C.A. Rosetti, către Alexandru Ioan Cuza: «Dacă nu respectați Constituția, vă vom răsturna»

Cum şi-a încheiat studiile, C.A. Rosetti a început serviciul militar, iar la 17 ani era deja sublocotenent de cavalerie, mai precis adjutantul lui Alexandru Ghica Vodă. Îi cam plăcea să-i lase cu gura căscată pe ceilalți, aşa că ajunsese cunoscut drept un ofițer zvăpăiat. De pildă, într-o zi, „şi-a îngrozit contimporanii călărind deandoaselea pe o saca. Astfel parcurgea tot Bucureştiul chiar pe Podul Mogoşoaiei, în văzul boierilor – pe când o ceată de derbedei îl urma sbierând: «Ura! Vivat Musiu Berlicoco»“, a povestit despre el C.M. Borănescu-Lahovary.

Desigur, Vodă nu a trecut cu vederea această întâmplare şi l-a pedepsit pe boier: i-a ordonat bărbierului să-i tundă pletele. Supărarea lui Rosetti a fost mare, dar asta nu l-a împiedicat să mai pună la cale un spectacol. Atunci, Vodă a găsit ac de cojocul lui şi l-a numit polițist la Piteşti. O fi crezut că-l linişteşte, însă Rosetti s-a răzbunat sau cel puțin aşa povesteşte Caragiale – că ar fi trimis în piață dorobanți şi bărbieri ca să tundă lumea care trecea pe drum. Dacă îi reproşa cineva aceste fapte, Rosetti răspundea: „Aşa a poruncit Măria Sa Vodă. Uite pe mine cum m-a tuns“. Dar această atitudine ludică a lui Rosetti nu izvorâse de te miri unde. În adolescență a studiat teatrul cu actorul şi scriitorul Constantin Aristia la Colegiul „Sfântul Sava“, unde interpreta cu patos roluri tragice.

„Români cu cunoştinți speciale“ În 1845, Rosetti a plecat în capitala Franței să se şcolească, iar acolo a întemeiat Asociația Studenților Români din Paris şi s-a împrietenit cu teoreticieni şi istorici precum Edgar Quinet, Jules Michelet şi Jean Baudrillard. Când a revenit în țară cu viziuni liberale, l-au dezamăgit oamenii care răspândeau şi apreciau teorii de demult, „bătrânii corupți şi staționari“, cum îi numea. El şi-a dorit să vină acasă ca să-şi ajute țara, aşa că iată ce scria în prima jumătate a secolului al XIX-lea: „Spune-mi frățeşte, de când te-ai întors în patria ta, de când ai văzut lipsa cea mare ce are de oameni, de când ai văzut că ai o țară atât de frumoasă, atât de bogată şi tot atât de săracă – de când ai văzut casele strâmb zidite, ulițele unghioase, gloduroase şi stricate, astfel încât abia poți umbla; de când ai văzut oameni goi de orice ştiință şi educație, simțit-ai oare câtă trebuință are de români cu cunoştinți speciale?“. Şi a rămasaici. După 1844 a renunțat la traducerile din Byron, Lamartine, Hugo şi Voltaire şi şi-a dedicat timpul formării politice. Zicea: „Trebuie să vezi totul pentru a şti totul“ şi deseori se simțea vinovat că nu putea să realizeze mai mult: „Patria e în stare rea şi nu pot face nimic, învățătură nu am destulă“.

Scurta libertate de la 1848

Acasă la C.A. Rosetti s-au întrunit apoi oameni de cultură şi oameni politici precum I. Ghica, N. Golescu, R. Golescu şi I.C. Brătianu pentru a pune la cale Revoluția de la 1848. Se duceau şi membrii societății „Dreptate-Frăție“, o asociație alcătuită din fii de boieri şi de mari burghezi. În acele zile, un comitet revoluționar i-a cerut domnitorului Gheorghe Bibescu să adopte o Constituție, dar Vodă n-a fost de acord. Şi aşa s-au apucat revoluționarii să tipărească manifeste, pe când Rosetti făcea rost de arme. A fost şi arestat alături de alți lideri, la ordinul domnului, însă cu toții şi-au recuperat libertatea curând.

În Europa, prin intermediul revoluțiilor burgheziei, venise „Primăvara popoarelor“ – pentru desființarea relațiilor feudale şi pentru crearea unor state naționale independente. Valul revoluționar a plecat din Franța către alte state europene şi a ajuns la noi când Transilvania şi Bucovina erau sub stăpânirea imperiilor vecine şi în timp ce Moldova şi Muntenia trăiau sub protectoratul Imperiului Rus şi sub suzeranitatea Imperiului Otoman. În urma Proclamației de la Islaz, un act al mişcării revoluționare din Ţara Românească, care cerea, printre altele, „independința administrativă şi legislativă a poporului român şi neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale“ şi „egalitatea drepturilor politice“, Bibescu a acceptat alcătuirea unui nou guvern temporar. Nicolae Bălcescu fusese cel care a ales localitatea Islaz din județul Romanați, azi Teleorman, pentru lectura documentului, iar Ion Heliade Rădulescu a citit textul.

Scoțiana Maria Grant (Foto: În lucrarea „România Revoluționară“ a lui C. D. Rosenthal), soția lui C.A. Rosetti, a născut chiar în timpul Revoluției şi a numit-o pe fiica lor Libertate – o mai alintau Liberty. În acele condiții, Maria Rosetti, considerată prima ziaristă din România, nu a stat departe de mulțime, ci s-a alăturat oamenilor cu copila în brațe. Dar trupele otomane au intrat în țară şi Revoluția a fost învinsă în cele din urmă, iar pe Rosetti, care făcea parte din primul grup de exilați, turcii l-au trimis cu o plută pe Dunăre, spre granița cu Imperiul Austriac. De acolo a plecat la Paris.

Negustor, ziarist şi primar

După anii 1850, când s-a întors în țară, Rosetti s-a apucat de negustorie şi a deschis o prăvălie în centrul Bucureştiului, unde servea chiar el clienții. Membri de-ai familiei l-au mustrat, se pare, căci aveau impresia că îi făcea de râs. În anii ce-au urmat, a mai fost proprietarul unei tipografii şi al unei librării aşezate pe Podul Mogoşoaiei la nr. 18 şi a mai vândut produse precum şampanie ori vin franțuzesc. Cunoaşterea şi răspândirea informațiilor erau importante pentru el, aşa că a tipărit numeroase publicații: „Concordia“, „Pruncul Român“, alte ziare la Paris, gazeta „Românul“, „Libertatea“, „Ţânțarul“, „Conştiința națională“. Din 1866 a retipărit „Românul“, unde a publicat articole politice, juridice, economice, precum şi reportaje. Nu avea pace dacă nu îşi găsea noi îndeletniciri şi îi plăcea să îşi asume responsabilități: a fost directorul Teatrului Național, primar al Capitalei, ba chiar a susținut urcarea lui Alexandru Ioan Cuza pe tron. După un timp, însă, din pricina unor decizii luate de domnitor, Rosetti i-a spus lui Cuza următoarele vorbe: „Sunteți liber să vă călcați cuvântul, dar dacă nu respectați Constituția, vă vom răsturna“. Degeaba a cerut Cuza arestarea lui Rosetti, căci, după ce a ieşit din penitenciar, boierul a luat parte la detronarea domnitorului alături de alte personalități ale vremii, precum Petre Carp şi Alexandru Candiano-Popescu.

Apărătorul muncitorilor şi al țăranilor

Nici în 1877 nu a fost linişte în viața lui C.A. Rosetti, pentru că a izbucnit Războiul de Independență al României, iar el a susținut lupta alături de ruşi împotriva otomanilor. Doi fii de-ai lui au plecat atunci în război. În casa familiei Rosetti au avut loc şi de această dată varii întâlniri – de pildă, s-au strâns fonduri pentru ridicarea unui spital de campanie. Rosetti a fost şi unul dintre conducătorii Partidului Național Liberal, fondat în 1875, însă în 1884 s-a desprins de această formațiune politică şi de Ion Brătianu, căci deputații PNL votaseră în Parlament o lege pe care boierul o considera neconstituțională.

În rest, Rosetti părea un om modest. Voia să fie aproape de cei care făceau parte din alte clase sociale şi, cât a lucrat alături de muncitorii tipografi, l-au interesat problemele lor. A fondat inclusiv o Societate de ajutor reciproc a lucrătorilor tipografi din România şi a contribuit cu bani, deşi financiar nu-i mergea prea bine. În plus, cât a fost înalt funcționar în stat, i-a considerat pe ceilalți egalii lui, iar răspunsurile lui oficiale se încheiau astfel: „primeşte o strângere de mână de la al tău frate, Ministrul Cultelor“. 

A fost şi un promotor al sistemului de învățământ de stat, a susținut drepturile țiganilor şi s-a gândit că schimbare nivelul de trai al celor nevoiaşi ar fi putut avea loc numai cu sprijinul unor clase sociale de mijloc. De pildă, în 1882, în Parlament, în timpul „Discursului asupra tocmelilor agricole“, a vorbit la tribună despre țărani: „Săteanul era legat de pământ şi noi cei acuzați ca inamici ai proprietății şi ca demagogi, am luptat doi ani cu tot ce este mai însemnat în această țară, am luptat necurmat silindu-ne să-i facem să înțeleagă că trebuie să facă act de adevărați proprietari şi conservatori, împroprietărind pe săteni“. 

Citește mai multe amănunte despre istoria familiei Rosetti pe adevarul.ro