să îi ceară transferul ofiţerului în afara oraşului, transfer pentru a cărui anulare avea să pledeze ulterior. „Lolita (căci aşa o numea el) e teribil de calomniată”, se plângea el prietenilor.

În scurt timp, reputaţia de „vânător” de avere a Lolei îi periclită existenţa. Risca să fie atacată de cetăţenii înfuriaţi de felul în care îl îmbrobodise pe regele lor. Lola răspunse bravând, plimbându-se pe străzile Munchenului cu Turk, un uriaş câine negru.

Un nou pericol se ivi când fură date publicităţii relatările care o identificau drept Eliza Gilbert James. Lola, care se dădea drept Maria Dolores de Porris y Montez, se apără vehement. Lansă şi un atac împotriva iezuiţilor, pe care îi bănuia că se aflau în spatele acestor atacuri împotriva ei.

În tot acest timp, Ludwig avusese privilegiul de a face dragoste cu Lolita lui numai de două ori, deşi ea îi permitea adesea să-i sărute buzele întredeschise şi degetele de dansatoare. Vrăjit complet, el decise să-i acorde un titlu nobiliar. În 1847, Lola deveni Contesă de Landsfeldt. „Mă pot lipsi de soarele de pe cer”, mărturisi el,  „dar nu şi de strălucirea Lolitei în sufletul meu.” El îşi asigură confidenţii că Lola era profund îndrăgostită de el.

În noua sa postură de Contesă de Landsfeldt, Lola deveni şi mai arogantă şi sfidătoare. Singurii ei prieteni erau studenţii alienaţi care îi împărtăşeau vederile antiiezuite, dar printre duşmanii ei se numărau toţi locuitorii Munchenului, dacă nu chiar ai întregii Bavarii. Era atât de detestată de lume, încât sub Ludwig, regele care altădată fusese atât de iubit, tronul se clătina. Curând Miinchenul se răzvrăti, distrugând casa Lolei şi clădirile în care duşmanii ei suspectau că ea s-ar putea ascunde. Lola fugi la Frankfurt, iar Ludwig a trebuit să îi revoce cetăţenia. „Oamenii te-ar ucide dacă te-ai întoarce aici”, îi scrise el. De dragul ei, se gândea să abdice de la tron, adăugă el.

Lola Montez, în 1851

Contesa Lola ridică din umeri, apoi se mută în Elveţia cu un nou amant, pe care îl întreţinea din banii lui Ludwig, chiar şi după ce acesta abdicase în favoarea fiului său, Maximilian, şi i se diminuaseră veniturile. Cu toate acestea, fostul rege nu se putu alătura iubitei sale Lola în exil, deoarece în Bavaria furia publică era atât de puternică încât membrii familiei sale îi interziseseră până şi să o viziteze. Chiar şi o simplă vizită ar putea pune în pericol instituţia monarhiei, îi spuse noul rege tatălui său.

Lola, cu noii ei amanţi, se gândea prea puţin la Ludwig, dar rarele ei scrisori îl topeau de duioşie, aşa că dădu curs cererilor ei insistente de bani şi bijuterii. Apoi apăru din nou unul din foştii ei soţi, iar Lola nu mai putu să conteste dezvăluirile acestuia. Ludwig, împietrit de uimire şi disperare, îşi dădu în cele din urmă seama că fusese dus de nas. Lola îl şantajă, ameninţând că va vinde unui ziar scrisorile lui pasionate (şi ridicole, după cum bine vedea şi el acum). Ludwig nu îşi putu permite să repete sfidătoarea replică a Lordului Nelson „Publică-le şi du-te naibii!” El intră în joc şi negocie până când, în mod neaşteptat şi fără nici o explicaţie, Lola îi returnă toate scrisorile. Ludwig îi trimise plata finală, apoi se retrase pentru a-şi linge rănile, departe de ochii lumii.

Caricatură care ironizează plecarea Lolei Montez în America

Lola îşi amintea de Ludwig cu drag în public, căci el ocupă o mare parte din memoriile pe care ea şi le-a publicat cu un enorm succes în Statele Unite, unde şi-a schimbat cariera de dansatoare în cea de conferenţiar. În Lectures of Lola Montez (Conferinţele Lolei Montez), publicată în 1858, se lăuda cu renta ei anuală, umflată în carte la cifra de şaptezeci de mii de florini, şi cu imensa influenţă pe care a exercitat-o asupra istoriei Europei. Mai la obiect, Lola definea astfel amanta: „o femeie care persistă în păstrarea propriei independenţe şi se hrăneşte din puterea, izvorîtă exclusiv din propria persoană, de a-şi afirma individualitatea şi de a-şi apăra, cu toate mijloacele pe care i le-a dat Dumnezeu, dreptul la o cotă egală din privilegiile lumii.”

Pe măsură ce înainta în vârstă şi farmecele i se ofileau, Lola nu a mai căutat faima şi averea. Ea a luat calea bisericii, trăind cu modestia pe care i-o impunea sărăcia ei crescândă. La patruzeci de ani, a murit de pneumonie combinată cu complicaţiile unui atac cerebral, în Brooklyn, New York. A fost îngropată sub numele de Eliza Gilbert, femeia de rând care a furat inima unui rege, punând capăt domniei acestuia, şi şi-a câştigat viaţa povestind detaliile, inventate şi reale, aventurilor ei amoroase.

Elizabeth Abbott,  O istorie a amantelor, Ed. Lider, Bucureşti, 2005

sursa: Istorii Regasite