George Washington, președintele american care a pierdut o singură dată

George Washington este primul președinte al Statelor Unite. Distins comandant militar, dar și om politic, Washington a fost desemnat, în 1787, președinte al Convenției Constituționale, care urma să elaboreze legea fundamentală a Statelor Unite.

Croiul funcției de președinte al Statelor Unite a fost făcut pe măsura lui Washington, astfel că, în 30 aprilie 1789, Colegiul electoral l-a ales în unanimitate pe George Washington președinte. El rămâne, până astăzi, singurul șef de stat american care a întrunit 100% din voturile electoratului.

George Washington s-a născut pe 22 februarie 1732, în ținutul Westmoreland din statul Virginia. Căsătoria fratelui său cel mai mare în puternica famailie Fairfax i-a adus tânărului George protecția lui Thomas Fairfax, al șaselea Lord Fairfax din Cameron. Astfel, în 1749, la doar 17 ani, Washington a fost numit primul togografist al ținutului Culpeper County al statului Virginia.

Washington a câștigat experiența militară în timpul Războiului de 7 ani (1756-1763)

În 1754, guvernatorul Virginiei, Robert Dinwiddie, îl trimite pe Washington într-o misiune care urma să-i scoată pe francezi din Fort Duquesne. Aceea a fost singura misiune în care Washington a capitulat în fața unei forțe inamice. Avea să-și răscumpere greșeala mai târziu, în 1758, când îi va sili pe francezi să evacueze Fort Duquesne. 1758 va fi ultimul an al carierei militare al lui Washington, care va demisiona din serviciul miliar activ și va petrece următorii 16 ani ca proprietar de plantație și politician în Virginia. Washington va mai lupta în fruntea armatei pentru cucerirea independenței începând cu 1775.

Legile britanice îi deranjau afacerile lui Washington. Primul Congres Continental

Stilul de viață trăit de Washington era unul aristocratic, vânătoarea de vulpi fiind activitatea favorită. Ca și majoritatea proprietarilor de plantație din Virginia timpului său, importa mărfuri de lux din Anglia și plătea pentru ele prin exportul recoltei de tutun. Cheltuielile extravagante precum și fluctuațiile pe piața tutunului însemna că mulți proprietari de plantație contemporani cu Washington pierdeau bani. (Thomas Jefferson spre exemplu a murit înglodat în datorii.) Washington începe să iasă din datorii prin diversificare. Pe la 1766 schimbase recolta principală a plantației din tutun în grâu, o recoltă care putea fi vândută în America și diversificase activitățile prin includerea morăritului, pescuitului, înmulțirea cailor, dărăcitului si țesutului.

Deși își exprimase opoziția față de Taxa de timbru din 1765, primul impozit direct asupra coloniilor, nu își asumă un rol de conducere în mereu crescânda mișcare de rezistență din colonii până când protestele în urma Legilor Townshend emise in 1767 devin larg răspândite.

În mai 1769, Washington introduce în Parlament o propunere redactată de către prietenul său George Mason care cheamă la boicotul mărfurilor englezești dacă legile nu sunt retrase. Parlamentul refuză adoptarea Legilor Towsend în 1770 și cel puțin pentru Washington criza trecuse.

Totuși, Washington privea trecerea cu succes prin Parlament a Intolerabilelor Legi în 1774 ca pe o, , invazie a drepturilor și privilegiilor noastre''. În iulie 1774 prezidează o ședintă în care sunt adoptate Rezoluțiile Fairfax, care cer printre altele crearea unui Congres Continental. În august, Washington participă la Prima Convenție a Virginiei, unde este ales ca delegat la Primul Congres Continental.

Războiul de independență al SUA

Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii (1775-1783) s-a desfășurat în partea estică și nord-estică a teritoriului de azi al Statelor Unite, respectiv în sud-estul Canadei de azi. Conflictul a izbucnit între Regatul Marii Britanii și revoluționarii celor treisprezece colonii britanice din America de Nord, care au declarat independența acestora formând entitatea statală numită Statele Unite ale Americii în 1776.

Anterior declanșării războiului propriu-zis, cele 13 colonii au declarat oficialii monarhului britanic personae non grata, au format Cel de-al Doilea Congres Continental (conform originarului, Second Continental Congress), au format o armată, Continental Army, un „embrion“ de marină, Continental Navy, și, apoi, la 4 iulie 1776, au declarat independența celor 13 foste colonii britanice din America de Nord.

Războiul de independență a fost culminarea mișcării de emancipare politică a coloniștilor, Revoluția Americană, prin care puterea britanică a fost răsturnată. După circa trei ani de la începutul confictelor armate propriu-zise, în 1778, puteri europene majore se alăturaseră coloniștilor împotriva britanicilor, înclinând ulterior decisiv balanța în favoarea americanilor. Diferite triburi de nativi americani au luptat de ambele părți.

În timpul primei părți a războiului, datorită superiorității navale a Marii Britanii, orașele și zonele de coastă s-au aflat sub controlul, respectiv sub ocupația britanicilor. Totuși, zonele de interior ale coloniilor, unde trăiau circa 90 % din coloniștii americani, nu se aflau deloc sub control britanic.

După victoria trupelor americane de la Saratoga din 1777, Franța, având ca națiuni aliate Republica olandeză și Spania, a intrat în război de partea americanilor. Intrarea Franței în război s-a dovedit a fi în timp decisivă pentru soarta acestuia întrucât după victoria sa navală de la Chesapeake împotriva flotei britanice a urmat capitularea armatei britanice de la Yorktown din 1781.

Încheierea efectivă a războiului de independență al Statelor Unite, deși după victoria americană de la Yorktown nu au mai urmat alte bătălii, a avut loc la Versailles în decembrie 1783. Tratatul de pace încheiat atunci recunoștea Statele Unite și suveranitatea acestora între Canada la nord, Florida la sud și fluviul Mississippi la vest.

Revoluția americană

După începerea luptelor în aprilie 1775, Washington apare îmbrăcat în uniformă militară la Al doilea Congres Continental semnalând că el este pregătit de război. Washington avea prestigiul, experiența militară, carisma și prestanța militară, reputația de a fi un patriot, era sprijinit de către Sudul Americii în special Virginia. Deși nu a căutat explicit să ia comanda și chiar a afirmat că nu este la înălțimea unei astfel de însărcinări, nu avea nici un competitor serios. Congresul creează Armata Continentală pe data de 14 iunie 1775. Propus de către John Adams de Massachusetts, Washington este astfel numit General Maior și ales de către Congres pentru a fi Comandant Suprem.

Constituția Statelor Unite

După retragerea din viața militară, Washington a fost convins să participle la convenția constituțională în Philadelphia, în vara lui 1787, unde a fost ales unanim președinte al Convenției. Deși s-a implicat destul de puțin în discuțiile noilor legi, înaltul său prestigiu a menținut colegialitatea și a ținut delegații la munca lor.

Funcția de președinte a Statelor Unite, care nu exist până atunci, a fost croită pe măsura lu iGeorge Washington, îngăduindu-i acesta să definească postul în detaliu odată ales. După convenție suportul acestuia pentru constituție i-a convins pe mulți inclusiv legislativul Virginiei să voteze pentru ratificare, noua constituție a fost în final ratificată de toate cele 13 state de la acea vreme.

După convenție suportul acestuia pentru constituție i-a convins pe mulți inclusiv legislativul Virginiei să voteze pentru ratificare, noua constituție a fost în final ratificată de toate cele 13 state de la acea vreme.

Președintele George Washington-„Domnul președinte" până la final

Colegiul electoral l-a ales în unanimitate pe George Washington președinte, în 30 aprilie 1789 și apoi în alegerile din 1792.Washington rămâne până azi singurul președinte care a luat 100% din voturile electoratului. La inaugurarea sa a insistat să se servească rom de Barbados.

John Adams a fost ales vicepreședinte. George Washington a depus jurământul ca prim președinte conform constituției Statelor Unite ale Americii în 30 Aprilie, 1789 la Federal Hall în New York cu toate că, la început nu-și dorea această funcție.

Primul Congres al Statelor Unite a votat să-i plătească lui Washington un salariu de 25.000 de dolari pe an, o sumă foarte mare pentru 1789. Washington, deja bogat, refuză salariul deoarece prețuia foarte mult imaginea sa ca funcționar public dezinteresat. La insistența Congresului, totuși, acceptă în cele din urmă plata, pentru a evita un precedent în care postul de președinte ar fi perceput ca accesibil numai pentru persoanele bogate care își permiteau să servească țara fără salariu.

Washington a participat cu mare atenție la pompa și ceremonia postului, având grijă ca titlurile și vestimentația să fie republicane și nu a imitat niciodată curțile regale europene. Până la sfârșit a preferat apelativul de , , Domnule Președinte" altor denumiri pompoase care i-au fost sugerate.

Washington a servit al doilea termen ca președinte, din 1792, fără entuziasm. A refuzat să candideze pentru al treilea, stabilind astfel obiceiul de maximum două termene ca președinte care mai târziu va deveni lege prin amendamentul 22 la Constituție.

Discursul de adio al lui George Washington

Discursul lui Washington de rămas bun (pus în circulație ca scrisoare publică) a fost unul din cele mai influente declarații politice despre valorile politice americane. Schițat în principal chiar de către Washington, cu ajutorul lui Hamilton, sfătuiește asupra necesității și importanței uniunii naționale, valorii constituției și domniei legii, asupra aspectelor negative ale partidelor politice și a adevăratelor valori pe care republicanii trebuie să le posede. În timp ce respinge sugestiile că ar trebui să includă că moralitatea necesită, , o autoritate religioasă divină", el numește moralitatea , , un necesar izvor al guvernării populare".

Citiți aici discursul de adio al lui George Washington:Washington`s Farewell Address 1796

Washington afirmă că, , indiferent cât de mult atribuim influenței unei educații rafinate asupra unor minți de o anumită structură, atât rațiunea cât și experiența ne opresc să ne așteptăm ca morala națională să triumfe în excluderea principiului religios". Discursul politic public al lui Washington avertizează împotriva influenței străine în afacerile interne și asupra amestecului american în afacerile europene. De asemenea avertizează împotriva partizanatului excesiv în politica internă și apelează la toți să se situeze deasupra oricărui partizanat și să servească binele comun.

Washington avertizează împotriva , , alianțelor permanente cu oricare parte a lumii" afirmând că Statele Unite trebuie să se concentreze în principal pe interesele americane. El promovează prietenia și comerțul cu toate națiunile, dar avertizează împotriva amestecului în războaiele europene și a intrării în alianțe, , încurcate" pe termen lung. Discursul său stabilește rapid standardul valorilor americane cu privire la religie și la relații extern

„Cea mai importantă regulă de conduită pentru noi, în privința politicii externe, este extinderea cât mai mare a relațiilor economice și întreținerea unei relații politice cât mai sporadice. Față de anagajamentele pe care ni le-am luat, acestea trebuie îndeplinite cu bună-credință. Dar aici să ne oprim! Europa are un set se interese primare care pentru noi nu înseamnă nimic. Deci, Europa va fi continuu implicată în controverse care sunt străine de interesele noastre. Nu este, deci, înțelept să se ne implicăm în vicisitudinile obișnuite ale politicii europene, ale obișnuitelor sale combinații și animozități."