Curgerea muzicii lui Amadeus

Mărturiile rămase despre Mozart, bibliografia existentă și mai ales imensa și valoroasa creație artistică evocă superlative și exprimări elogioase: genialitate, har divin, puritate angelică, perfecțiune a formei, o operă nemuritoare.

Și poate niciun alt compozitor nu a fost atât de adorat de ceilalți compozitori și de oamenii de cultură în general. „Sunt lucruri pe lume despre care nu se poate spune nimic, precum Simfonia nr. 41 a lui Mozart, majoritatea lucrărilor lui Shakespeare și creații ale lui Beethoven”, nota Schumann. „Un fenomen ca Mozart este un lucru inexplicabil”, declara Goethe.

Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut la Salzburg, pe 27 ianuarie 1756, într-o familie cu un puternic talent artistic. Tatăl său, Leopold, era el însuși muzician la Curtea prințului arhiepiscop de Salzburg – compozitor, violonist, profesor de muzică și autor al unui apreciat manual pentru vioară, semnat chiar în anul nașterii celebrului său fiu.

Dintre cei șapte copii ai cuplului, doar doi au supraviețuit primilor ani de viață și ambii au fost supradotați pentru muzică. Sora mai mare cu 5 ani decât Wolfgang, alintată de familie Nannerl (pe numele său complet Maria-Anna), era și ea o interpretă desăvârșită a claviaturii.

Dacă nu ar fi existat convențiile vremii privitoare la femei și cariera lor – prejudecăți care au forțat-o să se dedice mai târziu unei vieți de familie – Nannerl ar fi devenit probabil o artistă extrem de apreciată. De altfel, Amadeus îi datorează surorii sale primii pași în muzică: atunci când Leopold a început să își învețe fiica de 7 ani primele noțiuni pe claviatură, fratele devenea atent și apăsa pe clapele instrumentului odată cu sora sa, dovedind o atracție evidentă pentru muzică.

La doar 5-6 ani, Wolfgang crea primele compoziții și la 7 ani a plecat într-o lungă călătorie în centrul și vestul Europei. Leopold a decis să își poarte talentații copii într-un prim turneu european, în orașe mari ca Viena, Paris, Haga, Londra, unde, timp de 3 ani, cei mici au făcut senzație în fața publicului larg, a aristocrației și a capetelor încoronate. La 9 ani, în timp ce se afla la Londra, Amadeus a compus prima sa simfonie și la 14 ani, la Milano, a dirijat opera sa Mitridate, re di Ponto (Mithridates, rege al Pontului).

Leopold Mozart era ceea ce am numi astăzi un om „de marketing” desăvârșit: după ce a observat talentul extraordinar al copiilor săi, a făcut tot posibilul să îi promoveze cât mai mult cu putință, să îi transforme în ceea ce astăzi am numi mici vedete. Se pare însă că, deși acest lucru i-a reușit pe deplin, situația a avut și o parte negativă: micul Mozart și sora sa au avut o copilărie derulată pe drumuri și mereu sub presiunea performanței, în scopul celebrității și al câștigului financiar pentru familie. Leopold era un om foarte organizat, disciplinat, realist, pragmatic, adică tot ceea ce fiul său nu era din fire.

De aceea, pe măsură ce a crescut, Wolfgang a dezvoltat, pe de-o parte, o oarecare dependență de tatăl său, pe de altă parte, o tendință de revoltă. Dincolo de genialitatea sa artistică, a rămas cumva întreaga sa viață un copil, a dezvoltat o personalitate ce împingea libertatea la extrem, poate tocmai pentru a se delimita de rigoarea și autoritatea excesivă ale tatălui. Mozart a devenit un bărbat incapabil să se organizeze, să își cumpăteze cheltuielile și ruptura morală de tatăl său a devenit, mai târziu, majoră.

Peste 600 de creații

Compozitor, dirijor, organist, violonist și un excepțional clavecinist și pianist, Mozart a fost un muzician complet. În doar 35 de ani de viață, a creat un număr impresionant de lucrări – peste 600 – în toate genurile muzicale ale timpului său: 41 de simfonii, 26 de cvartete de coarde, 17 sonate pentru pian, 42 de sonate pentru vioară, 27 de concerte pentru pian, serenade, arii, muzică religioasă, partituri corale ș.a. Marea sa pasiune a fost opera: Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Così fan tutte și Flautul fermecat se află printre cele mai cunoscute și mai des interpretate creații lirice din lume.

Mozart compunea așa cum respira sau… respira compunând. Putea că creeze cu ușurință mai multe lucrări în paralel, putea să asculte pentru prima oară o lucrare muzicală și să o transcrie imediat pe hârtie cu exactitate și interpreta pe loc orice partitură nouă pe care i-o așeza cineva în față.

A vorbi despre întreaga creație mozartiană este un demers extrem de curajos. Vom face însă o scurtă incursiune, deloc exhaustivă, în concertele pentru pian semnate de Amadeus, dat fiind că relația sa cu instrumentul este una specială: a fost nu doar un mare compozitor de concerte pentru pian, ci și un interpret inegalabil. Toți compozitorii care i-au urmat, începând cu Beethoven și continuând cu marii romantici – de la Ceaikovski la Schumann, de la Brahms la Rahmaninov – au fost puternic influențați de concertele mozartiene.

Mozart nu a inventat în sine forma de concert de pian, dar a ridicat-o la înălțimi necunoscute până atunci. O parte dintre cele mai valoroase creații ale sale sunt astăzi considerate câteva dintre partiturile sale pentru pian, cum ar fi Concertele nr. 14, 15, 17, 19, 20, 21, 23, 24 și 25. Creațiile lui Mozart sunt numerotate, de obicei, cu litera K sau KV înaintea numărului de opus, numerotarea provenind de la Ludwig von Köchel, care, după moartea lui Mozart, mai exact în jurul anului 1860, a încercat să organizeze cronologic toată creația mozartiană și să o catalogheze.

Capodoperele pentru pian

În copilărie, în jurul vârstei de 9-11 ani, Mozart obișnuia să orchestreze sonate semnate de alți compozitori, adaptându-le pentru claviatură și orchestră ca să le poată interpreta (uneori alături de sora sa, Nannerl) în turneele pe care tatăl său le organiza în diverse orașe mari ale Europei.

Primul său concert pentru pian a fost compus la vârsta de 17 ani (în 1773), dar prima sa capodoperă în acest gen muzical datează din 1777: Concertul nr. 9 pentru pian și orchestră, supranumit Jeunehomme. S-a considerat mult timp că numele este datorat pianistului pentru care Mozart ar fi compus partitura, dar mai recent, cercetătorii au stabilit că este vorba despre Victoire Jenamy, fiica marelui coregraf și maestru de balet Jean-Georges Noverre, prieten cu Mozart. Creat la 21 de ani, acesta este primul concert de mare valoare compus de Amadeus.

O caracteristică importantă a concertelor pentru pian ale lui Mozart – din perioada de maturitate – este aceea că pianul dialoghează permanent cu orchestra, dintr-o poziție de egalitate, ca o conversație muzicală subtilă. În concertele de pian care i-au urmat lui Mozart, de la romantici până la contemporani, pianul tinde să se evidențieze ca un instrument solist suprem, care se opune orchestrei și o domină, într-o demonstrație de virtuozitate a solistului. Acest fenomen s-a născut și dintr-o realitate tehnică a timpului lui Mozart: clavecinul și apoi pianul pe vremea lui Mozart erau instrumente mai mici și cu un sunet mai puțin puternic față de pianul de concert pe care îl vedem astăzi pe scenă.

Nou-construitele piane – care veneau să înlocuiască clavecinul – au fost extrem de frumos puse în evidență de lucrările lui Mozart: expresivitatea și sensibilitatea compozițională, dar și delicatețea sa ca interpret confereau instrumentului care se năștea în epocă multă profunzime și rafinament.

În 1779, la doi ani după concertul Jeunehomme, Mozart compune Concertul nr. 10 pentru două piane, inițial creat pentru a fi interpretat împreună cu sora sa, Nannerl. Ulterior, Amadeus a cântat lucrarea alături de una dintre elevele sale, Josepha Auernhammer. Spre deosebire de lucrările anterioare, de data aceasta, ponderea importanței pian-orchestră se schimbă puțin, dialogul între cele două piane așezând orchestra pe un plan secund.

Fragmentul face parte din articolul „Amadeus. Curgerea muzicii în concertele pentru pian”, publicat în numărul 262 al revistei „Historia” (revista:262), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 noiembrie - 14 decembrie, și în format digital pe platforma paydemic.