Din galeria personalităţilor aromâne din România (II): Gheorghe Hagi
România se bucură de contribuţiile sportive, culturale şi ştiinţifice ale aromânilor de aproape două secole. Astăzi, istoria sportului românesc, istoria teatrului românesc, istoria ştiinţei româneşti sau istoria politicii româneşti nu se pot scrie fără aromâni. Un lucru e cert:aromânii au oferit României un număr impresionant de personalităţi.
„Regele fotbalului românesc”, născut în 5 februarie 1965 în Săcele, județul Constanța, este fiul lui Iancu și al Chiraței. Hagi nu a ezitat niciodată să se declare mândru de originile sale de machedon. De mic s-a remarcat prin ambiția de a fi cel mai bun. După propria mărturisire, „Ambiţia este principala calitate a aromânilor”.
A debutat la 17 ani la Farul Constanța, iar un an mai târziu a ajuns în București, la Sportul Studențesc. Tot atunci a debutat la echipa națională. După şapte ani la Sportul, unde înscrisese 63 de goluri în 124 de meciuri și ajunsese vicecampion al României, Hagi se transferă la Steaua, unde debutul său a fost fulminant. În 1987, Steaua urma să dispute finala Supercupei Europei cu Dinamo Kiev. Contractul semnat de Hagi cu Steaua prevedea un singur meci, finala respectivă. Hagi și-a făcut debutul în tricoul Stelei, a marcat singurul gol al meciului și a câștigat primul său trofeu internaţional din cariera sa de fotbalist. Și ce trofeu!
Trei sezoane a jucat în Ghencea, unde a câștigat trei trofee de campion al României (1987-1989) și două Cupe ale României (1987, 1989). Mai mult, în 1989, a jucat finala Cupei Campionilor Europeni, competiție în care a fost desemnat al doilea jucător ca valoare după olandezul Marco van Basten. La 25 de ani a ajuns în Spania, la Real Madrid, unde a înscris 19 goluri în 84 de meciuri. A plecat în schimbul unei sume uriașe pentru acea perioadă, mai bine de patru milioane de dolari. Apoi a trecut prin Italia, pe la Brescia (18 goluri/70 meciuri), unde l-a avut antrenor pe Mircea Lucescu și coechipieri pe Răducioiu, Lupu sau Sabău. A revenit în Peninsula Iberică la cel mai înalt nivel, la Barcelona (11 goluri/49 de meciuri). Este unul dintre puținii fotbaliști care se pot lăuda că au jucat pentru ambele rivale, Real Madrid și Barcelona. Cu toate că a jucat la echipele de top din Spania, cele mai mari performanțe le-a atins în Turcia, la Galatasaray, unde a ajuns în 1996. Pentru echipa din Istanbul a jucat 191 de meciuri și a reușit să înscrie 71 de goluri. Cu Galatasaray a câștigat patru trofee de campion al Turciei (1997-2000), două Cupe a Turciei (1999, 2000), o Supercupă a Turciei (1997), o Cupă UEFA (2000) și o Supercupă a Europei (2000). Prin întreaga sa contribuție la performanțele fotbalului turcesc, Hagi este văzut ca un idol la Istanbul, însă nu doar de suporterii Galatei, ci și de fanii rivalelor Beșiktaș și Fenerbahce. În 2001 s-a retras în plină glorie, iar în semn de recunoștință turcii l-au numit „Commandante”.
Și la echipa națională, Gheorghe Hagi are performanțe impresionante, reușind să marcheze 35 de goluri în 125 de meciuri. La 20 de ani a fost desemnat pentru prima oară căpitanul României într-un meci cu Irlanda de Nord. A purtat banderola în 65 de meciuri. A fost liderul incontestabil al celei mai bune echipe de fotbal pe care a avut-o România vreodată, Generația de Aur, echipă care a participat la trei Cupe Mondiale (1990, 1994, 1998) și la trei Campionate Europene (1984, 1996, 2000).
Multe dintre golurile sale au rămas celebre, dar unul a fost considerat „golul tuturor timpurilor” în fotbalul românesc și a fost declarat golul Campionatului Mondial din 1994. Este vorba despre golul de 2-0 din meciul România-Columbia (3-1). Într-o fază aparent lipsită de însemnătate, Hagi primește mingea de la Dorinel Munteanu, avansează puțin pe partea stângă și, observând că portarul columbian este ieșit din poartă, trimite din unghi, de la mai bine de 40 de metri, o poziție mai degrabă de centrare, un lob care intră chiar în vinclul stâng al porții.
În Divizia A, Hagi a fost golgheter în 1985 și 1986, iar în 1988 a fost golgheterul ediției Cupei Campionilor Europeni. De șapte ori a fost declarat fotbalistul român al anului. Iar ca o recunoaștere internațională a meritelor sale sportive, în 2004 a fost trecut pe lista lui Pelé cu cei mai buni 125 de fotbaliști în viață, pe poziția 25. Când s-a retras de la națională, pe 24 aprilie 2001, la 36 de ani, la meci au participat 60.000 de oameni.
După o carieră fulminantă ca jucător, Hagi a cochetat cu antrenoratul atât la echipa națională, dar și la Bursaspor, Galatasaray, Politehnica Timișoara și Steaua București. A reușit în 2005 să câștige Cupa Turciei cu echipa sa de suflet, Galatasaray Istanbul, iar în 2007 să o califice pe Steaua în grupele Champions League.
Gheorghe Hagi a început să investească în viitor și să crească fotbaliști, lucru fără precedent în fotbalul românesc actual. Academia de fotbal „Gheoghe Hagi” de la Ovidiu, județul Constanța, este visul și moștenirea „Regelui”, singura școală de acest gen din România. A investit zece milioane de euro în viitorul fotbalului românesc, proiect pe care îl avea în minte dinainte de a agăța ghetele în cui. A adoptat modelul olandez și, în prezent, 300 de copii se antrenează să-i calce pe urme. În acest sens, în 2009 a fondat clubul de fotbal Viitorul Constanța, cu care a reușit promovarea în Liga I, motivând astfel ambițiosul său proiect.
Neîndoios, prin cariera sa de fotbalist, Hagi a scris istorie pentru România și continuă să scrie și astăzi prin academia unde crește viitorul sportului românesc. Aromân la origine, Hagi a devenit într-atât de mult un simbol național, încât o națiune întreagă a ajuns să se identifice cu el. Dar și el s-a identificat cu națiunea:„Eu sunt machedon între pereţii casei mele, cum i-am trecut pragul sunt român care își iubește ţara și poporul”.
