⬆

Francisc I, ”le Roi Chevalier”

Autor: Andreea Lupşor

Pentru aproape trei decenii, Europa secolului al XVI-lea a fost dominată de trei regi remarcabili. În timp ce despre Carol Quintul, Rege al Spaniei și Împărat al Imperiului Romano-German, și Henry al VIII-lea al Angliei s-a scris foarte mult, Francis I, Regele Franței, a fost ceva mai neglijat.

Francisc I este considerat monarhul emblematic pentru perioada Renașterii franceze, domnia sa permițând o dezvoltare semnificativă a artelor. Pe plan politic și militar, domnia sa de 32 de ani a cunoscut atât eșecuri, cât și succese, mai multe războaie și importante evoluții diplomatice.

Când Francisc a devenit rege în 1515, Renașterea își făcuse apariția în Franța, iar Francisc a fost un important promotor al artelor, fiind considerat primul rege renascentist al Franței. Regele a sprijinit numeroși mari artiști ai vremii, inclusiv pe Andrea del Sarto și pe Leonardo da Vinci. Acesta din urmă a locuit în Franța în ultimii ani ai vieții sale și, deși a pictat mai puțin în această perioadă, a adus cu el multe dintre marile sale capodopere, inclusiv Mona Lisa, acestea rămânând în Franța după moartea sa. Alți mari artiști aflați sub patronajul regelui au fost Benvenuto Cellini, pictorii Rosso, Romano și Primaticcio, aceștia contribuind la decorarea palatelor lui Francisc. Francis a angajat un număr de agenți în Italia care au depus eforturi pentru a procura lucrări ale maeștrilor italieni, cum ar fi Michelangelo, Titian și Raphael și să le aducă în Franța.

Din punct de vedere cultural, domnia lui Francisc I a fost foarte benefică pentru evoluția Franței, însă cheltuielile mari pe plan cultural și militar au făcut ca economia să aibă de suferit. În plus, persecutarea protestanților a condus țara într-un război civil îndelungat, de câteva decenii, încheiat abia în 1598.

Din punct de vedere politic și militar, moștenirea domniei lui Francisc a fost adeseori asupru criticată din cauza problemelor financiare cauzate de politica externă a regelui. Mare parte din activitatea sa politică s-a concentrat asupra acțiunilor împotriva inamicului principal al său, Carol Quintul, Regele Spaniei, cel care a reușit să fie ales împărat al Imperiului Romano-German (titlu dorit și de Francisc). Pentru a se opune acestuia și pentru a contrabalansa puterea Imperiului Habsburgic, Francisc I a urmărit cu precădere dezvoltarea relațiilor cu Orientul;în acest sens, a avut relații strânse cu sultanul otoman, Soliman Magnificul. Astfel, Franța a fost prima țară europeană care a stabilit legături oficiale cu Imperiul Otoman. Alianța franco-otomană, numită ”prima alianță diplomatică non-ideologică” dintre un imperiu creștin și un stat musulman, a dat naștere unui scandal în Europa creștină, unde a fost considerată o ”uniune profană între Crin și Semilună”.

Claude de Seyssel despre puterea regală a lui Francisc I

”Autoritatea şi puterea regelui Franţei este rânduită şi limitată prin trei oprelişti… primul este Religia, cel de-al doilea Justiţia şi cel de-al treilea, Politica…

Cu privire la prima oprelişte, este de necontestat faptul că francezii au fost întotdeauna, şi încă sunt, pioşi şi temători de Dumnezeu…Din acest motiv se cuvine şi este necesar ca oricine ar fi rege să arate poporului prin exemplu său, în mod vizibil şi prin semne exterioare, că este foarte credincios şi că respectă Credinţa şi religia creştină şi că este pregătit să-şi folosească puterea pentru a sprijini şi întări religia. Atâta timp cât regele respectă religia creştină, el nu poate acţiona precum un tiran.

Justiţia, cea de-a doua, are în Franţa o mai mare greutate decât în orice altă ţară din lume, mai cu seamă datorită instituţiilor Parlamentelor, al cărui rol principal este de a înfrâna puterea absolută pe care regii ar putea căuta să o folosească…În privinţa împărţirii dreptăţii, regele a fost întotdeauna supus acestor curţi de judecată, astfel încât un individ să-şi poată obţine dreptatea în cazuri civile, împotriva regelui şi a supuşilor săi, fără a fi nedreptăţit … Mai mult, justiţia este atât de puternică, încât cei care sunt numiţi pentru a o administra au funcţii permanente astfel încât regele nu are nici o putere de a-i demite…

Al treilea mijloc este cel al Politicii, prin care înţeleg toate acele ordonanţe care au fost promulgate, şi apoi confirmate şi întărite din timp în timp, chiar de către regi, al cărui scop este de a întări regatul şi drepturile indivizilor care îl alcătuiesc.”

Cellini despre curtea lui Francisc I

”Am găsit curtea regelui la Fontainebleau, unde ne-am prezentat Cardinalului, care ne-a găsit imediat locuinţe şi pentru acea noapte am fost foarte bine găzduiţi. A doua zi dimineaţa a venit un mic car, în care ne-am pus bagajele. Apoi Cardinalul i-a spus Regelui despre noi, şi el a dorit să mă vadă pe dată. Am mers la Maiestatea sa, luând potirul şi vasul cu mine, şi când am intrat la rege, i-am sărutat piciorul şi m-a primit cu multă bunăvoinţă. I-am mulţumit Maiestăţii sale pentru că m-a eliberat din închisoare, spunând că un principe precum Maiestatea sa, un om cu atâta bunătate, este obligat să elibereze oameni care au un oarecare talent, mai cu seamă oameni nevinovaţi precum sunt eu, şi că astfel de fapte generoase sunt scrise în cartea Domnului, aşezate mai presus decât oricare altele.

Bunul rege m-a ascultat până când am terminat, purtându-se cu multă curtoazie şi intervenind cu câteva cuvinte potrivit naturii sale manierate Când am ajuns la sfârşit, a luat potirul şi vasul şi a spus:

„Sunt sigur că asemenea lucruri frumoase nu au fost niciodată cunoscute anticilor. Îmi aduc bine aminte că am văzut cele mai bune lucrări făcute de cei mai pricepuţi artişti din întreaga Italie, dar niciodată nu am văzut ceva care să mă impresioneze mai mult decât acestea” […]

Apoi regele s-a întors către mine şi mi-a spus în italiană:

„Benvenuto, petrece câteva zile bucurându-te şi odihneşte-ţi mintea. Între timp noi ne vom gândi cum îţi vom da toate cele de trebuinţă pentru a începe să faci o lucrare pentru noi.”

În acea vreme, urmam curtea, sau, mai degrabă, de chinuiam cu mult în urma ei, pentru că regele avea un convoi de 12.000 de călăreţi. Pe vreme de pace, atunci când curtea este întreagă sunt 18.000, aşa încât cu 12.000 convoiul era cel mai redus. Şi urmam curtea, câteodată, prin locuri unde de-abia puteau fi văzute vreo două case. Locuiam în corturi precum ţiganii şi de multe ori a trebuit să îndurăm un mare disconfort.”

Veneţianul Marino Cavalli îl descria pe Francisc I, în 1546, astfel:”Înfăţişarea sa este întru totul regală, căci, fără a-i fi văzut vreodată chipul sau portretul, doar la simpla sa vedere cineva va exclama „Este regele. Toate mişcările sale sunt atât de nobile şi de maiestuoase încât nici un alt principe nu-i poate fi rival. Firea sa este robustă, în pofida oboselii căreia a trebuit să-i facă faţă mereu pe parcursul marşurilor şi călătoriilor. Puţini sunt oamenii care pot rezista la astfel de vitregii ale sorţii. Mănâncă şi bea zdravăn, doarme încă şi mai bine şi, ceea ce e mai important, îi place să-şi petreacă timpul în amuzamente şi plăceri.”

Lupta împotriva Reformei-pamflet religios difuzat în Paris (18 octombrie 1534)

”Invoc cerul şi pământul să fie martore ale adevărului împotriva acestei liturghii papale pompoase şi orgolioase prin care lumea este şi va fi distrusă complet – doar dacă Dumnezeu nu va oferi un remediu – în care Domnul nostru este blasfemiat în mod revoltător, iar oamenii sunt seduşi şi orbiţi. Acest lucru nu mai poate fi tolerat…Prin această liturghie mizerabilă aproape toată lumea este dusă către idolatrie publică, căci se pretinde în mod fals că Isus Christos este prezent trupeşte în pâine şi vin. Nu numai că acest lucru nu este propovăduit de către Sfânta Scriptură şi de către credinţa noastră;este exact împotriva acestei învăţături…Acei sacrificatori mizerabili [preoţimea] pretind că din momentul în care au şoptit sau au vorbit deasupra pâinii şi vinului, acestea dispar şi că prin transsubstaţiere – le plac atât de mult cuvintele lungi şi umflate! – Isus Christos se ascunde în pâine şi în vin. Acesta este doctrina diavolilor şi este contrară scripturii.Îi întreb pe aceşti călugări obezi unde au găsit acest cuvânt minunat, „transsubstanţiere.” Sfântul Pavel, Sfântul Matei, Sfântul Marcu, Sfântul Luca şi vechii părinţi nu vorbesc niciodată astfel;atunci când scriu despre Cina cea de taină, ei se referă extrem de simplu doar la pâine şi la vin…Cine va tolera pe asemenea şarlatani, paraziţi şi antihrişti? Ca duşmani ai lui Dumnezeu şi ai Sfintei Scripturi, să fie respinşi şi detestaţi cu desăvârşire!”