George Gershwin și visul american
George Gershwin (1898-1937) a marcat scena americană la începutul secolului XX. Scurta, dar prolifica sa carieră creativă s-a scris undeva la granița dintre muzica clasică, jazz, blues, influențe latine și afro-americane, între sălile simfonice de concert și exuberanța teatrelor de pe Broadway, în perioada lor de aur.
Povestea de viață a lui George Gershwin este o concretizare a „visului american”, redând evoluția de la rădăcini modeste la o carieră de succes și realizare financiară. Originea familială a lui Gershwin este o îmbinare a mai multor culturi, la fel cum creația sa este o împletire a atâtor sonorități și genuri muzicale. Amândoi părinții au fost emigranți în SUA.
Tatăl, Moishe Gershovitz, era un evreu rus din Sankt Petersburg, care a sosit la New York în 1891. Pe tărâm american și-a schimbat numele în Morris Gershwin și s-a căsătorit cu o altă tânără emigrantă, Rose Bruskin (Roza Bruskina), născută la Sankt Petersburg, dar pe care o cunoscuse în Lituania. Venitul familiei era asigurat de slujba lui Morris la o fabrică de pantofi. Pe 26 septembrie 1898 s-a născut la New York al doilea dintre cei patru copii ai cuplului – George (botezat inițial Jacob).
În 1910, tatăl său i-a cumpărat un pian lui Ira (fratele mai mare); darul avea să schimbe în primul rând destinul viitorului compozitor…
O familie cu talent muzical
Cu toate că pianul s-a dovedit a fi sortit lui George și nu fratelui său cel mare, destinul artistic al celor doi avea să fie strâns legat mai departe: cei doi Gershwin au colaborat profesional deseori și multe dintre creațiile lui George au fost concepute pe versurile semnate de Ira. De altfel, și ceilalți doi copii ai familiei, Arthur și Frances, au avut talent muzical, deși nu au făcut o carieră de aceeași anvergură.
Frances s-a căsătorit foarte tânără și s-a dedicat în primul rând vieții de familie și unei alte pasiuni artistice (pictura), iar Arthur a devenit agent la bursă, compunând în timpul liber cântece și scurte piese pentru pian. Așadar, George s-a îndrăgostit pe loc de pian și a început să studieze cu diverși profesori, cel care l-a influențat cel mai mult în devenirea sa fiind pianistul Charles Hambitzer, care îi scria surorii sale:
„Băiatul este, fără îndoială, un geniu… Vrea să se apuce de chestii moderne, de jazz și altele. Dar eu nu am de gând să-l las, cel puțin pentru o vreme. Voi avea grijă ca mai întâi să aibă o bază solidă în muzica clasică.” Hambitzer a rămas pentru George, întreaga sa viață, principalul mentor în plan muzical. L-a încurajat să învețe mult nu doar studiind la pian, ci și participând la concerte simfonice, care au însemnat enorm în formarea sa.
„Mergeam la concerte și ascultam nu doar cu urechile mele, dar și cu nervii, mintea și inima mea. Ascultam cu atâta seriozitate încât am devenit plin de muzică. Apoi plecam acasă și ascultam din memorie. Mă așezam la pian și repetam temele respective,” își amintea mai târziu viitorul compozitor.
Primii pași în muzică
La doar 15 ani, George Gershwin a reușit să obțină o primă slujbă, legată chiar de muzică: așa cum se obișnuia în epocă, s-a angajat ca interpret la pian în magazinul uneia dintre marile companii din New York, care realizau și vindeau albume de muzică. Pentru a promova ceea ce se vindea în locul respectiv, George cânta hiturile americane ale vremii, în timp ce, în paralel, își continua pregătirea sa în muzica clasică. Pentru a-și completa venitul, pe lângă slujba din magazinul de muzică, George lucra ca pianist co-repetitor pentru diverși cântăreți de pe Broadway.
În această perioadă, a compus multe cântece, inclusiv hitul său intitulat Swanee, care a fost auzit întâmplător, la o petrecere, de Al Jolson (cântăreț și actor), o mare vedetă pe Broadway a timpului. Acesta a inclus în spectacolele sale cântectul compus de Gershwin, ceea ce a reprezentat primul mare succes al tânărului muzician, aducându-i o sumă foarte mare de bani câștigată din drepturile de autor, ceea ce i-a permis o libertate financiară mai departe în cariera sa, lucru extrem de important pentru orice artist. Gershwin a compus în scurta sa viață 860 de cântece (majoritatea pe versurile fratelui său, Ira), multe devenind standarde de jazz celebre și o parte fiind adeseori cântate pe Broadway: The Man I Love, Someone to Watch Over Me, I Got Rhythm, A Foggy Day, Embraceable You ș.a.
De-a lungul adolescenței, George a studiat pianul, dar și compoziția, cu mai mulți profesori, a urmat și câteva cursuri de istorie a muzicii și orchestrație la Columbia University, dar a simțit toată viața lipsa unei educații complete în muzică. De aceea, ani mai târziu, s-a străduit în zadar să obțină îndrumarea unor mari compozitori, dar toate încercările sale s-au dovedit zadarnice... O parte dintre aceștia poate nu i-au recunoscut talentul, pe când alții s-au temut probabil tocmai de genialitatea sa, pe care i-au apreciat-o și s-au îndoit că ar putea să îndrume o personalitate artistică deja bine definită. Se spune că atunci când l-a contactat pe Stravinski rugându-l să îi dea o sumă pentru o lecție de muzică, acesta i-ar fi răspuns: „Cam câți bani câștigi tu pe an.”
Către finalul scurtei sale existențe, când s-a mutat împreună cu Ira la Hollywood (pentru a lucra la muzica pentru o peliculă cinematografică), a încercat să ia lecții cu Arnold Schoenberg (compozitorul austriac, stabilit în SUA în urma persecuțiilor antisemite). Acesta l-a refuzat, de asemenea, spunându-i: „te-aș transforma doar într-un prost Schoenberg, când tu ești deja un așa de bun Gershwin.”
În 1927 vizitase Parisul, sperând să îl convingă pe Ravel – pe care îl admira foare mult – dar și răspunsul acestuia a fost similar: „probabil l-aș face doar să compună ceva prost gen Ravel, l-aș face să-și piardă marele său talent în concepția melodiei și spontaneitatea sa.” Ravel l-a recomandat însă mai departe Nadiei Boulanger, cu o descriere extrem de elogioasă a talentului lui Gershwin, dar și ea l-a refuzat politicos din aceleași motive. George avea o personalitate exuberantă, era un om foarte sociabil, dar și plin de sine. Un bun prieten al său, pianist, l-a întrebat odată: „George, dacă ai mai lua încă o dată viața de la început, te-ai mai îndrăgosti de tine însuți?”
La fel ca sora sa, Frances, George era talentat la pictură și se relaxa realizând tablouri și își menținea silueta atletică jucând tenis, adesea chiar cu „colegul său de breaslă”, compozitorul Arnold Schoenberg, care îl refuzase ca mentor în sfera muzicii.
Rhapsody in Blue
În trenul către Boston, în drum spre premiera musicalului său Sweet Little Devil, în mijlocul vacarmului metalic provocat de roțile mijlocului de transport, s-a născut geniala sa compoziție ce avea să se numească Rhapsody în Blue (Rapsodia albastră): „A fost în tren, cu ritmurile lui de oțel, cu zgomotul lui de șocuri, care este atât de adesea atât de stimulant pentru un compozitor... Adesea aud muzică chiar în mijlocul vacarmului. Și acolo am auzit brusc – și chiar am văzut pe hârtie – construcția completă a rapsodiei, de la început până la sfârșit.
Nu mi-a venit apoi nici o temă nouă, ci am lucrat pe materialul tematic pe care îl aveam deja în minte și am încercat să concep compoziția ca un întreg. Am auzit-o ca pe un fel de caleidoscop muzical al Americii, al vastului nostru creuzet, al entuziasmului nostru național fără replică, al nebuniei noastre metropolitane. Când am ajuns la Boston, aveam un plan precis al piesei, care se deosebea de substanța ei reală.” În trei săptămâni a așternut totul pe hârtie (în ianuarie 1924) și așa a luat naștere Rhapsody in Blue (la început intitulată American Rhapsody), o lucrare de 16 minute inițial concepută pentru pian și big band, ulterior re-orchestrată pentru ansamblu simfonic.
Premiera absolută – petrecută la New York, în februarie 1924, cu Gershwin însuși la pian – a fost un succes imens și lucrarea a devenit prima creație americană ce a intrat în repertoriul simfonic al marilor orchestre ale lumii.
La premieră au asistat o mulțime de somități ale vremii din domeniul muzical: compozitorii Stravinski și Rahmaninov, dirijorii Walter Damrosch și Leopold Stokowski, violoniștii Fritz Kreisler și Jascha Heifetz. Devenită legendară, creația lui George Gershwin a influențat mai departe mulți compozitori, înregistrările în diverse versiuni au fost vândute pe tot mapamondul, iar în 1984, la deschiderea Jocurilor Olimpice de Vară de la Los Angeles, 84 de pianiști au interpretat simultan lucrarea.
Fragmentul face parte din articolul „Un american la Paris. George Gershwin”, publicat în numărul 256 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 mai - 14 iunie, și în format digital pe platforma paydemic.
FOTO: Getty Images
