Iubirea dintre Carol al II-lea şi ”Duduia” Elena Lupescu a făcut istorie. Despre amanta roşcată s-a spus că ar fi fost chipul păcatului încoronat în şuviţe roşii, eminenţa cenuşie din spatele celor zece ani de domnie ai lui Carol. Ea s-a caracterizat simplu: „Eu sunt femeia cu părul roşu care-l iubeşte cu patimă pe Carol“.

Este esenţa vietii mele, este talismanul cel divin şi în clipele de greutăţi este refugiul meu suprem. Această dragoste este aşa încât nici nu pot concepe viaţa fără ea. Am o nevoie imperioasă de ea, clipă după clipă. Îmi este indispensabilă. E carne din carnea mea. Femeia asta îmi aduce o bucurie infinită”, spunea Carol al II-lea despre Elena Lupescu, femeia pentru care a renunţat la tronul României.

  Cea mai bârfită doamnă din societatea românească de la începutului secolului XX, considerată o femeie de moravuri uşoare, vulgară şi indecentă, Elena a fost descrisă de mama lui Carol, Regina Maria, drept ”chipul păcatului încoronat în şuviţe roşii”. Ea s-a descris, simplu, în memoriile scrise în perioada exilului cu Carol, în Franţa: ”Eu sunt femeia cu părul roşu care-l iubeşte cu patimă pe Carol”.  

  O iubire pătimaşă şi controversată care a făcut istorie i-a legat pe cei doi amorezi mai bine de trei decenii, în ciuda tuturor împotrivirilor şi a problemelor întâmpinate. Despre veşnic îndrăgostitul şi nesăbuitul Carol s-a spus că ar fi fost bolnav de priapism, o boală foarte rară din cauza căreai avea un apetit sexual ieşit din comun. Despre provocatoarea Elena s-a spus că ar fi fost singura care a putut potoli poftele carnale ale principelui, fiind ea însăşi o femeie de moravuri uşoare. Speculaţiile privind relaţia de amor dintre cei doi au depăşit limitele imaginaţiei, atât în timpul vieţii lor, cât şi după moarte.  

  Dincolo de bârfe, zvonuri şi supoziţii, dovezi ale unei mari iubiri rămân memoriile celor doi protagonişti. Elena Lupescu a scris, în exilul din Franţa, ”Aventura de dragoste cu fostul principe moştenitor Carol- dezvăluiri senzaţionale”, în care povesteşte începuturile relaţiei cu Carol şi sentimentele ei pentru principe. 

  Părul roşu al Elenei şi bomboana de la Carol 

  Pe Carol l-a vrăjit părul roşu al Elenei, iar a fost impresionată de un gest copilăresc al principelui care la prima întânire a hrănit-o cu o bomboană. Ea avea 9 ani, iar el 19. Aşa a început povestea de amor dintre Elena şi Carol, cu prilejul unei vizite făcute de copila Elena şi tatăl ei la Regina Elisabeta. ”Pe vremea aceea eu aveam 9 ani, iar Prinţul Carol 19. Cum a intrat valetul cu bomboanele, Prinţul Carol i-a luat cutia din mână şi întinzându-mi-o mi-a zis: Ai un păr foarte frumos. Voiam de mult să te cunosc. Brusca intervenţie ca şi complimentul copilăresc erau caracteristice principelui. Complimentul său mi-a plăcut foarte mult, căci una dintre marile mele vanităţi a fost părul. Mi-a spus «mănâncă» atât de brusc şi cu atâta energie, încât fără să mai spun ceva am luat o bomboană. Nu am apucat însă să mănânc bomboana şi Prinţul Carol mi-a oferit o alta. De data aceasta am şovăit însă. Atunci Prinţul Carol apucă o bomboană cu degetele sale şi mi-o puse în gură”, a povestit Elena în memorii. 

  Aceasta a fost prima întâlnire dintre Elena Lupescu şi Principele Carol. El şi-a continuat viaţa amoroasă aventuroasă şi s-a căsătorit, într-un final, cu principesa Elena. Roşcata Lupescu s-a măritat la 16 ani, cu un ofiţer, fără să bănuiască că povestea ei cu Carol va continua. S-au revăzut în 1925. 

  ”Poate că nici nu ne-am fi întâlnit, dacă nu s-ar fi întâmplat să luăm parte, atât eu, cât şi prinţul, la o recepţie în casa unui ataşat. Cum m-a văzut, prinţul s-a apropiat de mine spunându-mi: «Aş dori mult să reluăm vechea noastră prietenie». L-am privit lung şi văzându-l cât era de deprimat şi cât părea de obosit, m-am înduioşat şi nu i-am putut rezista. Şi fără niciun gând, fără să-mi treacă prin minte că mi-l voi face prieten, i-am răspuns din tot sufletul: «Te aştept mâine în apartamentul meu». Şi aşa a început să de dezvolte în sufltul meu de femeie sentimente noi pentru băiatul sfios care la prima noastră întâlnire căuta să mă hrănească cu bomboane”, mai spune Elena în dezvăluirile despre iubirea cu principele Carol. 

  ”Chipul păcatului încoronat cu şuviţe roşii” 

  După revederea din 1925, cei doi îndrăgostiţi n-au mai ţinut cont de reguli şi responsabilităţi. Hărţuiţi, urmăriţi şi huliţi, fug la Veneţia. Urmează renunţarea lui Carol la succesiunea la tron. Carol cere „să fie şters din registrul familiei regale şi să i se acorde dreptul de a trăi sub un alt nume”. ”Sunt tânăr. Nu mi-a fost niciodată teamă să muncesc, aşa că voi reuşi să-mi fac o viaţă proprie”, îi transmite îndrăgostitul Carol mamei sale, Regina Maria, într-o scrisoare trimisă de la Veneţia. 

  Principele renunţă la tron, spre disperarea Reginei Maria, care îl ceartă printr-o scrisoare rămasă în istorie. ”Carol, fiul meu, aceasta este urarea de despărţire a mamei tale: ca să poţi să nu-ţi dai niciodată seama cât de hidos este actul pe care l-ai săvârşit şi în ce chip îngrozitor şi neomenos ai făcut ceea ce ai făcut. Lumea este mare, sunt mulţi rătăcitori pe pământ, mulţi nelegiuiţi, fii rătăcitori. Te duci printre ei, întoarce-ţi privirea spre cine şi cu cine? Nici eu, mama ta, nu o ştiu. Crezi că poate să fie pentru tine o fericire adevărată, chiar dacă pe noi ne părăseşti? 

Chipul păcatului încoronat în şuviţe roşii”, scria Regina Maria în 1925.

  Iar ”chipul păcatului încornorat cu şuviţe roşii” îşi scuza relaţia imorală cu Carol astfel: ”Este foarte adevărat că m-am ţinut strâns legată de el, dar oare care femeie nu ar fi făcut asta în locul meu, atunci când iubeşte un bărbat cu toată pasiunea, cu tot focul?”. 

  Carol al II-lea devine Carol Caraiman în februarie 1926, când tatăl, regele Ferdinand a hotărât ca fostului principe să i se elibereze un paşaport diplomatic cu acest nume. După ce s-au ascuns prin Milano, Nizza, Monte Carlo, Cannes, Biaritz Carol şi Elena s-au stabilit la Paris. ”Ardeam de dorinţa de a ne izola, să fim departe de toată omenirea, să nu vedem pe nimeni şi să nu fim văzuţi de nimeni. Dorinţă legitimă de altfel la doi inşi ce se iubesc cu adevărat” , nota Elena în memorii. 

  În vreme ce în ţară renunţarea lui Carol la tron a creat mari agitaţii în lumea politică, cei doi şi-au trăit la Paris o adevărată lună prelungită de miere, deşi Carol încă o avea soţie în ţară, pe principesa Elena. 

  ”Ce dulce-ţi pare viaţa, atunci când iubeşti şi eşti iubit” 

  În vila de la Paris, Elena Lupescu a aşternut pe hârtie povestea iubirii cu Carol şi sentimentele ei pentru principe. 

”Trecătorii prin faţa vilei noastre îşi închipuiesc că aceste ziduri ascund pe o femeie rea, pe o desfrânată care a reuşit să pună mâna şi să ţină în ghiarele sale un prinţ de viţă domnească, făcând din el o victimă a dragostei sale. Cât este departe adevărul de toate aceste presupuneri”, scria Elena în 1926 din exil. În vila modestă cu trei servitori şi o bucătăreasă adusă din România, cei doi amorezi au trăit ca un cuplu normal. ”Măturăm, ştergem praful, gătim, punem masa, spălăm vase. Este drept că şi prinţul mă ajută de bună voie, dându-şi contribuţia lui la muncă(...) Ce dulce-ţi pare viaţa, atunci când iubeşti şi eşti iubit. Nimic nu ţi s-ar părea prea greu pentru gospodăria care ascunde în intimitatea ei atâta dragoste, cât ascunde căsnicia noastră”, spune Elena în memoriile scrise la Paris.

  Amanta, în rol de mamă 

  În perioada trăită la Paris ca un cuplu normal, departe de intrigile şi scandalul din ţară, Elena a încercat să-l facă pe prinţ fericit. Amanta recunoaşte în memorii că dorul de Regina Maria i-a încreţit principelui fruntea în lunile din exil. Pentru a-l înveseli pe Carol, Elena Lupescu încerca să joace rol de mamă .”Cei care nu-l cunosc şi-l cred pe Carol rece, sfidător şi încăpăţânat ar trebui să-l vadă serile în casa lui ce fericit se simte. Ceea ce cu adevărat îi lipseşte lui Carol este mama sa iubită. Uneori mă văd silită să-l tratez ca pe un copil. În astfel de momente mă cred într-adevăr mama sa şi încerc să-i îndrept gândul spre lucruri care să nu-l îndurereze” mai scria Elena. 

  Durerile amantei în exil 

  ”Sunt momente în care mă simt cea mai nefericită femeie din lume. Sunt o alungată, sunt expatriată, sunt exilată de ţara mea pe care o iubesc”, scria Elena din exil. Dorul de părinţi şi incertitudinea viitorului o chinuiau şi pe amantă în exil, nu numai pe principe. 

  Părinţii Elenei nu a fost lăsaţi să plece din ţară pentru a o vizita şi, la doi ani de la părăsirea României, amanta scria cu amărăciune: ”Sărmanii mei părinţi, cine ştie dacă-mi va mai fi dat să vă văd. Tot ce am mai sfânt pe lume, toată fericirea mea este Carol. Da, el şi numai el,numai el. Îmi va fi dat oare ca într-o zi să-l pierd şi pe dânsul?”, se întreba Elena în memorii. 

  Elena şi-a încheiat însemnările în caietul de memorii în perioada în care în ţară apele deveniseră şi mai tulburi. Regele Ferdinand se îmbolnăvise şi moartea sa devenea un scenariu posibil care nu fusese luat în calcul. Viitorul amorezilor stabliţi la Paris era din ce în ce mai incert : ”Viitorul?Vai, nu-l pot pătrunde! Eu sunt femeia cu părul roşu care-l iubeşte pe Carol”, scrie Elena în memorii. 

  ”Dacă m-ai iubi nu ai face asta!” 

  În 1930, Carol a profitat de situatia politică instabila din ţară si s-a întors în România. Şi-a înlăturat fiul, pe regele Mihai, şi s-a proclamat rege. Pe Elena Lupescu a lăsat-o la Paris, părăsirea ei fiind condiţia impusă lui Carol pentru revenirea pe tron. Lui Carol i s-a mai cerut să refacă căsătoria cu soţia sa pricipesa Elena, mama lui Mihai, de care se despărţise în 1928. 

  Se spune că hotărârea lui Carol de a reveni în ţară a adus-o la disperare pe amanta lăsată în exil. ”Dacă m-ai iubi, nu ai face asta. Fii cuminte. Nu mă înşela!”, îi scria Elena lui Carol după întoarcerea acestuia în ţară. Au stat despărţiţi doar câteva luni mai târziu. Elena s-a întors pe ascuns în România, iniţial la Sinaia, după care s-a instalat la Bucureşti. Se spune că povestea de dragoste a celor doi, întreruptă după plecarea lui Carol din Franţa, ar fi fost reluată cu şi mai multă pasiune şi, din momentul întoarcerii Elenei în ţară, nimic nu i-a mai despărţit. În 1932, Carol îi cumpără Elenei o casă în cea mai selectă zonă a Capitalei, vilă despre care s-a spus că a devenit centrul intrigilor din România, în timpul domniei lui Carol. 

  Roşcata amantă a avut cea mai mare influenţă asupra regelui în cei zece ani de domnia. Regele îi spunea ”Duduia”, presa o numea ”Lupeasca”, iar cercurile politice o numeau ”eminenţa cenuşie” sau ”puterea din spatele tronului”.”Punctul iniţial al tuturor mişcărilor sale este hotărârea absolută, încăpăţânată, nestrămutată de a menţine strânsa legatură cu doamna Lupescu. Oricine este împotriva acestei legături devine vrăjmaşul lui, oricine este pentru, prietenul lui”, scria Argetoianu despre influenţa Elenei Lupescu asupra regelui. 

S-a spus că focoasa roşcată a profitat de iubirea regelui pentru ea şi l-a manipulat pe acesta să numească sau să demită miniştri, să-şi aranjeze rudele pe care le-a instalat în funcţii înalte. S-a mai spus despre Elena că a reuşit să strângă pe spatele amantului o avere impresionantă şi că ea ar fi fost chintesenţa camarilei lui Carol al II-lea. 

  ”Adieu, amour de ma vie!“ 

  Cert este că, atunci când Carol a pierdut tronul, Elena a rămas lângă el. Se spune că au părăsit ţara într-un tren cu 12 vagoane, pline cu tablouri şi bogăţii. Cuplul s-a stabilit în Estoril, Portugalia, şi după şapte ani s-au căsătorit civil în Brazilia şi religios în Franţa. Elena era grav bolnavă la data căsătoriei şi Carol ar fi iniţiat oficializarea relaţiei pentru a îi îndeplini eterna ei dorinţă, aceea de a îi deveni soţie. 

  Amanta cu părul roşu, Elena şi-a văzut visul cu ochii la vârsta de 50 de ani devenind soţia lui Carol la 24 de ani de la debutul furtunoasei poveşti de iubire. Elena Lupescu a primit titlul de Principesă de Hohenzollern şi a devenit moştenitoarea averii lui Carol al II-lea. Carol a mai trăit pînă în data de 3 aprilie 1953. La moartea lui, ultima declaraţie de dragoste a Elenei a fost „Adieu, amour de ma vie!“.  

  ”Aş vrea să mor!”, a spus Lupeasca după ce a rămas fără iubirea vieţii ei, însă nu s-a întâmplat aşa. I-a supravieţuit lui Carol încă două decenii în care a refuzat să-şi refacă viaţa. La 82 de ani, s-a stins din viaţă în Portugalia şi şi-a dorit ca cenuşa să-i fie îngropată la picioarele soţului ei. 

  Rămăsiţele pământeşti ale lui Carol şi ale Elena Lupescu au fost aduse în ţară în 2003. Au fost înmormântaţi chiar în ziua de 14 februarie, amintită în memoriile lui Carol ca fiind ziua ”împreunării”, ziua în care s-au cunoscut. Deşi ultima dorinţă a Elenei a fost să-şi doarmă somnul de veci la picioarele celui pe care l-a iubit, au fost îngropaţi în morminte diferite, la o distanţă de 450 de metri, în curtea mănăstirii Curtea de Argeş.