Alexandrina Cantacuzino și mișcarea feministă română

Alexandrina Cantacuzino a dominat mişcarea de emancipare socio-culturală şi politică a femeilor din perioada interbelică, personalitatea sa fiind în acelaşi timp extrem de controversată, statutul de lideră a mişcării feministe româneşti fiindu-i contestat chiar de către cele mai apropiate colaboratoare.

Viaţa particulară

Alexandrina Cantacuzino s-a născut la 20 septembrie 1876, în comuna Ciocăneşti, judeţul Ilfov, fiind fiica lui Theodor Pallady (1853-1916), ofiţer de carieră provenind dintr-o veche familie boierească din Moldova, şi a Alexandrinei Kreţulescu (1848-1881) membră a unei renumite familii boiereşti valahe. După moartea mamei sale, aceasta va fi adoptată şi crescută de către o mătuşă din familia Ghica, fiind apoi trimisă la studii în Franţa.

S-a căsătorit cu politicianul conservator Grigore Gheorghe Cantacuzino (1872-1930), fiul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino supranumit Nababul, fiind una dintre figurile marcante ale Partidului Conservator şi cel mai înstărit latifundiar al momentului. Familia Cantacuzino era de origine grecească, pretinzând că descinde din familia imperială bizantină, motiv pentru care unii dintre membrii acesteia, inclusiv Alexandrina, vor folosi titlul imperial de prinţ/prinţesă. În urma căsătoriei dintre cei doi au rezultat trei băieţi, căsnicia durând până în anul 1930, atunci când a survenit moartea lui Grigore Cantacuzino, Alexandrina menţinându-şi statutul de văduvă până la sfârşitul vieţii (1)

Implicarea publică în domeniul socio-politic

Un prim proiect în care Alexandrina Cantacuzino s-a implicat a fost înfiinţarea Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române. Alăturându-se doamnelor provenind din familii importante ale societăţii româneşti de la începutul secolului, aceasta va fi una dintre membrele fondatoare, iar mai târziu va deveni preşedinta Societăţii. Fiind înfiinţată în anul 1910, ca o alternativă la opţiunea educării fetelor în pensioanele din afara ţării, Societatea a avut ca scop crearea unor şcoli care să pună accent pe educaţia în spirit naţional şi ortodox a studentelor. Astfel că în cei 38 de ani de existenţă, Societatea, sprijinită în mod constant de către Biserica Ortodoxă Română, a creat filiale în cele mai importante oraşe, contribuind substanţial la efortul de pregătire şcolară al fetelor.

Un alt proiect  la care Alexandrina Cantacuzino a avut o contribuţie semnificativă a fost ConsiliulNaţional al Femeilor din România înfiinţat în anul 1921, din comitetul fondator făcând parte alături de aceasta, Calypso Botez, Zoe Romniceanu, Alexandrina Floru, Elena Odobescu, Ella Negruzzi, Paximede Ghelmeceanu, Alexandrina Fălcoianu etc. Conform statutelor, scopul consiliului era acela de a stabili legături de solidaritate între diferite societăţi sau opere feministe, indiferent de confesiune, servind statul, familia şi cauza feminină (2). Sediul Consiliului a fost stabilit la Bucureşti, în cadrul acestuia funcţionând nouă secţiuni specializate, pentru asistenţă socială, igienă, legislaţie, muncă, sufragiu, pace, unitatea de morală şi represiunea traficului de femei şi pentru presă.

La Consiliul Naţional al Femeilor din România au aderat curând o serie de asociaţii şi societăţi, cele mai importante fiind Asociaţiile Feminine Minoritare, Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, Societatea Amicele Tinerelor, Liga pentru Sufragiu Feminin, Asociaţia Solidaritatea, Auxiliarul Feminin al F.I.D.A.C. (Federaţia Interaliată a Foştilor Combatanţi) etc.

Printre reuşitele Consiliului s-au numărat înfiinţarea Şcolii Horticole şi de Fermiere din Bucureşti, în anul 1923, pentru a educa fiicele invalizilor sau orfanele de război, precum şi crearea Casei Femeii, care îşi propunea conform statutelor să ofere “ajutor material, fizic, moral şi social mamei şi copilului” (3). Casa Femeii, creată după modelul celei din Belgrad, era dotată cu un serviciu de asistenţă fizică şi juridică pentru femei, o bibliotecă, o sală de conferinţe, în anul 1933 fiind inaugurat Căminul Casei Femeii, oferindu-se cazare şi masă femeilor în schimbul unor sume modice. O altă realizare a consiliului a fost şi înfiinţarea Şcolii de Auxiliare Sociale în anul 1929, care ulterior şi-a schimbat numele în Şcoala de Surori de Ocrotire, beneficiind de colaborarea cu Ministerul Ocrotirii Sociale.

Un partid independent al femeilor?

În ceea ce priveşte activitatea în plan politic, Alexandrina Cantacuzino a fost promotoarea unei viziuni pe care celelalte militante pentru emanciparea politică a femeii nu au împătăşit-o. Aceasta a considerat oportună crearea unui partid independent al femeilor, pentru ca astfel să se evite intrarea femeilor în clientelele partidelor politice. Astfel, în anul 1929 a luat fiinţă Gruparea Naţională a Femeilor Române care îşi propunea să educe femeile, pentru a le pregăti pentru exerciţiul vieţii politice (4).

Se poate observa o evoluţie a viziunii Alexandrinei Cantacuzino cu privire la menirea mişcării feministe, în anul 1919 aceasta considerând că “a lupta pentru îmunătăţirea soartei femeii, a o îndruma din cea mai fragedă copilărie pe calea muncii binelui şi a onoarei, este a face feminism, în cea mai pură, mai înaltă accepţiune a lui” (5).

Activitatea internaţională

Alexandrina Cantacuzino a desfăşurat o activitate impresionantă şi în plan internaţional. În anul 1925, ca urmare a afilierii Consiliului Naţional al Femeilor din România la Consiliul Internaţional al Femeilor, delegatele României au participat la Congresul de la Washington. În cadrul acestui congres, Alexandrina Cantacuzino a fost aleasă vicepreşedintă a Consiliului Internaţional, Elena Romnicianu fiind desemnată secretară generală.

Un alt succes al eforturilor depuse de către Alexandrina Cantacuzino în plan internaţional a fost crearea Micii Antante a Femeilor. Înfiinţată la Bucureşti în anul 1923, această organizaţie grupa asociaţiile feministe din România, Iugoslavia, Polonia, Cehoslovacia şi Grecia, propunându-şi să colaboreze în chestiuni ce priveau statutul femeii, abordând teme precum problema tinerelor mame, apariţia femeii noi, viaţa ei sexuală şi statutul copiilor legitimi şi ilegitimi, schimbarea legislaţiei cu privire la paternitate şi responsabilizarea părinţilor.

O poziţie contestată

Personalitatea Alexandrinei Cantacuzino se suprapune peste întreaga mişcare de emancipare socială şi politică din perioada interbelică. Cu toate acestea, membrele active ale Asociaţiei pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeilor din România au acuzat-o de încercarea de monopolizare a atenţiei publice şi de erijarea nejustificată în lideră a mişcării de emancipare feminină.Totodată, poziţia acesteia va fi contestată chiar de unele dintre colaboratoarele cele mai apropiate din cadrul Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, care au considerat că implicarea acesteia în mişcarea feministă are drept consecinţă alterarea menirii originale a Societăţii.

Deasemenea, pe parcursul deceniilor interbelice, se poate  remarca în conduita şi la nivelul discursului Alexandrinei Cantacuzino apariţia unor tendinţe de apropiere de autoritarism şi accentuarea tot mai pregnantă a sentimentului naţional. O dovadă în acest sens este înlocuirea vechilor statute ale Societăţii Ortodoxe Naţionale votate în anul 1910,  la mijlocul anilor ’30. În urma acestei schimbări, care va provoca demisia unora dintre cele mai intime colaboratoare ale preşedintei, erau lărgite semnificativ atribuţiile acesteia, prelungindu-se totodată şi durata mandatului.

Contribuţia Alexandrinei Cantacuzino în direcţia emancipării socio-culturale şi politice feminine dar şi a obţinerii vizibilităţii acestei mişcări la nivelul opiniei publice este una fundamentală. Cu toate acestea, rolul ei trebuie înţeles în contextul fricţiunilor şi competiţiei care au existat între aceasta şi liderele Asociaţiei pentru Emanciparea Civilă şi Politică a Femeilor din România.

 NOTE

(1)    A Bibliographical Dictionary of Women’s Movement and Feminisms. Central, Eastern and South Eastern Europe, 19th and 20th Centuries, ed. Francisca de Haan, Krassimira Daskalova, Ana Loutfi, Budapest, Central European University Press, 2006, p. 89

(2)     A.N.I.C., fond Cantacuzino, dosar nr. 132, f. 10

(3)     A.N.I.C., fond Cantacuzino, dosar nr. 190, f. 49

(4)    http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/Feminism-politic31445.php

(5)    A.N.I.C., fond Cantacuzino, dosar 46, f. 77 –Articol din Acţiunea feministă din 1 decembrie 1919